Adrian Papahagi. Macron. Renașterea?

După ce vestele galbene i-au împlinit proiectul schițat în cartea programatică “Revoluția”, domnul Emmanuel Macron a trecut la redactarea unui nou manifest, intitulat “Renașterea”.

Astfel, în prag de alegeri europene, domnul Macron adresează o epistolă tuturor cetățenilor UE – fiecăruia pe limba lui. Mai modest decât Președintele Planetei Pământ, Președintele neînscăunat al UE ne trasează în câteva paragrafe un scurt, dar cuprinzător program de uz continental.

Urgența e reală, căci “nicicând nu a fost Europa mai necesară de la cel de-al doilea Război Mondial până astăzi” – probabil, printr-o scăpare sau o abilă sinecdocă, se referă la Uniunea Europeană, căci Europa a fost mereu necesară celor care au locuit-o. Sunt însă integral de acord cu președintele francez că UE e necesară și că “riscul nu este apartenența la Uniunea Europeană, ci minciunile și iresponsabilitatea care pot să o distrugă.”

Iată de ce mi-aș dori și eu, ca domnia sa, lideri care să nu mintă europenii în stil socialist, promițându-le drepturi fanteziste, îndatorând iresponsabil statele europene sau deschizând frontierele Uniunii în fața unei invazii fără precedent.

Da, mă sperie iresponsabilitatea și populismul multor lideri europeni, începând cu gruparea comico-infracțională a lui Dragnea și Dăncilă (Dăncilă e partea comică, după cum ați ghicit). Nu sunt îngrijorat, însă, că “Europa” ar putea ajunge “o piață fără suflet”. În primul rând, fiindcă nu văd în piață un soi de sperietoare. Apoi, fiindcă Europa e oricum definită de un ethos, de o civilizație, de un suflet, care se întâmplă să fie creștin, iar nu musulman sau ateu (sufletul ateu e chiar un concept haios). Măcar de ar rămâne piața liberă, așa, fără suflet cum e ea (oricum vămile, băncile sau supermarketurile nu au nevoie de suflet)!

Mă bucur însă că domnul Macron vorbește despre “frontierele care protejează” – aici trebuie să o convingă, auf Deutsch, și pe colega sa de peste Rin.

Trecem peste acestea și ajungem la sfânta treime (laică, se înțelege) pe care se fondează noua “renaștere” macroniană: “libertatea, protecția și progresul”. Cu libertatea sunt de acord, dar protecția și progresul îmi evocă protecționismul statal și progresismul stângist, ambele oarecum opuse libertății de întreprindere și de gândire.

În fine, să vedem:

1. “Libertatea noastră cea dintâi este libertatea democratică, aceea de a ne alege guvernanții” – fals. Libertatea cea dintâi nu e politică, ci înnăscută. Ea include libertatea de a întreprinde, de a prospera, de a dispune de rodul muncii noastre, de a gândi, de a crede și de a spune ce vrem.

“Propun să se creeze o Agenție europeană de protecție a democrațiilor care va furniza tuturor Statelor membre experți pentru a proteja procesul electoral împotriva atacurilor cibernetice și a manipulărilor”, scrie domnul Macron. Asta ne lipsea, încă o agenție, alți experți! Măcar de am ști ce e o manipulare! A spune europenilor că sunt de-a dreptul fasciști dacă nu acceptă toate stângismele sau nu știu ce agenție bugetofagă, se consideră manipulare?

“Trebuie să interzicem, prin reguli europene, orice discurs de ură și de violență pe Internet” – adică orice nu convine stângii? Păi e deja interzis; din toate megafoanele răsună un singur discurs al iubirii și păcii progresiste. Dar cum am putea interzice ura anticreștină? Nu e ea oare fundamentul “laicității”?

2. “Noi trebuie să revizuim din temelii spațiul Schengen: toți cei care vor să participe la această reorganizare trebuie să îndeplinească anumite obligații de responsabilitate (controlul riguros la frontiere) și de solidaritate (o politică unică de azil, cu aceleași reguli de primire și de refuz peste tot). O poliție de frontieră comună și un oficiu european de azil” – eventual coordonate de cei în ale căror capitale nu au avut loc atentate islamiste și unde nu patrulează soldații cu mitraliere? O politică unică de azil într-un spațiu de liberă circulație poate avea logica ei, dar nu atunci când esticii se uită îngroziți la zonele de non-drept din suburbiile marilor orașe franceze. Nu cred că Parisul este în măsură să traseze direcții Varșoviei, Pragăi, Budapestei sau Bucureștiului pe această temă.

În fine, când președintele Macron îi pomenește pe “concurenții noștri americani sau chinezi”, mă simt nițel inconfortabil. Parcă nu e chiar onest să-i pui pe aliații noștri americani, cărora și Franța le datorează libertatea, în aceeași oală cu China. Sigur, toată lumea e în competiție cu toată lumea, inclusiv Clujul meu cu Oradea dumitale, dar asemenea juxtapuneri riscă să oculteze competiția mai dramatică dintre despotismul asiatic și cultura libertății din lumea euro-atlantică.

3. Ajungem acum la “spiritul de progres”. Aici, domnul Macron se livrează unor reverii poetice demne de Karl Marx. Cu același realism economic care l-a făcut celebru pe gânditorul din Trier și a purtat Europa de est pe nebănuite culmi de progres și civilizație, domnul Macron își dorește “pentru fiecare lucrător, de la Est la Vest și de la Nord la Sud, un scut social care să-i garanteze aceeași remunerație la același loc de muncă și un salariu minim european”. Cum poate un restaurant din Vaslui să își plătească chelnerii cu un salariu minim parizian, sau la ce îi servește unui chelner parizian un salariu minim vasluian, nu este însă clar. Deja salariul minim e un concept controversat, dar un salariu minim european are tot atâta sens cât plafonarea prețului apartamentelor din Faubourg Saint-Honoré la nivelul Ferentarilor – idee, de altfel, dragă atât vestelor galbene din Paris, cât și băștilor roșii din Cluj.

Urmează apoi eroica, inconturnabila luptă cu carbonul. Obiectivul modest stabilit de domnul Macron este “0 carbon până în 2050”. Nu-l socotim nici pe cel din compușii cu hidrogenul, pompat prin țevile rusești?

La rându-i, “Banca europeană a climatului pentru finanțarea tranziției ecologice”, sună minunat: depui vânt și, la termen, retragi furtună. Dar cine va finanța banca prin care se va finanța tranziția ecologică?

Ce mai trebuie să facă Europa progresistă, după ce a eliminat carbonul și a impus salariul minim universal? “Să privească și către Africa, cu care trebuie să inițiem un pact pentru viitor.” Păi pactul e gata inițiat: noi creăm salariul minim universal și lumea fără carbon, ei produc copiii care vor beneficia de ele.

Ei, și acum la lucru. Nu mai rămâne decât să convocăm o “Conferință pentru Europa” (cam ca dialogul d-lui Macron cu primarii francezi pe fond de focuri de tabără pe Champs Élysées), cu “paneluri de cetățeni”, care vor “defini o foaie de parcurs pentru Uniunea Europeană care să traducă aceste mari priorități în acțiuni concrete”.

Normal: prioritățili sunt gata definite de domnul Macron, hai cu foaia de parcurs! Ura, și la gară!

***
PS serios: Dacă UE vrea să supraviețuiască, domnul Macron trebuie să termine cu aceste infantilisme și să redreseze economic Franța. Europa are mai mare nevoie de o Franță puternică și liberă decât de revoluții și renașteri himerice.

Domnul Macron ar putea începe prin a declara falimentul etatismului de tip francez. Ar câștiga mai mult revenind la realism, acceptând că UE nu poate fi un continuu experiment social(ist)-progresist, realizând că tocmai iresponsabilitatea protecționistă și ideologia progresistă sărăcesc Europa, îi fragilizează siguranța și îi exasperează pe oameni până-n punctul în care votează orice numai să scape de atotștiutorimea vizionar-progresistă.

Europa nu are nevoie de revoluția permanentă sau de renașteri traumatice cu forcepsul ideologic – se poate mulțumi cu libertatea și pacea. Iată un program deopotrivă mai scurt și mai vast decât cel propus de domnul Macron.