Alexandru Călinescu. Când nu ai simţul ridicolului

Absenţa simţului ridicolului poate fi cauzată de prostie, de nesimţire sau de obrăznicie. Sau de toate la un loc.

Multe defecte poate avea cineva şi nu toate sunt, fireşte, la fel de grave. Unele reprezintă adevărate infirmităţi sufleteşti; altele, în schimb, mai curând ne amuză şi le trecem uşor cu vederea. Sunt, de asemenea, anumite – cum să le spun? – trăsături de caracter care la unii (deloc puţini) par să se fi atrofiat. Iată, spre exemplu, simţul ridicolului. Cunosc persoane care posedă acest simţ în cel mai înalt grad, ajungând chiar să fie bântuite de complexe pentru că se tem ca nu cumva să facă gesturi deplasate ori să spună cine ştie ce trăsnaie. Cei care au această capacitate de autocontrol formează însă o minoritate. De regulă, primează – dimpotrivă – dezinhibarea vecină cu neruşinarea, lipsa de pudoare, ingenuitatea în comiterea gafelor. Absenţa simţului ridicolului poate fi cauzată de prostie, de nesimţire sau de obrăznicie. Sau de toate la un loc.

Un campion al ipostazelor ridicole este, cum bine se ştie, ministrul Petre Daea. Discursurile sale aiuritoare, atingând culmi ale absurdului şi penibilului, atestă lipsa oricărui mecanism de autocontrol. Dar chiar şi când tace Daea izbuteşte performanţe extraordinare. Au apărut recent mai multe fotografii dintr-o “vizită de lucru” efectuată de Dragnea. Într-una din aceste fotografii Daea (sensibil mai mic de statură decât Dragnea) se uită în sus cu devotament la liderul său de partid, sorbindu-i vorbele. Aşa cum bine s-a spus, privirea lui Daea este aidoma cu aceea a unui căţel care aşteaptă, fremătând, ca stăpânul să-i arunce mingea pentru joacă. Partea interesantă (şi, într-un fel, surprinzătoare) a personalităţii lui Daea este că poate fi, în anumite împrejurări, pus pe harţă şi chiar agresiv. Invitat în studiou la Digi24, l-a pus la punct în mai multe rânduri pe Cosmin Prelipceanu, dovedindu-se totodată un soldat credincios al partidului. Are, probabil, în spate o lungă experienţă din care a învăţat că în faţa celor puternici trebuie să fii slugarnic, dar când ai ocazia poţi, la rândul tău, să-i muştruluieşti pe cei care îţi sunt subordonaţi sau care nu au putere asupra ta.

Ridicolul răsare adeseori acolo unde nu te aştepţi. PSD-ul a racolat pentru europarlamentare o jurnalistă de la Antena 3 şi a pus-o la loc de frunte – nimic neobişnuit până aici, e la modă, pare-se, să apelezi la vedete de televiziune. Nebunia începe atunci când jurnalista declară că iubeşte partidul şi mai ales o iubeşte pe Viorica Dăncilă, căreia îi apreciază la superlativ performanţele oratorice. Aş fi în stare să ascult la infinit, în buclă, a spus Carmen Avram, discursul pe care Viorica Dăncilă l-a ţinut la Parlamentul European. Nu prea ştiu ce calităţi are dna Dăncilă, n-am aprofundat chestiunea, dar oratoria nu e, cu siguranţă, punctul ei forte. Presupun însă că Viorica Dăncilă a apreciat mult declaraţia lui Carmen Avram, din acelaşi motiv: nici doamna premier nu are simţul ridicolului.

E, de altfel, penurie mare, în această privinţă, la politicienii noştri. Ieşirile publice ale lui Liviu Dragnea sunt o combinaţie între tupeu şi mitomanie. Cine ar fi putut juca mai bine decât Liviu Dragnea sceneta cu cei patru asasini care erau gata-gata să-l lichideze? E posibil (şi trist…) ca unii votanţi PSD să fi crezut acea fantasmagorie. Acolo unde, într-o ţară normală, un om politic s-ar fi compromis definitiv cu astfel de năzbâtii, Liviu Dragnea rămâne în prim plan, rămâne şeful partidului, şi scoate pe gură, asemenea unui prestidigitator, alte năzdrăvănii. Ne tot repetă, de mult timp, că el a fost condamnat “politic” în procesul privind referendumul din 2012. În definitiv, registrul său e destul de sărac. A reluat, de pildă, povestea cu roşiile (ah! cum ia el roşia în mână şi cum muşcă din ea vârtos, româneşte) cu toate că investigaţii recente au arătat că roşiile româneşti nu sunt mai sănătoase şi mai “curate” decât roşiile de import: da, dar Dragnea are nevoie de toată comedia asta pentru a arăta cu degetul către occidentul ticălos şi pentru a întreţine simţămintele patriotice ale alegătorilor PSD.

Există cazuri când te întrebi cât este tupeu, câtă sfidare şi câtă indiferenţă faţă de riscul de a părea ridicol. Un excelent text în acest sens a publicat Ciprian Mihali pe site-ul Republica.ro, analizând comportamentul lui Tudorel Toader. Nu pot să nu mă gândesc, pe de altă parte, la tupeul lui (deşi ţine de altă categorie) Marian Oprişan, care a declarat că maşina de peste o sută de mii de euro i-a fost cumpărată de mama lui, cu banii economisiţi din pensie. Mi-e imposibil să admit că lui Oprişan îi lipseşte în asemenea hal simţul ridicolului; socotesc, mai curând, că baronul de Vrancea pur şi simplu îşi bate joc de noi.

De ce? N-am alt răspuns decât celebra vorbă: “Pentru că poate”.

Text publicat și în ”Ziarul de Iași”, aici!