Adrian Papahagi: Mimetismul provincial și discernământul modernizării

January 14th, 2021 [ Adrian Papahagi ] Opinii, Societate comments

Există o noțiune greșită (provenită din complexele noastre atavice de inferioritate) că românii care au făcut carieră în universitățile din Occident sunt a priori mai competenți decât cei care predau în universitățile din România, și că ar fi un mare câștig dacă am popula comisiile (de concursuri, granturi etc.) cu aceștia.

Din una-n alta, mă nimeresc ieri pe pagina de Facebook a unei persoane de origine română, profesor la Columbia, NY și absolventă de Harvard, care considera esențială pentru identitatea sa arborarea însemnelor Black Lives Matter și adeziunea la toate dogmele impuse de terorismul intelectual și de politica resentimentului și urii identitare care fac ravagii în SUA.

Ce poate fi mai prestigios, în ochii oricui, decât Harvard și Columbia? Și totuși, ce ar câștiga universitatea românească dacă asemenea profesori ar decide care sunt criteriile de avansare în cariera didactică și de finanțare în cercetarea științifică?

Cei care avem studii și publicații serioase, fiind deci universitari onești, cunoaștem problemele universității românești. Dar cei care urmărim atent sau cunoaștem din interior “the closing of the American mind”, cei care i-am citit pe Allan Bloom, Roger Kimball, Anthony T. Kronman sau Greg Lukianoff și Jonathan Haidt, și urmărim viața universitară occidentală, înțelegem că decalajul universității românești față de evoluțiile ideologice ale multor universități occidentale e o binecuvântare.

Vă asigur că se respiră un aer mult mai sănătos la UBB Cluj decât la Columbia, NY, oricât de precari am fi noi și oricât de performanți ar fi ei (ceea ce poate fi statistic, dar nu axiomatic corect). Aici poți încă gândi, dezbate și scrie liber: acolo domnește o înfricoșătoare (auto)cenzură și un sinistru terorism intelectual.

Ce am scris aici nu este, cum se vor grăbi să interpreteze răuvoitorii sau idioții, o laudă a imposturii, a izolaționismului sau a precarității țanțoșe. Sigur, când mergi împotriva nebuniei contemporane și a modelor mimetice, mulți te acuză că te opui progresului. Dar ce te faci dacă “progresul” conduce în prăpastie?

Ca în toate, doar discernământul modernizării, despre care a scris atât de bine Horia-Roman Patapievici, ne poate salva. Mimetismul complexat e adevărata formă de provincialism. Să încercăm să construim biblioteci și laboratoare, nu aberații ideologice și inginerii social-identitare ca la Harvard!