• Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
[ Marginalia ] etc.
[ Marginalia ] etc.
  • Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
comments Share
You are reading
Adrian Papahagi. Ce conservă conservatorii?
Adrian Papahagi. Ce conservă conservatorii?
Home
Opinii

Adrian Papahagi. Ce conservă conservatorii?

April 2nd, 2019 [ Adrian Papahagi ] [ Adrian Papahagi ] Opinii comments

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp

Se dedică prietenului Vasile Popovici acest capitol din cartea “Creștinul în cetate”, pe care a avut bunăvoința să o lanseze la Timișoara.

Ce conservă conservatorii?

A fi conservator e o formă de atașament față de bunătatea lumii, față de familiar și firesc, față de natură și cultură. E îngăduință față de natura umană, cu bunele și relele ei – conservatorul acceptă omul vechi și nu-și propune să creeze un om nou. E surâs homeric sau chaucerian, mai degrabă decât crispare moralizatoare. Nu e încremenire, ci mers liniștit, la pas.

Conservatorul vrea să reformeze cuviincios și realist lumea pentru a o păstra, în timp ce progresistul vrea să arunce tot ce vine din trecut, pentru a impune un viitor utopic, pe care-l consideră mai bun, dar pe care nimeni nu l-a experimentat, din simplul motiv că e viitor și utopic. Conservatorul nu are fanatisme; e cel mult elegiac. Progresistul e fanatic și totalitar, entuziast și incendiar. Progresistul te duce spectaculos, cu surle, trâmbițe și focuri de artificii, prin tărâmuri pustiite spre construcții nerealizabile; conservatorul te însoțește agale prin grădina cunoscută a copilăriei, din care mai smulge din timp în timp câte o buruiană crescută prea mare.

Acestea fiind spuse, eticheta „conservatoare“ are în general presă proastă în România, din cel puțin trei motive. Cel mai superficial, poate, este legat de impostura unor partide care nu au nimic de a face cu această doctrină. Al doilea motiv este mai profund: mulți oameni echivalează conservarea cu stagnarea, cu apărarea trecutului, iar trecutul nostru imediat este, din nefericire, marasmul comunist și tranziția, cu toată mâzga lor morală și distorsiunea valorilor în oglinda răsturnată a unei lumi strâmbe. În această logică, e de înțeles că pretenția conservatoare stârnește neîncrederea oamenilor care își doresc să întoarcă definitiv pagina maculată de comunism și de agonizanta lui prelungire în tranziție. Al treilea motiv ține de forma mentis progresistă a multora dintre elitele cele mai vocale la nivel mondial. Progresul continuu înspre un viitor incert, dar considerat a priori mai bun este prezentat ca dezirabil, în timp ce desprinderea de matricea tradițională a societății e anunțată ca un fatum inevitabil.

Conservatorii, care pretextează că e nesăbuit să arunci la gunoi tot ce reprezinți, în marele salt înainte spre ceea ce vrei să fii, sunt stigmatizați ca reacționari sau antimoderni. Oricât s-ar chinui autori ca Antoine Compagnon să demonstreze că Burke, Chateaubriand, de Maistre sau Maritain nu sunt dușmanii modernității, ci întruchipează o formă mai echilibrată a acesteia, pentru mulți oameni, conservator a ajuns sinonim cu „retrograd”“, „încuiat”“, „reacționar”“, „antimodern”“. Ce-i drept, există și conservatori ale căror poze încruntate confirmă acest clișeu. Și totuși, instinctul conservării reprezintă o atitudine general umană, înainte de a se constitui în doctrină politică. Fiecare vrea să conserve ceea ce consideră prețios, începând cu viața, stilul de viață, identitatea și proprietatea personală, a familiei, a comunității și a societății din care face parte. Dorința de conservare nu înseamnă doar complezență cu un mod de viață habitudinar, ci e una dintre garanțiile supraviețuirii. Din acest instinct primordial derivă simțul proprietății, profund conservator și legitim.

Conservăm nu doar ceea ce am acumulat fiecare, ci întreaga moștenire a generațiilor trecute, un patrimoniu fizic și spiritual, zidurile casei și educația primită în interiorul lor, o cultură și un stil de viață. Atitudinea moderată constă în păstrarea părții valoroase a acestui patrimoniu și eliberarea de balast: este la fel de păgubos să devii muzeograful propriului trecut fosilizat, sau să arunci totul la gunoi. În chip necesar, fiecare om și fiecare generație evoluează, ceea ce nu înseamnă automat că progresează; pot la fel de bine să regreseze. Puțini vor îndrăzni să nege că perioada hitleristă a fost un regres moral față de secolul al XIX-lea german, iar comunismul față de interbelic. Trăirea în timp este inevitabil progresivă, dar progresul nu este în sine bun sau rău. Iată de ce progresismul se află în eroare prin idealizarea viitorului, în detrimentul trecutului.

Conservatorii sunt obligați de natura trăirii în timp să fie reformiști și, în momente de cotitură, chiar revoluționari. Ca filolog, sunt atent la etimologii – e și aceasta o formă de conservatorism. Reforma înseamnă readucerea unui lucru deformat la o formă armonioasă, uneori preexistentă. A reforma și a transforma sunt, de bună seamă, noțiuni distincte. La fel, revoluția înseamnă reîntoarcere la un punct anterior. Revoluția din 1989 a marcat reîntoarcerea la democrație pluripartită, capitalism și libertate. Reforma nu înseamnă deci condamnarea in corpore a tradiției, ci îndreptarea instituțiilor corupte, a obiceiurilor proaste, a legilor strâmbe.

Recunoaștem, așadar, o stare dezirabilă, care conține în doze variabile experiența trecutului și proiecția viitorului. Fără experiență, nu poți să știi dacă un lucru e bun sau dăunător, așa cum fără experiment îți interzici posibilitatea (fie și ipotetică) a mai binelui. Ceea ce nu înseamnă că mai binele nu poate să fie dușmanul binelui, după cum spune zicala. Regula de aur este, așadar, moderația, ponderarea experimentului social prin experiența trecută a societății. Instrumentul esențial este discernământul, acest har inefabil care se forjează prin moderație, fără a exclude învățarea din experiența nefastă a exceselor. Discernământul ne arată ce e prețios din trecut și ce merită reformat, așa cum ne ajută să aruncăm kitschurile și boarfele inutile, dar să păstrăm piesele de patrimoniu din moștenirea transmisă de bunici.

Conservatorii socotesc că așezarea societății nu e niciodată perfectă, căci oamenii nu sunt îngeri, și privesc deci cu scepticism destabilizarea anarhică a ordinii sau ingineriile sociale. Pentru conservatori, tradiția unei societăți este un soi de ADN, care codifică experiența trecută și face posibilă viața viitoare. În tradiție se regăsesc credința, limba, obiceiurile, tot ceea ce creează identitatea unei națiuni sau a unei comunități de orice natură. Tradiția nu este întotdeauna cea mai fericită moștenire imaginabilă, dar pentru corpul social respectiv este singura posibilă și, de bine, de rău, permite funcționarea acestuia. Într-un elan faustic, progresiștii doresc să schimbe abrupt ființa colectivă a unei comunități pe baza unui model ideal, utopic. E ca și cum ai urmări, prin inginerii genetice, ca șoarecele de laborator să prindă voce sau să dezvolte aripi. Comunismul a fost un astfel de experiment progresist extrem, o manipulare genetică din care s-a născut o monstruozitate. Cei care vor să schimbe tiparele societății, extirpând tot ce ține de tradiție, riscă să repete conștient sau inconștient experimentul eșuat al comunismului, chiar atunci când sunt animați de bune intenții.

Întrebarea mea nu este, noician, cum e cu putință ceva nou, ci mai degrabă cum și ce mai conservăm din vechea alcătuire. Discernământul și experiența ne învață că nu e nimic de păstrat din moștenirea comunismului și a celorlalte totalitarisme. Privirea noastră se oprește, așadar, asupra lucrurilor cu adevărat importante: familia, proprietatea, tradiția, limba, credința, cultura, patrimoniul material, imaterial și natural, care împreună definesc un spațiu fizic și imaginar. De pildă, protecția naturii este o acțiune conservatoare. De asemenea, conservatorii nu reduc religia la un fenomen individual, care trebuie expulzat din spațiul public. Prin dimensiunea colectivă a credinței și prin instituționalizarea ei în Biserică, oamenii creează un corp intermediar între individul izolat și stat. Dacă nu ar exista corpurile intermediare, pe care conservatorii doresc să le păstreze (familia, comunitatea locală, bisericile), omul ar fi singur în fața statului impersonal și rece. Prin această alcătuire personalistă și subsidiară, așezarea conservatoare a societății se opune deopotrivă colectivismului zdrobitor și individualismului dizolvant.

Ajung astfel la situația prezentă. Firește că sunt multe de reformat în țara noastră, subminată de impostură, corupție și precaritate politică, economică, morală și intelectuală. Oricine vrea binele societății românești este reformist. Dar sub crusta zilei și sub balastul comunismului se află o structură de adâncime pe care conservatorii doresc să o păstreze. E vorba de așezarea în istorie a națiunii și a continentului nostru, la intersecția fertilă dintre tradiția iudeo-creștină, dreptul roman, filozofia greacă și un anume soi de spirit practic. Cultura libertății, respectul pentru demnitatea umană, simțul dreptății și al egalității de șanse se nasc de aici. Nu e vorba de superioritate, deși aceasta poate fi argumentată, ci de individualitate. Nu am ales să fim astfel, ci așa suntem. A renunța cu forța la ceea ce suntem, printr-un enorm și agresiv efort de reeducare de dragul unei viziuni ideologice, e deopotrivă artificial și păgubos.

Putem conchide că postura conservatoare clasică e sceptică, ironică și moderată, nu însă crispată sau încrâncenată. Ca Maiorescu și junimiștii, conservatorii privesc cu scepticism deopotrivă amuzat și îngrijorat formele fără fond, cum s-a dovedit corectitudinea politică. Așa cum observa Ioan Stanomir, patriotismul conservator este situare firească în lume, nu naționalism șovin, iar credința conservatorilor nu se transformă în fundamentalism și excomunicare. Reformismul se îndreaptă în special împotriva tendințelor birocratice, centralizatoare, nedemocratice sau chiar totalitare ale autorităților – fie acestea locale, regionale, naționale sau supranaționale. Este principala critică pe care conservatorii și reformiștii o aduc Uniunii Europene. Indisolubil legate, conservatorismul și reformismul sunt ingrediente ale moderației și ale unei așezări politice suportabile, dacă nu perfecte.

Ce conservăm, așadar? Credință, cultură, limbă, patrimoniu – tot ce face o națiune. Ce reformăm? Ceea ce trebuie, pentru a continua să existăm, să funcționăm și să prosperăm. Ce aruncăm la gunoi? Moștenirea comunismului, în integralitate: impostură, minciună, ură, populism, complexe de infero-superioritate.

sursa: Facebook

  • Tags
  • conservare
  • conservator
  • eseu
  • spiritul conservator

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp
Next article Dalina Bădescu. Pornind de la Corneliu Vasilescu
Previous article C. Pătrășconiu. Interviu Marcel Tolcea: Cred că limba română corectă are mai mulți prieteni decât dușmani
[ Adrian Papahagi ]

[ Adrian Papahagi ]

Filolog medievist, conf. dr. la UBB Cluj.

Related Posts

Melania Cincea. 10 august, al treilea dosar istoric muşamalizat de Justiţia română
March 6th, 2021

Melania Cincea. 10 august, al treilea dosar istoric muşamalizat de Justiţia română

10 august 2018: capăt de drum
March 3rd, 2021

10 august 2018: capăt de drum

T. Baconschi. Grupuri interesate să ne salveze
March 1st, 2021

T. Baconschi. Grupuri interesate să ne salveze

Facebook Comments

Fluxul Marginalia
Ioan T. Morar. Astronomie pentru poeţi şi capcane pentru postmoderni ALTFEL

Ioan T. Morar. Astronomie pentru poeţi şi capcane pentru postmoderni

Mar 6th, 2021
Teodor Baconschi. Afacerea de la Drept Societate

Teodor Baconschi. Afacerea de la Drept

Mar 6th, 2021
Melania Cincea. 10 august, al treilea dosar istoric muşamalizat de Justiţia română Opinii

Melania Cincea. 10 august, al treilea dosar istoric muşamalizat de Justiţia română

Mar 6th, 2021
Dimensiuni politice ale noii gândiri franceze Filozofie

Dimensiuni politice ale noii gândiri franceze

Mar 5th, 2021
Câteva fragmente din „Îndurare aspră”, de Sheldon Vanauken Filozofie

Câteva fragmente din „Îndurare aspră”, de Sheldon Vanauken

Mar 5th, 2021
Câteva intuiții matematice pentru noțiuni teologice (partea a II-a) Cultura

Câteva intuiții matematice pentru noțiuni teologice (partea a II-a)

Mar 4th, 2021
Vlad Topan. Prin scientism spre neo-păgânism. Sau despre milenarismul de rit ecologist Cultură

Vlad Topan. Prin scientism spre neo-păgânism. Sau despre milenarismul de rit ecologist

Mar 4th, 2021
Contribuţia lui Mises la înţelegerea ciclurilor economice Economie

Contribuţia lui Mises la înţelegerea ciclurilor economice

Mar 4th, 2021
D. P. Aligica: Relativ la chestiunea studentilor de la Drept Debate

D. P. Aligica: Relativ la chestiunea studentilor de la Drept

Mar 4th, 2021
Rolul comunităților vii sau teoria conservatoare despre ancorarea oamenilor în realitate Cultura

Rolul comunităților vii sau teoria conservatoare despre ancorarea oamenilor în realitate

Mar 3rd, 2021
A fi sau a nu fi liber Debate

A fi sau a nu fi liber

Mar 3rd, 2021
C. Pătrășconiu. ABC: Cunoașterea de partid Cultura

C. Pătrășconiu. ABC: Cunoașterea de partid

Mar 3rd, 2021
Câteva fragmente din „De ce, Doamne? O radiografie a suferinței”, de C. S. Lewis Cultură

Câteva fragmente din „De ce, Doamne? O radiografie a suferinței”, de C. S. Lewis

Mar 3rd, 2021
Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos (I) ALTFEL

Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos (I)

Mar 3rd, 2021
Virgil Iordache. Monopolul unei abordări în etica academică este disfuncțional Debate

Virgil Iordache. Monopolul unei abordări în etica academică este disfuncțional

Mar 3rd, 2021
10 august 2018: capăt de drum Opinii

10 august 2018: capăt de drum

Mar 3rd, 2021
Încă un studiu arată, din nou, că lockdown-urile nu funcționează Debate

Încă un studiu arată, din nou, că lockdown-urile nu funcționează

Mar 2nd, 2021
De la monadologia lui Leibniz la identitatea personală Filozofie

De la monadologia lui Leibniz la identitatea personală

Mar 2nd, 2021
Câteva fragmente din „Chestionar despre creația artistică, lansat de Liviu Rusu”: răspunde Lucian Blaga Cultură

Câteva fragmente din „Chestionar despre creația artistică, lansat de Liviu Rusu”: răspunde Lucian Blaga

Mar 1st, 2021
T. Baconschi. Grupuri interesate să ne salveze Opinii

T. Baconschi. Grupuri interesate să ne salveze

Mar 1st, 2021
Mircea Vasilescu. Arta și sutienul la români Opinii

Mircea Vasilescu. Arta și sutienul la români

Mar 1st, 2021
Sebastian Lăzăroiu. Ca un vaccin - Diana Șoșoacă Opinii

Sebastian Lăzăroiu. Ca un vaccin - Diana Șoșoacă

Mar 1st, 2021
Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul- Principii Generale Societate

Murray Rothbard. Știința, tehnologia și guvernul- Principii Generale

Mar 1st, 2021
Lebăda – întruchiparea grației sau alter-ego animalic al lui Popeye marinarul? Câteva cuvinte despre cum ne structurează limbajul gândirea Cultură

Lebăda – întruchiparea grației sau alter-ego animalic al lui Popeye marinarul? Câteva cuvinte despre cum ne structurează limbajul gândirea

Feb 28th, 2021
Tenebrosul drum al unei minți tinere Educație

Tenebrosul drum al unei minți tinere

Feb 28th, 2021
(video) Cafeneaua filosofică: O nouă traducere din Platon - dialogurile de tinerețe. Andrei Cornea în dialog cu Dana Jalobeanu și Grigore Vida Cultura

(video) Cafeneaua filosofică: O nouă traducere din Platon - dialogurile de tinerețe. Andrei Cornea în dialog cu Dana Jalobeanu și Grigore Vida

Feb 28th, 2021
Alexandru Lăzescu. Lumea, America şi BigTech Opinii

Alexandru Lăzescu. Lumea, America şi BigTech

Feb 28th, 2021
Luciditate marginală: Nicolás Gómez Dávila Filozofie

Luciditate marginală: Nicolás Gómez Dávila

Feb 28th, 2021
Letiția C. Tomașescu. Evoluția poziției Regatului Unit în arhitectura de securitate a Europei, după Brexit. Debate

Letiția C. Tomașescu. Evoluția poziției Regatului Unit în arhitectura de securitate a Europei, după Brexit.

Feb 28th, 2021
Cosmin Lotreanu. Jacques Chirac/Édouard Balladur - Partea a II-a: Asociere, separare și regăsire. Preliminariile coabitării (1969-1986) Opinii

Cosmin Lotreanu. Jacques Chirac/Édouard Balladur - Partea a II-a: Asociere, separare și regăsire. Preliminariile coabitării (1969-1986)

Feb 28th, 2021
Alexandru Călinescu. De la „sorosişti” la „rezişti” Opinii

Alexandru Călinescu. De la „sorosişti” la „rezişti”

Feb 28th, 2021
Noica și marxismul. O explorare Filozofie

Noica și marxismul. O explorare

Feb 27th, 2021
Chesterton și sensul educației Educație

Chesterton și sensul educației

Feb 27th, 2021
Melania Cincea. Academia de Studii Economice muşamalizează o ilegalitate într-un dosar de concurs la Catedra UNESCO, printr-o altă ilegalitate Opinii

Melania Cincea. Academia de Studii Economice muşamalizează o ilegalitate într-un dosar de concurs la Catedra UNESCO, printr-o altă ilegalitate

Feb 27th, 2021
Adevărul moral și conservatorismul constituțional Societate

Adevărul moral și conservatorismul constituțional

Feb 26th, 2021
Dumnezeul filozofilor Cultură

Dumnezeul filozofilor

Feb 26th, 2021
Minunile limbajului obișnuit Filozofie

Minunile limbajului obișnuit

Feb 25th, 2021
Ioan Stanomir - R.S.R. Lecția de învățământ politic (fragment). LUPTA DE CLASĂ Debate

Ioan Stanomir - R.S.R. Lecția de învățământ politic (fragment). LUPTA DE CLASĂ

Feb 25th, 2021
Daniel Uncu. Complicitatea abjecta la justificarea represiunii comuniste chineze Opinii

Daniel Uncu. Complicitatea abjecta la justificarea represiunii comuniste chineze

Feb 25th, 2021
Eric Voegelin ca maestru învățător Cultură

Eric Voegelin ca maestru învățător

Feb 25th, 2021
Teologia post-kantiană în viziunea lui Karl Barth Cultură

Teologia post-kantiană în viziunea lui Karl Barth

Feb 25th, 2021
Când totul este permis Cultură

Când totul este permis

Feb 24th, 2021
  • Despre Marginalia etc.
  • Contact
  • Back to top
© Marginalia 2018. Toate drepturile rezervate.
Website realizat de Marginalia.