Adrian Papahagi. Cei care se opun vulgatei consensului

Mă gândeam zilele trecute la Jordan Peterson, grav bolnav, sau la Roger Scruton, omorât de un cancer galopant, declanșat după un ultim scandal orchestrat împotriva lui.

Oamenii aceștia, care s-au opus valului, consensului, vulgatei modernității, ideologiei stângiste dominante, și au îndrăznit să articuleze o seamă de adevăruri incomode, au plătit cu sănătatea acest curaj.

Nu e ușor să încasezi valuri de ură, de isterie, de agresivitate. Poate părea amuzant și provocator tot scandalul, și îți aduce cu certitudine o anumită notorietate, însoțită de prosperitate, dar în ultimă instanță răutatea la care ești supus devine corozivă, iar stresul este somatizat și te îmbolnăvește.

Am simțit pe propria piele, în propriul trup acest lucru de fiecare dată când am îndrăznit să spun adevăruri incomode, să mă opun unui val.

Nu e mai bine, atunci, să spui mulțimilor ce vor să audă, să vinzi gogoși îmbibate în sirop, să desenezi ghemulețe și girafe, să oferi kitsch motivațional-inspirațional sau divertisment, în loc să rostești adevărul?

E mult mai simplu să-i spui unui om că nedreapta societate capitalistă e de vină pentru toate greutățile lui, în loc să-i vorbești despre efort și responsabilitate. E mai comod să amăgești oamenii că orice rahat e valabil, în loc să îi educi sau măcar să îi orientezi înspre aspra excelență. E mai ușor să droghezi conștiința, decât să îi atingi nervii treji cu bisturiul analitic.

Să nu uităm: umanitatea a răstignit Adevărul. De acolo trebuie începută analiza. Cine îmbrățișează adevărul, să își asume martiriul. Sau, dacă vrea o viață tihnită, de înțelept contemplativ, să se abțină să rostească adevărul pe care l-a înțeles atunci când acesta nu este pe placul mulțimii.

Oamenii îndură oricâte abuzuri, câtă vreme le găsesc o justificare sau o explicație, dar nu suportă să fie puși în fața propriei nevrednicii.