Așa cum comuniștii și urmașii lor pesedisto-vadimiști consideră deschiderea spre Occident și modernitate “vânzare de neam și țară”, “cosmopolitism” sau “slugărnicie globalistă”, activiștii “valorilor europene” denunță patriotismul, familismul și credința creștină ca “putinism”, “dacopatie” sau mai știu eu ce grozăvii.
Am rămas o mână de oameni care, înjurați din ambele părți, încercăm să arătăm că poți fi în egală măsură bun român, patriot și credincios, și perfect occidentalizat.
Chiar dacă uneori, exasperați, devenim vehemenți, noi suntem cei moderați, nu profesioniștii bine remunerați ai mândriei de a fi român sau ai urii de sine.