Adrian Papahagi

Am sa incep prin a spune cateva chestiuni absolut factuale despre Adrian Papahagi. Pur si simplu descrierea faptelor, a realitatii bio-bibliografice. Cu in singur gand: de aici plecam, de la fapte. Este fiul ilustrului istoric literar şi italienist Marian Papahagi, are de purtat responsabilitatea si greutatea imensa a traditiei unei ilustre familii de intelectuali, a unei adevarate dinastii de savanţi si carturari, precum lingviştii şi etnologii Pericle Papahagi si Tache Papahagi, istoricul Valeriu Papahagi, eseistul Emil-George Papahagi.

A inceput prin a studia engleza, germana şi limbile clasice la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai. Vorbeşte curent engleza, franceza, italiana şi germana, fiind totodată un bun latinist şi specialist în limbi germanice vechi. Domeniile sale de cercetare includ limbile și literaturile germanice vechi, literatura mediolatină și manuscrisele medievale.  În 1997, a fost admis ca bursier al guvernului francez la École Normale Supérieure din Paris. A predat limba engleză veche la Universitatea Paris Sorbonne și la Institutul Catolic din Paris între anii 1999 și 2003.

Doctorat in studii medievale (Sorbonne, summa cum laude). Teza: ‘Fate and Providence in Old English Literature’ (in Franceza); 590 pagini. Comitet, ca e bine sa fim factuali si aici:  Prof. Leo Carruthers (Sorbona), Prof. André Crépin (Académie des Inscriptions), Prof. Malcolm Godden (Oxford), Prof. Hans Sauer (Munich), Prof. Colette Stévanovitch (Nancy 2). După stagii ca bursier la Oxford, Londra şi la Colegiul Noua Europă din Bucureşti, a devenit lector la Facultatea de Litere din oraşul natal. A fondat în 2007 Centrul CODEX cu scopul de a scoate la lumină manuscrisele medievale de tradiţie latină din colecţiile româneşti. „Lucrăm la un vocabular codicologic, la inventarierea codicilor din întreaga ţară şi sper … să putem dispune de un catalog al tuturor manuscriselor medievale occidentale din România“. E un fapt si asta, daca tot undeva in subtext e vorba de romanism si patriotism.

Alte fapte. Membru intr-un moment sau altul al: International Society of Anglo-Saxonists, Association des Médiévistes Anglicistes de l’Enseignement Supérieur, Early English Text Society, European Society for the Study of English, Association Paléographique Internationale, Medieval Academy of America. Este autor al volumului ”Boethiana medievalia” . A Collection of Studies on the Early Medieval Fortune of Boethius’ Consolation of Philosophy. Studii pe teme de literatură antică, medievală și premodernă în periodice din țară și din străinătate (Neuphilologische Mitteilungen, Medium Aevum, Scriptorium, Notes & Queries, Bulletin des Anglicistes Médiévistes, Comptes rendus de l’Académie des Inscriptions et Belles Lettres), precum și în volume colective. În 2014, publică lucrarea Wyrd: ideea destinului în literatura engleză veche, apreciata la superlativ se pare de specialiști de la Oxford, Sorbona și München.

Si acum, dupa aceasta lista seaca de fapte, de realitati, cateva observatii de o factura mai personala, un pic mai cu factor emotional.

Ei bine, asta e omul facut albie de porci in mod constant de catre o diversa coalitie de cine crezi si nu crezi, de la stanga la dreapta, de la canalii anteniste si cazaturi protocroniste la semianalfabeti neopostparamarxisti veleitari. De ce? Pentru ca intrat in arena publica, n-a stat las si oportunist pe margine, crede in ceva -spre deosebire de astia care mimeaza si care nu cred in nimic de fapt-spune ce crede, sustine o pozitie pe care si-o asuma si o articuleaza public. Nu se fofileaza, cum e obiceiul. N-a plecat in Occident la studii ca sa se dea cu ideologia la putere in universitatile occidentale, ca pana la urma ce conteaza, da bine la cariera si confortul psihic si social.

Adrian Papahagi nu da inapoi. Il respect pentru asta. De acord sau nu cu el in anumite privinte, nici nu mai conteaza. Cazul sau e atat de rar in asumarea unei pozitii, in tenaciate si in consecventa, ca ma inclin in fata sa, dincolo de fond, forma imi trezeste respectul si admiratia. E -place sau nu- reprezentant al unui stil. Un stil de viata intelectuala si publica pe care il respect profund, chiar si daca ar fi in situatie de adversitate cu mine.

Cateodata imi pare chiar rau ca in trecerea mea prin viata publica si politica romanesca nu am avut sansa sa am adversar un Adrian Papahagi. Cu ce zdrente umane inarticulate a trebuit sa am de a face! Ce risipire stupida! Dar contrafactuala ma urmareste cateodata: Liberalismul clasic versus conservatorism, intre doi oameni care -cred eu- stiu sa recunoasca si respecte valoarea intrinseca a adversarului dincolo de ideologie si conjunctura politicianista. N-a fost sa fie insa in politica romaneasca a acestor generatii ale noastre. N-a fost sa fie ca astfel de intalniri in adversitate sa se materializeze, cu tot ceea ce ar fi indicat ele despre natura si viitorul politic al acestei tari.

Tot raul insa spre in anume bine: Privilegiul si placerea de a fi fost alaturi, pe aceeasi parte a baricadei, in mai toate evenimentele si evolutiile politice si intelectuale din ultimele decenii.

Dincolo de cele notate mai sus, ne mai leaga ceva: Publicistica. Adrian Papahagi e atins de acelasi  virus: Are vocatia publicisticii. Trebuie sa aiba interfata cu publicul. A publicat cam peste tot in presa romana. Si cand s-a sictirit si el de ce se intampla pe platformele si mass media oficiale, a continuat sa scrie, pro bono, din instinct, din principiu, asa de-al naibi, spontan, natural, din reflex existential, de amorul artei publicistice… Adica precum toti publicistii de vocatie.

Cand a auzit despre Marginalia de la mine, a prins din aer miza imediat. Eu stiam deja ca il am alaturi pentru ca am ajus sa-l cunosc bine in anii astia. Stiam ca isi intelege patologia la fel ca si mine si ca are deja concluziile trase atat in privinta diagnosticului cat si remediului.

Bine ai venit, Adrian!