Adrian Papahagi. Delațiunea în România de azi

Cei mai mulți dintre noi, oameni decenți și liberi, detestăm visceral comunismul, regim satanic al minciunii, turnătoriei, invidiei, prostiei, lenei, urii, terorii și crimei.

Societatea îi condamnă pe cei care au colaborat cu Securitatea în perioada comunistă (uneori fără să discrimineze între bieți deținuți politici zdrobiți în închisori, care după torturi de nedescris au cedat și canalii carieriste, între victime și călăi).

Dar haideți să discutăm despre formele pe care le ia delațiunea în România de azi, când nu mai există nici comunism, nici Securitate. Sigur, oficiile la care poți fi turnat azi sunt mult mai numeroase în lumea noastră pluralistă: CNCD, ambasade, instituții de care depinde cariera cuiva, Facebook…

Ce altceva decât delațiune este raportarea unei voci care nu-ți convine și cenzurarea ei pe Facebook, acțiune atât de dragă noilor turnători, majoritatea activiști stângiști cu un puternic sentiment de justițiari? Păi și turnătorii la Securitate erau convinși că denunță fasciști și alte elemente dușmănoase. Și atunci vocile care deranjau erau cenzurate.

Ce diferență este între un delator din anii 1950 și un universitar care te încondeiază ca islamofob în engleză, într-o revistă științifică, pe baza unei postări pe Facebook după vreun atentat islamist – pentru a se convinge că înfierarea rămâne în baze de date, e lizibilă în engleză și îți poate afecta cariera atunci când poliția gândirii va stăpâni în universitățile românești ca în cele americane?

Ce diferență e între nulitatea invidioasă din 1949 și cea din 2019?

Să nu ne facem iluzii: turnătorii sunt printre noi. Ei au înțeles cine sunt noii stăpâni și cine sunt dușmanii de clasă care trebuie înfierați, turnați, stigmatizați, cenzurați, eliminați din viața publică, dacă din cea biologică nu se poate.

Le-am văzut chipul, căci s-au mândrit cu delațiunea lor, și îi știu: tinerelul obraznic dintr-un târg prăpădit de provincie, activistul LGBT plin de ură, universitarul marxist, consultantul abonat la fonduri europene, istoricul fără operă.

Toți aceștia, oameni noi în politică, în partide noi făcute de noua securitate, sunt pregătiți să calce la fel de nemilos ca vechii securiști peste cadavrele elitei autentice a națiunii.