Adrian Papahagi. Despre mârlani și mârlănie.

Mârlanilor care ne citesc le pot descifra cum îi citim și noi pe ei, ca să fie mai reținuți cu proxima ocazie.

Aleg la întâmplare comentariul unui individ (cu studii superioare, cum altfel?; azi tot mârlanul are doctorat) la postarea unui eminent filolog clasicist, autor al mai multor volume și traduceri biblice, universitar și intelectual evanghelic recunoscut:

“Pt cineva care se pretinde protestant reactionezi ca un ortodox sau mai bine spus ca un musulman. Vrei o vesta cu explozibil? Marimea S e buna? Te victimizezi ca si un progresist: dai importanta la ceva in care nu crezi.”

1. Dacă nu îți respecți limba, nu te respecți pe tine, ca vorbitor al acelei limbi. Limba română se scrie cu diacritice; acestea nu sunt facultative, ci obligatorii.

LE: La cererea publicului, adaug că sunt scuzați cei care au tastaturi străine sau scriu rapid de pe telefon 🙂 Totuși, să nu ne lăsăm duși de valul îngăduinței: sunt oameni care nu mai citesc și scriu decât texte de Facebook/internet/sms etc. Fiți milostivi cu ei: aceștia riscă să uite cum se scrie corect în română.

2. “Ca și” folosit greșit este marca definitorie a incultului. Dacă vreți să vă amuzați, recitiți articolul lui Boia de pe Contributors, tipărit într-o broșurică de Humanitas.

3. Tutuirea este specifică tovarășului obraznic, imberbului incult sau americanizatului după ureche, care nu știe că în engleză a dispărut persoana a II-a singular (thou = tu) și s-a generalizat pluralul (you = Dvs.), adică pronumele de politețe. Nu tutuiești niciodată un străin. Eu nu îmi tutuiesc studenții; în familiile bune din Franța, copiii li se adresează părinților cu “Dvs.” (așa cum în familiile bune din România se folosea “Dumneata”).

Obrăznicătura continuă să își tutuiască interlocutorul, deși acesta îi răspunde, politicos și răbdător, cu pronumele de politețe. Parcă scrisese dl. Pleșu undeva despre “tutuirea inegalitară”; vedem aici tutuirea egalitară a neamului prost, care nu mai respectă nicio conveniență socială și vrea să te tragă alături de el. Răspundeți mereu cu “politețea ca armă” despre care vorbea Alexandru Paleologu!

4. Am terminat cu forma, care trădează imediat mitocănia și educația precară a individului. Conținutul confirmă imediat: clișee grosiere, jigniri insuportabile, prostie cu carul.

– “cineva care se pretinde protestant” e o mitocănie fără margini când știi că interlocutorul nu se pretinde nimic, ci este profesor la un Institut teologic penticostal și se ocupă cu traducerea Bibliei din ebraică, greacă și latină;

– “reacționezi ca un ortodox” e o jignire la adresa altor creștini. Cum anume reacționează ortodocșii? Au avut ei inchiziție, procese de vrăjitoare, au ars cărți în piața publică, au organizat războaie religioase, s-au dedat la terorism în istoria lor bimilenară?

– prostia se corectează însă din mers, după ce și-a epuizat jignirile: “sau mai bine spus ca un musulman”. Deci, totuși, nu ortodocșii se aruncă în aer cu veste de explozibil (nici toți musulmanii, firește).

– dacă tot s-a ajuns aici, mitocanul oferă pașnicului biblist o vestă cu explozibil căci, după cum bine se știe, filologii și teologii creștini se aruncă adesea în aer.

– ocazie perfectă pentru o nouă jignire mârlănească: universitarului i se oferă mărimea S (așa, mai îngustă, nu M sau L, ca pentru bărbați adevărați, ca mârlanul în chestiune); mie sau domnului Pleșu ne-ar fi oferit XXL. Cele mai bădărănești glume privesc fizicul cuiva; le clasez mereu în topul mârlăniei.

– ultima frază a mârlanului cocoțat pe scaunul de judecată formulează sentința inteligentului său comentariu. Ea conține judecata sumară și condamnarea, în urma unui proces de intenții, fiindcă mârlanul-judecător știe mereu ce crezi sau nu cu adevărat, îți citește conștiința și îți recunoaște intențiile ascunse. După cum ați observat, mârlanul e mereu vigilent, nemilos și fin detector al conspirațiilor, căci universul întreg conspiră împotriva și în jurul lui