Filmul „Cardinalul”, în regia lui Nicolae Mărgineanu, oferă o inițiere într-un subiect care după decenii întregi continuă să fie învăluit în prejudecată și ignoranță în memoria noastră națională.
Un film despre încarcerarea la Sighet a cardinalului greco-catolic Iuliu Hossu, „Cardinalul” este o evocare a rezistenței și a verticalității. Într-un coșmar absurd, preoții conducători ai Bisericii Române Unite cu Roma au de ales între convertire forțată la ortodoxie (văzută de statul ateu comunist ca unica variantă religioasă acceptabilă pentru consolidarea legăturii cu Rusia)[1] sau decenii de temniță: condamnare spirituală sau condamnare fizică.
Scenariul este conceput cu sensibilitate: Bogdan Adrian Toma amestecă realitatea cu ficțiunea, creând personajul „poetului nebun”, Enache Viziran (jucat de Richard Bovnoczki), căruia îi revin replici impresionante și care materializează unul dintre elementele cele mai importante ale rezistenței anticomuniste – literatura carcerală. De apreciat sunt atât aspectele estetice ale filmului (fețe și mâini filmate într-un alb-negru care simbolizează lumea comunistă, construind un limbaj adițional, simbolic și un scenariu paralel, datorită măiestriei lui Gabriel Kosuth), cât și expresivitatea actorilor convinși de personajele pe care le interpretează – aceștia sunt Radu Botar, care abordează personajul Iuliu Hossu cu demnitate și umilință, Remus Mărgineanu în rolul Episcopului Traian Frențiu, Mircea Andreescu în rolul Episcopului Alexandru Rusu și Maria Ploae în rolul Otiliei.
Înfiorător, dar niciodată sadic, filmul, deși mai degrabă un „vignette”, este suficient de dinamic pentru a reda o temă sensibilă și amplă – este păcat însă că nu au existat fonduri care să permită o ecranizare în genul epic,[2] care s-ar fi potrivit subiectului și care ar putea face remarcată cu adevărat filmografia românească pe plan internațional. Filmul explică problemele transilvănenilor cu curaj și diplomație; anumite precizări istorice se găsesc în Memoriile Cardinalului Iuliu Hossu (filmul stârnește un interes pentru o carte frumoasă, dar uitată).[3]
Consider că este un film educativ care merită văzut pentru faptul că există în continuare o neînțelegere asupra „problemei” greco-catolice: nu numai că biserica cândva dominantă în Ardeal a fost redusă în mod drastic prin convertire forțată, dar problema este departe de a fi rezolvată: revendicări și reabilitări care ar fi trebuit să aibă loc după 1989 s-au realizat numai parțial. Cu alte cuvinte, această biserică, care a avut un rol semnificativ în emanciparea culturală a românilor din Transilvania, a fost una dintre victimele cele mai afectate de comunism, lucru care continuă să fie învăluit în ambiguitate azi.
Vă încurajez deci să vizionați filmul, care pentru mine a clarificat anumite aspecte măcar parțial, și închei cu acest citat grăitor din Memoriile Cardinalului:
„Al vostru am fost, al vostru sunt și al vostru rămân până la sfârșitul vieții mele. Primiți dar de la mine acest bun pe care vi-l las: dragostea sufletului meu întreagă.” (p 36).
NOTE
[1] Se explică că animozitatea între ortodocsi și greco-catolici a fost în mare măsură sădită și categoric încurajată de guvernul comunist ca parte din efortul de a dezbina Biserica Unită cu Roma.
[2] N. Mărgineanu: „Bugetul „Cardinalulul” a fost ca pentru „un film de actualitate.”
[3] De exemplu, de ce au ajuns în temniță preoții? Au refuzat să-i ceară pedeapsa lui Maniu, lucru care le-a fost impus în 1946.