Adrian Miroiu: Trei note despre decizia Curții Constituționale

În discuțiile contradictorii din aceste zile despre decizia Curții Constituționale privind refuzul Preşedintelui României de a da curs propunerii de revocare din funcţie a șefei DNA există însă câteva puncte comune între cei care sunt fericiți și cei îngrijorați. Iar aceste puncte comune indică, după mine, problemele profunde ale situației date.

Primul este presupunerea că persoana care conduce o instituție (în cazul de față DNA) este atât de importantă pentru instituție încât înlăturarea ei poate să schimbe radical felul în care aceasta funcționează. Un deputat cunoscut (Florin Iordache) a avut reacția directă: ”Codruța, go home”. Iar pericolul pe care îl văd cei care se află pe cealaltă parte e că la conducerea DNA ar putea fi numită de către ministru o persoană care să impună o cu totul altă orientare; și, mai mult, cum decizia Curții Constituționale este general valabilă, ministrul va putea apoi decide cu privire la orice procuror.

Probabil că toți au dreptate: ei sunt de acord că în prezent de fapt nu am reușit să avem instituții care să funcționeze după reguli, să fie îndeajuns de rutinizate încât persoanele care sunt în diverse funcții să nu fie capabile să determine felul în care funcționează ele dincolo de regulile, normele instituțiilor respecctive. Nu am construit mecanisme obiective, transparente și nearbitrare (care deci țin de ceea ce se cheamă statul de drept sau ”domnia legii”), ci producem personalizarea activităților și, ca un corolar, instaurarea dependențelor personale, a clientelismului ca principiu al jocului politic.

Or, astfel ne îndepărtăm de cadrul general în care funcționează societățile moderne democratice. Problema nu este doar că președintele este exclus din procesul numirii unor procurori șefi, ci că se pun sub semnul întrebării mecanismele instituționale definitorii ale unei democrații, bazate pe ”checks and balances” – de control reciproc și de echilibru care să asigure imparțialitatea actului juridic.

Al doilea punct comun este acela că se presupune că pentru a înțelege întemeierea deciziei Curții Constituționale trebuie doar să ne uităm la articolele din Constituție care sunt citate – și, mai apoi, să vedem în ce fel le interpretează Curtea. Cred că mai important e însă altceva. Problema nu constă în validitatea unei astfel de interpretări, ci în ceva mult mai profund: în modul în care, în decizia luată, judecătorii Curții Constituționale s-au raportat la valorile fundamentale în baza cărora sunt legitimate prevederile constituționale; aceleași valori care stau la baza construcției Uniunii Europene. Cred că a restrânge interpretarea unei situații doar la considerații privind forma unui text de lege, fără a te raporta la principiile, idealurile, valorile care îl întemeiază este o mare greșeală. Constituționalitatea unei norme nu se determină exclusiv prin raportare la un text constituțional, ci și prin luarea în considerare a principiilor din spatele acestuia, a ceea ce numim principii meta-constituționale. (În paranteză fie zis, când cineva, ajuns profesor de drept la o universitate timișoreană, susține în mod serios că menționarea președintelui în textul Constituției, în procedura de  numire a procurorilor șefi, e făcută doar așa, ca sa fie frumos, ”din rațiuni de protocol”, înseamnă că pe viitor am putea să ne așteptăm la orice interpretare posibilă a textului constituțional.)

Spun aceasta ca un om ce consideră că instituțiile de bază ale societății democratice moderne nu pot fi construite și dezvoltate decât dacă au la temelia lor valori fundamentale, între care desigur că se  află și cea a independenței justiției și cea a asigurării egalității în fața legii a tuturor cetățenilor. Și mi-aș fi dorit ca actualii membri ai Curții Constituționale să treacă de la măruntul argument și de la interpretarea preferată (din motivele lor proprii) a unui text la invocarea principiilor care trebuie să ghideze parcursul României.

Al treilea punct comun este acela că se uită o cerință esențială a unui comportament rațional, în cazul în care sunt în discuție prevederi normative care vor afecta societatea pe termen mediu și lung; adică, de-a lungul mai multor mandate electorale. Azi avem un guvern controlat de PSD și un Președinte provenit din actuala opoziție. Sunt fericiți cei de la putere că decizia se concentrează în mâinile guvernului; și sunt deprimați cei din opoziție că președintele devine tot mai decorativ. Dar să judecăm pe termen mediu sau chiar lung. Dacă România va rămâne democrație, e posibil ca la un moment dat să avem o situație inversă: cu un guvern al actualei opoziții si cu un președinte venind dinspre PSD. Va mai exclama atunci un ins precum Florin Iordache la fel de bucuros când i se va aminti decizia din 30 mai 2018 a Curții Constituționale? Ar putea face astfel numai dacă va putea să considere că o astfel de decizie  i-ar fi favorabilă chiar dacă se găsește în opoziție.

În politică decizia rațională este aceea de a te pune în situația cea mai proastă și de a susține acele legi care te protejează atunci, nicidecum în a te închipui ca mereu învingător. A eluda acest mod de a raționa  este un mod de a nu-ți apăra propriile interese și, până la urmă, o formă de sinucidere politică.

Voi rezuma în felul următor punctul meu de vedere: 1) cu referire la principiile și valorile unei societăți democrate, prevederile constituționale ar trebui interpretate astfel încât să stimuleze respectul pentru reguli imparțiale, impersonale, nicidecum personalizarea comportamentelor și  favorizarea clientelismului; 2) ar trebui să cerem mereu să evaluăm orice schimbare cu implicații majore asupra societății în raport cu valorile fundamentale pe care le-am acceptat și cu măsura în care aceste schimbări ne conduc sau nu înspre obiectivele cardinale pe care ni le-am propus; 3) ar trebui să nu uităm nicio clipă să ținem seamă de implicațiile pe termen mediu și lung ale funcționării instituțiilor importante ale societății. Or, ce am văzut? – decizia Curții Constituționale dărâmă în mare măsură exact principiul imparțialității; apoi, nu spune direct, ci doar implică punerea sub semnul întrebării a unor valori fundamentale ale statului de drept; și este excesiv de mioapă, căci pare să accepte mai degrabă o maximă de tipul: după noi poate urma orice, inclusiv potopul.