Adrian Papahagi. Un nou om nou

De vreun secol, două, modernitatea redefinește umanul în total dispreț față de natură și cultură, adică față de cele două înrădăcinări ale acestuia. Firescul și tradiția, împreună cu prudența (ce-i drept, uneori mai degrabă inerțială decât deliberată) au devenit odioase. Deși au văzut că redefinirea umanului poate să conducă la abolirea acestuia, ucenicii lui Nietzsche, Marx și Freud nu se dau bătuți: ofensiva continuă cu aceeași febrilitate. În acest timp, dilematic, moderat și tolerant, Biedermann privește blajin cum incendiatorii i se instalează în salon. Bun creștin fiind, nu îndrăznește să schițeze nicio împotrivire când aceștia îi cer un chibrit. În fond, mare treabă un chibrit…

Să explorăm cele trei principale încercări de redefinire a umanului:

Prima implică exaltarea sa până la suprauman. Individualismul feroce, intelectualismul dus până la nebunie, voluntarismul care se convertește în nihilism, libertarianismul care trece pragul anomiei, triumful voinței, reevaluarea tuturor valorilor – iată lecția lui Nietzsche (care a murit nebun). Eliberat de tirania lui Dumnezeu și de constrângerile sinelui, închipuindu-se zeu solitar, care își este sieși normă și lege, omul descoperă că nu a devenit totul, ci nimic. Forța sa rămâne aceeași, în ciuda aroganței sporite. „N-oi fi eu chiar Dumnezeu?”, aproape rostește Dan în Sărmanul Dionis, înainte de a se lovi de cenzura transcendentă. Sigur, cuvintele la modă în studiile așa-zis culturale rămân „transgresiunea” și „subversiunea”, căci omul e hotărât să transgreseze orice limită, să subverseze orice normă, inclusiv cele pe care i le impune hazardul matematic al geneticii. Din nefericire, însă, la sfârșitul zilei, supraomul se redescoperă un biet muritor. Homunculul are viață scurtă odată ieșit din eprubetă, iar natura izgonită revine în galop.

A doua este radical diferită. Nu individul, ci colectivul este exaltat aici. Rămâne însă voința oțelită de a crea un om nou, care va genera marele salt înainte al întregii societăți. Acest tip de voluntarism și activism detestă la fel de mult mediocritatea bunului creștin, dispus să accepte mersul naturii, așezarea societății și legile economice. Biedermann, omul cumsecade, micul burghez conservator și mediocru, împreună cu familia sa tradițională și burgheză, cu soțioara lui împăcată cu sclavia maternității, cu copiii lor îndoctrinați întru mediocritate și acceptare: iată dușmanul. Iar dacă omul nou trebuie să se nască din cadavrul lui Biedermann, al nevesti-sii și al țâncilor, atâta pagubă. Orizontul purpuriu este atât de frumos, saltul titanic atât de spectaculos, măreția viitorului colectiv atât de inebriantă, încât puțin contează cadavrele lui Biedermann și ale plozilor acestuia, ba chiar o sută de milioane de victime în plus. Ce înseamnă milioane de săraci sacrificați, dacă prețul este eliminarea sărăciei? Ce contează un om, o mie sau un milion, când e vorba de eliberarea miliardelor de oropsiți ai sorții?

A treia încercare de redefinire a umanului nu implică nici exaltarea supraumană a voinței și a unului, nici subordonarea ei idealului celor mulți, ci scufundarea egoului, cu rațiune și voință și identitate și orice în apele adânci și întunecate ale inconștientului, acolo unde va recunoaște – dacă nu se va îneca între timp – că totul e pulsiune animală, sex brut, instinct pur, spaimă irațională. Animus se pierde în anima, egoul se confundă cu dublul său din umbră. În apa învăluitoare ca o placentă, omul se descoperă asexuat și dotat cu coadă, ca orice animal la începutul genezei sale. Divinul și rațiunea cedează în fața animalicului și iraționalului, la care se reduc toate. Eliberat de cenzura rațiunii, de inhibițiile morale și de convențiile sociale, omul poate să își înfrunte spaimele arhaice, să își descopere plenar sexul și foamea atavică, animalitatea primordială care se opun vital lungilor veacuri de prejudecăți și tabuuri pe care le-a generat cultura.

Ce contează că supraomul și omul-massă au eșuat în nebunie, disperare și crimă? Cu siguranță omul-animal va reuși să se înalțe cu un răget victorios din apele nocturne unde ceilalți s-au înecat jalnic.