Alexandru Călinescu. Binefacerile progresului

Această reconfortantă istorie ar putea părea unora cam încâlcită. Să nu-şi facă probleme: se vor obişnui cu noile realităţi şi cu schimbările accelerate în materie de moravuri. Aşa cum spune undeva Caragiale: „progresul o dată urnit, ori într-un sens, ori într-altul, nu poate fi oprit de nimeni, de nimic!”

Într-un articol pe care l-am publicat în iunie 2002, relatam câteva cazuri ce arătau că emanciparea societăţii în materie de sexualitate a făcut paşi decisivi. Aminteam astfel de două americance, Sharon şi Candace, lesbiene şi surde, care se hotărâseră să aibă un copil. Dorinţă firească pentru un cuplu, numai că Sharon şi Candace voiau ca şi copilul lor să fie surd, în ideea – probabil – ca familia lor să fie cât mai unită. Au ales soluţia inseminării artificiale şi s-au adresat, pentru obţinerea spermei, unui vechi şi bun prieten, atins de surditate congenitală. În ianuarie 2002, Sharon a născut un băieţel, căruia i s-a dat numele Gauvin şi care s-a dovedit la înălţimea speranţelor părinţilor: era complet surd de urechea stângă şi auzea foarte, foarte slab cu urechea dreaptă.

Povestea mai prezenta un detaliu, nu lipsit de interes: cele două fiinţe al căror cămin era acum luminat de zâmbetul bebeluşului, Sharon şi Candace, sunt terapeute, specialiste în sănătatea mintală.

Iată însă că, după aproape două decenii, aflăm din presă despre cazuri şi mai spectaculoase.

Cotidianul Daily Mirror salută, entuziast, „cea mai modernă familie din Regatul Unit”. Site-ul Causeur, cunoscut pentru atitudinea sa non-conformistă şi incorectă politic, preia textul, condimentându-l cu ironii bine ţintite. Aşadar: Reuben, 39 de ani, era femeie înainte de a deveni (?) bărbat, ceea ce nu l-a împiedicat să-şi păstreze uterul (de aici şi semnul de întrebare pe care l-am pus după „a deveni”). În urmă cu şase ani, Reuben a dorit să cunoască bucuria de a avea un copil. Dorinţă, din nou, cât se poate de firească. A încetat să mai ia testosteron şi a început un tratament împotriva sterilităţii care s-a dovedit eficient (medicina, ştim bine, a progresat enorm). Ei bine, Reuben a decis să rămână – cum să spun? – gravid (sau, dacă preferaţi, însărcinat).

Era exclus să-i ceară tovarăşei sale de viaţă, Jay, să poarte sarcina, întrucât Jay este o femeie non-binară (non-binar â nici bărbat, nici femeie; voi da, acolo unde e cazul, câteva explicaţii minimale, cu scuzele de rigoare că simplific o problematica mult mai complexă). Şi cum Reuben şi Jay se iubesc foarte mult, nici vorbă să facă apel la un banal donator de spermă. Au căutat, în consecinţă, o persoană cu care să aibă reale şi profunde afinităţi. Şi au găsit-o pe Facebook.

Persoana era o femeie trans (transsexual â persoană care se identifică cu celălalt gen sau, pe româneşte, cu celălalt sex). Fiind o femeie trans, adică un bărbat care se consideră femeie, ea era încă în stare să producă spermă. Cu multă gentileţe, ea (el?) a acceptat să fie donatoare (donator?). Povestea e cu happy end: Reuben a născut un copilaş adorabil. În culmea fericirii, Reuben şi Jay îşi doresc şi alţi copii. Ba chiar Jay, femeia non-binară, s-a oferit să poarte următoarea sarcină, cuplul urmând doar să decidă cine va fi fericitul (fericita?) donator (donatoare?).

Această reconfortantă istorie ar putea părea unora cam încâlcită. Să nu-şi facă probleme: se vor obişnui cu noile realităţi şi cu schimbările accelerate în materie de moravuri. Aşa cum spune undeva Caragiale: „progresul o dată urnit, ori într-un sens, ori într-altul, nu poate fi oprit de nimeni, de nimic!”

Text publicat în premieră în Ziarul de Iași, aici!