Adrian Miroiu

Adrian Miroiu este una dintre cele mai putin cunoscute, cele mai putin transparente, cele mai putin recunoscute ca atare figuri intelectuale majore ale Romaniei contemporane. E o situatie paradoxala. Pe de o parte, numele sau este familiar publicului: a avut functii publice si s-a facut cunoscut ca activ membru in tabara reformatorilor in nenumaratele si nesfarsitele batalii din razboiul de uzura dat in jurul sistemului universitar din Romania. (Intr-o vreme, prin anii 90, cand tensiunile sale cu ceea ce tehnic si popular se numeste “mafia din invatamant” atinsesera un punct critic, mi-a marturist ca il batea gandul sa isi ia permis de port arma si daca nu ma insel, a si facut-o). Apoi este cunoscut ca profesor universitar. Decan; şef de Catedră; preşedinte al SNSPA.  Asta dupa ce fusese Profesor universitar si decan al Facultatii de Filozofie de la Universitatea din Bucuresti. Deci, in principiu: o entitate relativ cunoscuta.

Mai putin cunoscuta, as zice deloc cunoscuta, este insa fascinanta sa opera. A inceput in filosofie fundamentala pura si dura -logica filosofica si filosofia logicii- cu studii precum World-Indexed Sentences and Modality, in Logique et Analyse, Actuality and World-Indexed Sentences, in Studia Logica, A Modal Approach to Sneed’s Theoretical Functions, in Philosophia Naturalis, Constructe formale, la Editura Trei, si Introducere în logica filosofică, la Editura Universităţii din Bucureşti.

De acolo a evoluat apoi spre metafizica, metafizica lumilor posibile (Worlds Within Worlds, Nordic Journal of Philosophical Logic) si -mai intersant si mai spectaculos- a patruns la granita intre metafizica si teologie cu o serie de lucrari fara egal si precedent in contextul romanesc Ce nu e existenţa, Editura Şansa,  Metafizica lumilor posibile şi existenţa lui Dumnezeu, Editura All, Argumentul ontologic, Editura All. In toate acestea Adrian Miroiu reconsidera intre altele celebrul argument al lui Anselm privind existenta lui Dumnezeu abordandu-l insa cu mijloacele moderne ale logicii simbolice si tehnicile analizei formale dezvoltate in ultima suta de ani de filosofia analitica anglo-saxona. Cele de mai sus erau suficiente pentru implinirea fara rest nu doar a unei cariere academice ci a doua cariere.

Dar Adrian Miroiu avea alte planuri. Dupa o perioada de tranzitie in care se ocupa de filosofie morala aplicata si scrie pentru publicul larg o apologie a filosofiei ca practica si disciplina (Filosofie fără haine de gală, Editura All) schimba linia majora a preocuparilor sale. Pornind de la deja consolidatele sale investitii in logica modala se extinde in directia teoriei deciziei si teoriei optiunilor rationale si de acolo intra direct in inima tematicii pentru care aceste instrumente formale sunt atat de importante: teoria politica si teoria institutionala. In mai putin de 2-3 ani, Adrian Miroiu se reinventeaza drept cel mai important exponent roman al teoriei optiunilor rationale si al teoriei normative a optiunilor sociale (Characterizing majority rule: from Profiles to Societies, Economics Letters).

In aceste conditii ii va fi simplu ca in mod aproape spontan sa redefineasca felul in care este facuta si gandita teoria politica in Romania, aducand-o aproape de unul singur din secolul 19 in secolul 21, prin lucrarie Fundamentele politicii. I. Preferinţe şi alegeri colective, Polirom, si  Fundamentele politicii. II. Instituţii şi acţiune colectivă.  Cine vrea sa inteleaga atat forta cat si limitele acestui mod de a face teorie si filosfie politica, nu are decat sa se uite pe Fundamentele politicii. I. Preferinţe şi alegeri colective, in special partea a doua unde se rupe zagazul formalismului si pagina dupa pagina curg teoremele rationalitatiii politice intemeietoare si demostratiile lor, o ultima razbunare a logicianului asupra politologului ce l-a detronat.  In paralel il regasim pe Adrian Miroiu, punand umarul la consolidarea domeniului aplicat al politicilor publice Politici publice (coautor), Editura Politeia; prima ediţie (autor unic): Introducere în analiza politicilor publice, Editura Punct. Iarasi: cele de mai sus erau suficiente pentru implinirea fara rest nu doar a unei cariere academice ci a doua cariere.

Dar lucruile nu se termina aici. Pe drumul retragerii din activitatea publica si didactica revine la vechile sale preocupari logico-metafizico-teologice si produce una dintre cele mai ciudate si sofisticate lucrari din istoria intelectuala romana post-comunista si  –tind sa cred– din intreaga istorie intelectuala romaneasca, Lumea lui Anaxagora:

Adrian Miroiu argumenteaza ca intelegerea pe care o avem despre lume se realizeaza, in situatii extrem de semnificative, intr-o modalitate specifica: nu prin indicarea a ceea ce este legic ori general, ci prin evidentierea existentei unor „entitati reflexive”. Acestea joaca un dublu rol, aparent paradoxal: atit de fundament ori principiu, cit si de faptura comuna. Noùs-ul lui Anaxagora intre celelalte homoiomerii, proprietatea existentei intre celelalte proprietati ale lucrurilor, lumea actuala in raport cu celelalte lumi posibile sau divinitatea intrupata sint citeva dintre exemplele analizate. Adrian Miroiu detecteaza acest model de conceptualizare si in analiza societatii – a institutiilor ei economice, politice si morale. Teoriile noastre, argumenteaza autorul, pot aspira mai indreptatit sa atinga adevarul atunci cind fac apel la entitati reflexive.

M-am intins sa fac acesta prezentare pentru ca imi face pur si simplu placere sa urmaresc si sa interpretez sau sa traduc traiectoria intelectuala a lui Adrian Miroiu. Am o placere intrinseca sa repovestesc ce a facut si face omul asta. Este un spectacol in sine. Este ceva la care te uiti pierdut in admiratie, perplexitate si curiozitate. Acest om este un spectacol intelectual. Din pacate, in primul rand datorita lui insusi, un spectacol jucat mereu cu sala aproape goala. De ce datorita lui insusi? Un amestec de orgoliu si modestie care il tine mereu in afara interfetei cu publicul. Apoi -fie ca din motivul de mai inainte, fie din alt motiv- nu a investit niciodata serios in publicistica.

Iata de ce, din clipa in care mi-a zis ca vrea sa o lase mai moale cu catedra si activitatile si responsabilitatile publice, primul meu gand a fost acesta: sa-l conving sa dea o sansa publicisticii. Marginalia ofera o oportunitate unica. I-am spus. Si spre bucuria mea, a acceptat.

Imi face o deosebita bucurie sa anunt asadar ca Adrian Miroiu ni se va alatura aici, pe Marginalia!

PS

Uitasem. Intr-o lume a statusului si prestigiului care este lumea academica, trebuie sa mentionez ca intre diferitele puncte de reper ale carieriei sale au fost Oxford University, Universita degli Studi “La Sapienza”, Cornell University, Warwick University si Indiana University Bloomington – unde eram si eu pe vremea aceea si unde am avut ocazia sa-i combat punct cu punct toate erorile de filosofie politica, toata gama lor in intrega ei diversitate, incepand de la Rawls si terminand cu Ralws, ca la el asa vine treaba cand e vorba de asta: in cerc. Ca suntem toti egal departati de un punct fix.