10 august 2018: capăt de drum

Clasarea definitivă a dosarului 10 august 2018 este un capăt de drum şi o hârtie de turnesol. Un capăt de drum, de vreme ce, din punct de vedere juridic, nu mai există cale de atac împotriva acestei decizii decât eventual la nivel european, prin intermediul CEDO. O hârtie de turnesol, pentru că gestul instanţelor autohtone este proba , lipsită de echivoc, a protecţiei de care se bucură şi de care se vor bucura, mereu, în România, cei care exercită forţa arbitrară a statului, spre a apăra privilegiile şi spre a intimida pe cetăţenii ce nu mai vor să fie simpli supuşi.

Cazul 10 august 2018 este, aşadar, o fotografie în care se poate examina starea statului de drept, la aproape doi ani de la condamnarea definitivă a lui Liviu Dragnea. Iar în această fotografie se pot observa, cu precizie, reţelele de complicităţi fără de care Liviu Dragnea nu ar fi ajuns niciodată atât de departe, în timp atât de scurt. Căci Liviu Dragnea poate că nu mai este politic activ, dar moştenirea pe care o lasă României este întreagă şi cât se poate de importantă: un segment influent de la nivelul magistraturii a fost, pe toată durata mandatului lui Dragnea, după cum este şi acum, solidar cu intenţia de a domestici justiţia independentă.

Cazul 10 august 2018 , cu a sa recentă soluţionare, este semnificativ şi pentru dinamica statului român însuşi. Exonerarea de răspundere a factorilor responsabili de la nivelul jandarmeriei este o formă de impunitate şi de imunitate oferită de autorităţi celor care au misiunea de a proteja nu ordinea de drept, ci ordinea ce îi favorizează pe politicieni. Transformaţi în pretorieni de către Liviu Dragnea, jandarmii au redescoperit, pe 10 august 2018, gustul familiar al represiunii de tip miliţienesc şi securistic. Violenţa cu care s-au îndreptat împotriva cetăţenilor paşnici, ca şi recursul la montări şi înscenări, era modul în care acest trecut al comunismului şi al anilor nouăzeci era retrezit.

Pretorienii domnului Dragnea, organizatorii unei mobilizări de tip autocratic împotriva românilor, sunt recompensaţi, acum, prin decizia justiţiei noastre. Această recompensă este un mesaj pe care statul îl trimite celor care au avut naivitatea de a apăra domnia legii, în lunile care au urmat adoptării OUG 13: între represiune şi idealuri civice, alegerea este cât se poate de clară. Cetăţenia rămâne un deziderat, realitatea este aceea a omnipotenţei statului rapace, inept şi prădător.

La căpătul unui an în care starea de urgenţă şi de alertă au întărit, constant, latura intruzivă şi autoritară a statului, în numele protejării siguranţei sanitare, închiderea definitivă a dosarului 10 august clarifică modul în care statul se raportează la propriile sale abuzuri. Inegalitatea în faţa legii este reafirmată, spre a nu mai exista nici o indoială. Căpătul de drum al acestui dosar este şi capătul de drum al unor speranţe care au animat un efort de masivă mobilizare civică. Marasmul redevine starea naturală de existenţă a societăţii noastre.