Adela Toplean. Viciul, între plictiseală și oportunism

Veste proastă pentru vicioși: s-a șters, din păcate, distincția calitativă dintre moral și imoral.

S-a șters atât – abrupt și grosolan – prin redefinirea repetată a nedreptății (în genul corectitudinii politice), cât și elegant, chiar briliant, prin postularea impersonalizării salutare a angajamentului moral, adică prin ceea ce Derek Parfit numea altruism rațional.

Altruismul rațional de-tensionează, practic, până la anulare relația ta personală cu lumea. Cum? N-o să vă treacă prin minte: prin bagatelizarea mizei personale. Auto-anularea va salva lumea!

Lumea de azi te spală, deci, într-o ultimă apă. Într-una dezinfectantă. După biologizare, ideologizare, politizare și psihologizare urmează, inconturnabil, impersonalizarea.

Privită din unghiul acesta, al justificărilor conjuncturale, problema dispariției păcatului își pierde destul de repede anvergura. Dacă viciul e lucrul dracului sau lucrul minții tale nu mai e atât de important. Instrumentele și obiectivele preoților și terapeuților au devenit oricum interșanjabile.

Treaba asta cu patologizarea viciilor e mai complicată decât pare. Nasol și complicat e, în cele din urmă, și cu budhismul reinventat de regretatul Derek Parfit. Complicate sunt și controversele din sânul LGBT privind utilitatea sau inutilitatea biologismului pentru explicarea reinventării orientării sexuale! Luate toate laolaltă fac treaba unei imense mașină de spălat scăpări, devianțe și buclucuri.

Viciul a intrat, din păcate, la apă. Haideți, recunoașteți că strâmt fiind, nu vine bine.

Vicioșii debutează fulminant, dar exercitarea liberă a viciului îi aruncă rapid în ridicol. Până să găsească o nișă pe gustul lor și un discurs cât mai convenabil, bâjbâie, sărăcuții, îndelung. Ei intră, de fapt, într-o paradoxală criză de identitate.

Viciul, odată integrat și asimilat de cultura publică, se practică anevoie. Unii mai și obosesc. Alții trec dintr-un viciu într-altul și află, cu ocazia asta, că nimeni nu mai e stăpân pe “narativa” lui și că, astfel, pozițiile lor sunt interșanjabile.

Într-o lume lipsită de repere morale fixe, vicioșii se plictisesc. Devin ezitanți. În cel mai bun caz, histrionici. Niște glume! Show-ul s-a răsuflat.

Vrând-nevrând, vicioșii se încolonează și intră – unii fără niciun chef – într-una din cele trei categorii: a marilor bolnavi, a marilor voluntari (altruiști) și a marilor mame de copii fericiți.

Ar mai fi o a patra, deloc neînsemnată: categoria falșilor vicioși, a oportuniștilor. Cum incapacitatea de a fi vicios nu te face automat virtuos și cu atât mai puțin neutru, viciul de conjunctură strânge tot mai mulți adepți. Viciul se hipsterizează!!

E clar pentru toată lumea – dar mai ales pentru cei din categoria vicioșilor oportuniști – că diverse combinații de factori biologici (hormonali în special) și psiho-sociali (politici în special) te scot oricând din orice rahat și te bagă oricând în orice rahat.

Totul e o chestiune de percepție publică și de voință politică. Autodefinirea prin viciu, cândva grotescă, devine astăzi lucrativă: ce veste nasoală – repet – pentru cei cu aplecări vicioase autentice!

Patologizarea viciului a modificat, deci, iremediabil profilul și compoziția claselor de vicioși.
Acum 20 de ani, psihiatrul și psihoterapeutul nu-și permiteau să-ți facă morală. Pentru ei nu era relevant (și nici etic) să “umble” la standardele tale morale. Din terapie nu ieșeai mai bun, ieșeai la fel de ticălos cum și intrai. Erai, însă, un ticălos funcțional!
Astăzi, însă, când morala a recăpătat un ciudat impuls ideologic, principiile moral-terapeutice sunt nelipsite de pe agendele școlilor de terapie. Acum, când în bunătate nu mai crede nimeni efectiv, Ritalin și Prozac promit să te facă mai bun.

Adevărata întrebare este, însă, pentru noi cei care vrem să trecem cu bine de ziua de luni, e însă următoarea: LA CE BUN să fii mai bun? La nimic, pare că zice Derek Parfit. Adică la nimic care te privește personal. Până nu vom face umanitatea întreagă mai bună, individul care acționează în interesul propriu crezând că face ceea ce este mai bine pentru el, se înșeală amarninc. Crezând că-și face viața mai bună, o distruge atât pe a lui cât și pe a celorlalți. Contribuie, deci, fără să vrea, la tăierea maionezei universale.

Vicioși sau virtuoși, eu zic că ne străduim și lunea asta degeaba. Mai bine ne culcăm la loc.

(deși apare aici cu câteva modificări de formă și de substață, acest text face parte dintr-un articol mai vast apărut pe contributors: http://www.contributors.ro/cultura/lume-rea-lume-bolnava/)