Adrian Papahagi: Deconcertanta întâlnire Trump-Putin

Am apreciat mai toate acțiunile și pozițiile Președintelui Trump: discursul de la Varșovia, lupta împotriva ISIS, sprijinul clar pentru Israel, detensionarea situației din Coreea de Nord, soldată inclusiv cu eliberarea unor deținuți politici, opoziția față de ideologia sexo-marxistă… Am înțeles și deciziile sale mai neplăcute: securizarea unei frontiere lungi și permeabile pentru infractori, redresarea unei balanțe comerciale profund dezechilibrate, cerința legitimă ca statele NATO să cheltuie pentru apărare atât cât s-au angajat. Politica lui economică a dat roade: povara fiscală și șomajul au scăzut, economia americană crește.

Ieri, însă, am privit siderat o conferință de presă în care Președintele Americii a stat alături de tartorul celui mai periculos rogue state, exportator de terorism informatic și militar, susținătorul tuturor dictatorilor, invadatorul vecinilor, asasinul opozanților, inclusiv pe teritoriul altor state, ucigașul presei libere – și nu a rostit o dată cuvântul “libertate”.

Liderul lumii libere, care tocmai le pusese la colț pe Angela Merkel și Theresa May, l-a menajat pe Putin, ba chiar i-a ridicat mingea (de fotbal) la fileu.

Nu știu ce s-a discutat în culise și cât de magistral o fi negociat autorul cărții The Art of the Deal cu fostul ofițer KGB, dar ce s-a văzut în conferința de presă a fost îngrijorător. Niciun cuvânt de asigurare pentru partenerii europeni, niciun semnal de sprijin pentru firava opoziția democratică și restul de presă liberă din Rusia, nicio vorbă despre invazia Ucrainei. Trump părea să aibă un singur interes: să afirme răspicat, alături de principalul suspect, că Rusia nu a influențat alegerile din SUA. “No collusion” a fost refrenul obsesiv al acestei întâlniri – atât de obsesiv, încât intri la bănuieli.

Oricât ar fi FBI de politizat, nu poți să ai mai mare încredere în asasinul kaghebist al Annei Politkovskaia decât în agențiile democrației pe care o conduci.

Oricâte păcate ar avea America, nu poți să spui că vina pentru relația proastă cu Rusia se datorează ambelor puteri, mai degrabă decât acțiunilor destabilizatoare și antidemocratice ale Imperiului Răului.

Nu poți să fii urmașul lui Reagan și să îl tratezi cu menajamente pe cel care practică fără reținere cultul lui Stalin.

Nu poți să ștergi pe jos cu Merkel și May, dar să îl tratezi cordial pe Vladimir Putin.

Nu poți considera Europa un rival și Rusia un concurent.

Sper sincer că discuția din culise a fost mai benefică pentru valorile lumii libere decât ce s-a văzut pe scenă și că Președintele SUA va acționa în anii care vin în spiritul de la Varșovia, nu în cel de la Helsinki.

PS: Marginaliile mele se întâlnesc în mod fericit cu un comentariu publicat de Mihail Neamțu pe blogul Institutului Acton din America. Vă invit să-l citiți.