Adrian Papahagi. Simona Halep și simpatia spontană

Am spus că stânga egalitaristă are oroare de orice tip de superioritate, inclusiv cea genealogică (adică de tradiție familială). Vai, crimă de lezdemocrație!

Hai să vedem la ce mă refeream. Când Simona Halep va avea un copil, toată lumea va arăta o simpatie spontană fiului/fiicei marii campioane. Din admirație față de mama sa, nenumărați oameni îl vor trata pe acel copil într-un mod special. Profesorii și elevii se vor mândri că în clasa lor învață copilul Simonei Halep. Cu alte cuvinte, îi vor recunoaște o superioritate genealogică fără să îi forțeze nimeni, și fără ca prin aceasta să se simtă inferiori sau jigniți. Dacă acel copil va deveni, la rândul său, un mare campion de tenis, se va crea o tradiție familială. Lumea îl va stima și pentru meritele sale, nu doar pentru cele ale mamei sale, și va recunoaște marea familie de tenismeni a Simonei Halep, așa cum admiră deja familia de fotbaliști Hagi. Așa-i că nu e nimic revoltător până aici?

Așa au apărut, în timp, uneori de-a lungul secolelor, marile familii, aristocratice sau nu. La origine s-a aflat mereu un om excepțional, un erou, sau poate un aventurier, un politician abil, un întreprinzător, un creator, un atlet. Prin noi fapte de arme, prin educație superioară sau antrenament superior, venite din acces superior la modele și resurse (ceea ce fiecare își dorește pentru sine și pentru copiii săi), patrimoniul și prestigiul au crescut, iar familia aceea a devenit relevantă în istoria unei țări.

În chip spontan, orice om e impresionat să se afle în fața urmașului unei familii care a dat nenumărate personalități, ca Rosetti, Brătianu sau Ghica/Ghyka, indiferent de inteligența sau calitățile respectivului descendent. Chiar dacă membrul unei familii distinse nu este el însuși un mare om, moștenește totuși ceva din aura unui nume ilustru (sau distins, adică pe care îl distingi ușor: când spui Hagi, nu trebuie să oferi prea multe explicații).

Nu e așadar nimic atât de oribil sau de revoltător în ce am spus, nu?

Toți oamenii își doresc ca fiii lor să devină iluștri, iar familia lor să devină distinsă, renumită, respectată în societate. Toți oamenii omagiază distincția înaintașilor iluștri, chiar și printr-o anumită reverență arătată descendenților acestora. Distincția, obținută sau moștenită, e natural dezirabilă pentru sine și natural respectabilă la ceilalți. Comunismul și stângismul ne-au învățat însă să detestăm resentimentar distincția și tradiția, inclusiv când e vorba de o tradiție familială.

Reacțiile insultătoare stârnite de postarea mea au dovedit că aveam dreptate. Nu mă las deci intimidat de oameni care batjocoresc în loc să reflecteze.