Adrian Papahagi. Macron și ambiguitatea doctrinară

Dl. Emmanuel Macron este produsul de vârf al unei elite care cultivă ambiguitatea doctrinară. Nici de stânga (deși a fost ministru al președintelui socialist François Hollande), nici de dreapta (deși a lucrat în marea finanță), dl. Macron a încercat să-și transforme mișcarea într-un marș spre victorie la nivelul întregii Europe.

Visul domniei sale era să creeze o mișcare europeană trans-doctrinară, un soi de androgin politic de stânga-dreapta. USR și Dacian Cioloș s-au mulat pe acest plan, care s-ar putea să corespundă unui proiect mai amplu, schițat în culise de putere economică, financiară și informațională din Europa.

Din nefericire pentru dl. Macron, REM nu își găsește locul niciunde. Inițial, dl. Macron dorea un grup parlamentar propriu în Parlamentul European (la care ar fi aderat și USR+), apoi a tatonat o alipire la ALDE (dar, în Franța, eticheta de “liberal” este demonizată), astfel încât ultima mișcare a domnului Macron este cooptarea unor lideri ai verzilor (comuniștii mediului) și înscrierea pe acest segment.

Peste tot în Europa, forțată de falimentul vizibil al socialismului, stânga încearcă să preia fără să declare ce e necesar din economia de piață, dar și să salveze ce poate din filozofia marxistă, anarho-comunist-revoluționară, drapând-o în ecologie (noua dogmă a încălzismului) și sexomarxism (drepturi pentru toate cele 50 de genuri inventate în laboratoare lingvistico-ideologice și modificarea societății în funcție de ele).

Noua stângă, rezultată din această alchimie, rămâne liberticidă la nivel intelectual, dar devine procapitalistă (cu toate bemolurile dirijismului etatist) din nevoie.

Pseudomorfoza dorită se izbește însă de realitate – acea chestie agasantă pe care utopismul de stânga o ignoră mereu, cu program. În Franța, realitatea este escalada extremei stângi, a naționalismului stârnit de o imigrație agresivă, dar și a islamo-fascismului, pauperizarea părții de jos a clasei de mijloc prin politici socialiste falimentare (mai degrabă decât prin lăcomia marii finanțe, cum declamă stânga) și disoluția socială și legală din suburbiile devenite stat în stat, care periodic invadează și distrug centrul Parisului. Realitatea Franței este dominată încă de otrava marxistă, pătrunsă adânc în mințile oamenilor, și de spasmele corpului social, ca reacție fiziologică la aceasta, sau uneori chiar la aerul curat al normalității.

Care ar fi soluția: sevrajul (prin revenirea la responsabilitatea, patriotismul, credința, moralitatea și libertatea pe care o cer conservatorii), schimbarea drogului cu unul ceva mai lejer și mai euforizant (pe care o propune domnul Macron), sau trecerea la automutilare și poate chiar suicidul (pe care le propun doamna Le Pen și domnul Mélenchon)?

Oricât de bine intenționat ar fi dl. Macron (și cred că este), drogul de sinteză pe care îl propune Franței și Europei nu poate funcționa.

Dacă Europa nu revine la morala creștină, patriotismul luminat, educația înspre cultură înaltă, caracter și excelență umană, etica muncii și capitalismul care i-au asigurat prosperitatea și dominația universală, ea va avea de ales între forme extreme de automutilare, între populismul național-socialist și cel internațional-socialist, oricât ar vrea domnul Macron să propună o a treia cale, un socialism cu față umană, sau un capitalism dublat de ideologie stângistă.

sursa: facebook