Adrian Niță. Nevoia de asumare a trecutului comunist

Depunerea proiectului legislativ cu privire la interzicerea organizațiilor, simbolurilor și faptelor cu caracter comunist a ridicat multe, și mari, valuri în societate. Inițiat de Cristian Ghinea, deputat USR, proiectul propune ca fascismul și comunismul să fie tratate în mod egal: așa cum fascismul este sancționat prin Ordonanța 31/2002, tot la fel ar trebui să fie cazul și cu comunismul. Practic, se propune ca în legislația actuală să se adauge, ca în oglindă, exact aceleași elemente cu referire la comunism precum sunt actualmente cele cu privire la fascism.

Majoritatea reacțiilor negative se referă la aspectele ce țin de simboluri. Astfel, lumea se teme că dacă poartă un tricou cu Mao ar putea să meargă la închisoare, sau că, dacă poartă o șapcă cu semnul secera și ciocanul, ar putea să fie sancționată.

În acest text, propun ca lucrurile să fie văzute din altă perspectivă: am în vedere nevoia societății românești de asumare a unui trecut ce ne-a produs o uriașă suferință. Societatea românească este grav bolnavă chiar și acum, la trei decenii de la căderea comunismului.

Comunismul are nevoie să fie înțeles și cunoscut (tot la fel ca și fascismul), tocmai pentru ca ororile sale să nu se mai repete niciodată.nTânăra generație, sau cel care află despre comunism de la școală, nu din propria experiență, are nevoie să știe că comunismul a însemnat nu numai blocuri construite, ci și milioane de oameni trimiși la închisoare, nu numai că s-au asigurat locuri de muncă pentru toți cetățenii, dar și că oamenii și-au pierdut serviciul din cauza ideilor pe care le-au susținut. Pentru ca ororile comunismului să nu se repete, pentru ca societatea să nu mai fie traumatizată, România are nevoie de o lege care să contribuie la asumarea trecutului comunist.

Deși mulți oameni înțeleg nocivitatea comunismului, faptul că reacțiile negative la adresa proiectului sunt atât de numeroase arată alt aspect: societatea nu înțelege că are o problemă, nu vrea să accepte că e timpul să se înceapă tratamentul; cu alte cuvinte, respingerea propunerii de sancționare a propagandei comuniste arată că societatea se află în prima fază, negația, a raportării le comunism. Din această perspectivă, înclin să cred că numai prin discuții raționale, întinse pe o perioadă mai mare de timp se poate încerca să se facă ceva. Simpla respingere a propunerii nu rezolvă nimic, dimpotrivă înrăutățește starea societății. Tot la fel, aducerea în discuție de argumente cu privire la unele consecințe negative ale unor prevederi va avea darul să întârzie conștientizarea asumării trecutului traumatizant.

Legat de aceest aspect trebuie spus că proiectul legislativ nu este în primul rând despre tricouri și șepci, și nici despre sancționarea discuțiilor despre comunism, după cum nu este nici despre sancționarea simpatizanților stângii. Prevederile despre simboluri (de la art 4) sunt trecute în propunere pentru a se urma întocmai legislația cu privire la fascism. Sunt convins că dacă experții în drept vor considera că sunt exagerate, ele vor putea să fie eliminate. Miza principală a proiectului este, repet, cea cu privire la nevoia de asumare a unui trecut traumatizant, asumare făcută ca o condiție de bază, și totodată ca un prim pas, întru vindecarea mentalului colectiv. Am spus un prim pas pentru că este nevoie de mulți alți pași, în perioada următoare adoptării legii, cu privire la deschiderea arhivelor, cu privire la deschiderea unui muzeu al comunismului, cu privire la educație și multe alte aspecte pe care, sunt convins, societatea va ști să le adopte ca să se trateze eficient.