Sub dominația ideologică a stângii, învățământul umanist contemporan nu mai cultivă excelența (antipatică), ci “diversitatea” (simpatică).
La orele de limbi străine, nu se mai citesc marii autori (“bărbații albi morți”, antipatici), ci texte anoste scrise de te-miri-cine despre încălzirea globală, problemele suburbiilor, rap, sport sau animale.
Limbile sunt predate ca instrumente de comunicare, total separate de cultura lor, și ca pretext de îndoctrinare stângistă. Că studiezi germana, engleza sau franceza, e totuna: vei citi tot despre discriminare, graffiti, rap și shopping, vei învăța tot un vocabular de bucătărie.
Comparați cuprinsul manualului de engleză după care a învățat promoția mea în clasa a XII-a (manualul unic din 1993-1994, imprimat prost pe un soi de hârtie gălbuie plină de așchii de lemn – vă amintiți?) și cel după care a învățat fiul meu în ultima clasă de liceu (Upstream, UK, 2017-2018)!
Noi citeam pasaje (dar, acasă, opera completă, căci eram la liceu uman bilingv) din eseurile lui Francis Bacon, Julius Caesar de Shakespeare, Endymion al lui Keats, The Devil’s Disciple de Shaw și Death of a Salesman de Arthur Miller. Nu am uitat nici azi aceste texte fabuloase; cunosc, iată, de 25 de ani discursul lui Macus Antonius, pe care îl predau studenților.
În manualele de engleză de azi, tinerii învață doar despre banalitățile cotidiene. În loc de cultură înaltă, primesc un soi de învățământ politic corect: “people power”, “our changing world”, “fit for life”, “live and learn”, “the image business”, “shop around”. Dacă aveți exemple de manuale de limbi străine cu lecturi din clasici, vă rog să-mi spuneți!
Asta a făcut stânga din învățământul umanist: a înlocuit cultura înaltă cu ideologia, conștiința morală din eseurile lui Bacon cu studii culturale despre bacon & eggs, pe Shakespeare cu Shakira. Glorios progres!

