Alexandru Călinescu. De la „sorosişti” la „rezişti”

E inutil a căuta în toate astea o logică când singurul scop este tăvălirea în noroi a adversarilor. Vorba poetului romantic Alfred de Musset: „Qu’importe le flacon pourvu qu’on ait l’ivresse” („Ce mai contează sticla, important este să mă îmbăt”).

Ar fi nerealist (şi, în fond, inadecvat) să le cerem politicienilor un plus de decenţă şi de măsură atunci când îi combat pe adversari („a combate” înseamnă din păcate, în cele mai multe cazuri, a discredita). Este, în schimb, firesc să ne aşteptăm ca gazetarii să fie echidistanţi şi să nu se transforme în propagandişti zeloşi. Dacă analizăm mai îndeaproape retorica diabolizării adversarilor politici observăm că ea nu excelează nici prin imaginaţie, nici prin subtilitate. Sunt ani buni de când Partidului Social-Democrat i s-a lipit eticheta „ciuma roşie”. Cei vizaţi n-au făcut prea mare efort ca să contracareze această formulă stigmatizantă. Liviu Dragnea n-a găsit altceva mai bun decât să vorbească la infinit despre „statul paralel”, o forţă ocultă care vrea răul românilor. După ce Dragnea a intrat la închisoare, povestea cu „statul paralel” a devenit caducă şi ridicolă. Cealaltă acuză la adresa opoziţiei de atunci şi mai ales a zecilor de mii de manifestanţi din ianuarie 2017 şi din lunile care au urmat a fost aceea de „sorosişti”, unelte plătite ale lui Soros – clişeu care mai circulă şi astăzi. Chiar zilele trecute o persoană care se numeşte, cred, Cerva, făcea o distincţie între cei care protestează acum (oameni lucizi, patrioţi adevăraţi) şi manifestanţii de acum patru ani, care habar n-aveau de ce protestează şi care erau plătiţi de Soros. Mai poate avea succes un astfel de discurs rudimentar? S-ar părea că da.

Întrucât la acele manifestaţii de protest participanţii se reuneau sub semnul „Rezist”, a apărut acum un nou cuvânt, „reziştii”, dublură a prea uzitatului „sorosiştii”. Sunt vizaţi astfel mai ales cei din USR-PLUS, dar, prin contaminare, intră aici şi liberalii. Există cel puţin două posturi de televiziune care bombardează publicul cu fel de fel de pretinse „ştiri” despre nenorocirile pe care le provoacă „reziştii”; ar fi însă nedrept să nu recunoaştem că România TV deţine aici întâietate absolută. Iată doar câteva exemple, dintr-o recoltă ce tinde să ia dimensiuni halucinante: „Reziştii vor să pună mâna pe televiziunea publică”, „Gafele reziştilor habarnişti de la guvernare”, „Cele mai mari proteste faţă de regimul rezist”, „Tragedii în lanţ în regimul rezist”, „Cum se urcă reziştii cu labele pe justiţie”, „Şeful PSD anunţă proteste împotriva abuzurilor reziştilor”, „Proteste pentru demiterea guvernului rezist”, „Milioane de oameni loviţi de măsurile reziştilor”, „Tăierile mascate ale regimului rezist”, „Decizia finală a reziştilor care subjugă magistraţii” etc., etc. Ultimul exemplu se referă, aţi ghicit, la desfiinţarea Secţiei speciale, ceea ce dă naştere unei constatări pe cât de surprinzătoare, pe atât de emoţionante: „Iordache a trecut de partea reziştilor”. Un moment important în lupta împotriva „reziştilor” a fost moţiunea din parlament vizându-l pe Vlad Voiculescu, personaj în cel mai înalt grad detestat de anti-rezişti; iată cum titra România TV în ziua votului din parlament: „Vot pentru destituirea ministrului rezist: sfidarea lui Voiculescu – anunţă că stă 4 ani la ciolan”. Vulgaritatea exprimării nu trebuie să ne mire; Marcel Ciolacu, lider de partid, dar om din popor, vorbeşte în aceşti termeni despre primul ministru: „Cîţule, jos labele de pe justiţie”, „Cîţu a primit la Bruxelles nişte palme peste ochi”.

Alte procedee utilizate sunt deformarea realităţii şi exagerarea deliberată. Disensiunile din sânul coaliţiei de la guvernare capătă proporţii cosmice (până şi Digi 24 participă la această psihodramă). Ni s-au dat asigurări că mai mulţi parlamentari liberali vor vota în favoarea moţiunii de demitere a lui Voiculescu. Telespectatorul care citeşte pe burtieră: „Scandal monstru între oamenii preşedintelui Iohannis” şi-ar putea imagina că la vârful puterii se dau lupte crâncene între grupări rivale şi că se împart din belşug – vorba lui Ciolacu – „palme peste ochi”. Protestele de stradă (anti-vaccin, anti-austeritate etc.) capătă şi ele proporţii impresionante, ai crede că sute de mii de oameni au venit în Piaţa Victoriei să dea jos guvernul. Natura însăşi a luat-o razna din cauza reziştilor – geruri cumplite, drumuri troienite, sate inundate ş.a.m.d. Antena 3 a rezumat cel mai bine (ce vreţi, profesionişti de elită!) această stare de lucruri explozivă: „Fierbe guvernul, Fierbe strada, Fierbe Europa, ROMÂNIA DĂ ÎN CLOCOT!”

„Reziştilor” li se mai spune şi „neo-marxişti”, ceea ce iarăşi nu e o găselniţă prea grozavă. Folosită anapoda, eticheta duce la un delicios non-sens: „Neo-marxiştii vor să privatizeze bogăţiile statului” (recunoaştem aici marca România TV). Dar e inutil a căuta în toate astea o logică când singurul scop este tăvălirea în noroi a adversarilor. Vorba poetului romantic Alfred de Musset: „Qu’importe le flacon pourvu qu’on ait l’ivresse” („Ce mai contează sticla, important este să mă îmbăt”).

text publicat în premieră în Ziarul de Iași