Alexandru Călinescu în Le Figaro. (text integral) Bolnavul Europei nu este Polonia sau Ungaria, ci România

Precizare. Titlul articolului a fost dat de redacția ziarului. Articolul a apărut în numărul din 18 august al ziarului Le Figaro.

    Nicăieri în Uniunea Europeană, nici în Polonia, nici în Ungaria, atacurile asupra justiției nu sunt atât de violente, încălcările libertăților atât de numeroase și de grave și nici politicienii de la putere atât de corupți ca în România. Ceea ce se petrece acum la București este mult mai grav decât ceea ce focalizează atenția mass media europene la Varșovia sau la Budapesta.

    În seara zilei de 10 august românii au avut impresia că trăiesc un coșmar. Erau, în acea zi, 110000 de manifestanți la București. Or, ceea ce se vedea pe ecranele TV semăna în chip straniu cu actele de violență comise de mineri acum 28 de ani, în iunie 1990, când „gulerele negre” – la instigarea președintelui Iliescu și a acoliților săi – au venit la București să-i maltrateze și să-i disperseze pe manifestanții adunați în Piața Universității și să devasteze sediile partidelor de opoziție, care existau doar de câteva luni. Numai că de data aceasta rolul minerilor a fost jucat de către jandarmi. Aceștia au rivalizat în zel și brutalitate cu sălbăticia „gulerelor negre” din 1990. Rezultatul – mai mult de 400 de răniți.

    Manifestația din 10 august care se desfășura, la început, în liniște în Piața Victoriei, în fața guvernului, nu era o manifestație obișnuită, precum acelea care au avut loc, cu sutele, din ianuarie 2017 încoace. Acest miting avea o înaltă valoare simbolică: era, anunțată în urmă cu câteva luni, manifestația diasporei. Exodul românilor a devenit un fenomen endemic. Câți se află astăzi în străinătate ? 4 milioane ? 5 Milioane ? Imposibil să avem cifre precise. Sunt importante comunități românești în Italia, în Spania, în Franța, în Germania. Mulți români din străinătate au călătorit special în țară pentru a se reuni, pe 10 august, în Piața Victoriei. Mulți au fost și bucureștenii veniți să-i susțină.

    Cum să explicăm atunci hotărârea autorităților de a ordona o represiune de o violență extremă ? Partidul de la putere, Partidul social-democrat (dar care doar cu numele e social-democrat) trebuia să-și ia o revanșă: diaspora a jucat un rol decisiv în alegerile prezidențiale din 2104, care au consacrat victoria lui Klaus Iohannis în detrimentul candidatului social-democrat. Dorința de răzbunare a fost, cu siguranță, una dintre motivații. Dar ceea ce a șocat în desfășurarea represiunii a fost recrudescența practicilor fostei Securități și ale „Miliției populare”: insulte, amenințări, rețineri abuzive, lovituri cu bastoanele aplicate sălbatic. Și, pentru ca tabloul să fie complet, diversiunea clasică: grupuri de „huligani” și-au făcut apariția la țanc (ceea ce a furnizat un alibi pentru reprimarea tuturor manifestanților), o punere în scenă menită să creeze o emoție puternică (s-a pretins că o tânără jandarmeriță a fost omorâtă în bătaie – ceea ce era fals), propagarea unor zvonuri mincinoase ce anunțau că sediul guvernului va fi atacat etc. Înainte de evenimentele din 10 august, la manifestațiile care au reunit chiar și 600000 de oameni, nu s-a văzut picior de „huligan”. Cum să nu ne gândim atunci că represiunea a fost premeditată și pregătiră ? Momentele îngrozitoare prin care au trecut românii adunați în piață trebuiau să servească drept exemplu și avertisment.

    PSD repetă până la sațietate că a câștigat alegerile din 2016 și că, astfel, își poate permite orice; omite însă să spună că la acel scrutin s-a înregistrat o masivă neparticipare și că, în realitate, partidul a obținut voturile a doar 18% din cei înscriși pe liste. Și, oricum, democrația presupune respectarea drepturilor opoziției și a libertăților, care astăzi sunt amenințate în România.

    De un an și jumătate, PSD nu are decât un unic scop: să-și salveze liderul, Liviu Dragnea, președinte al Camerei deputaților și condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare pentru fraudă electorală. Dragnea a mai fost condamnat, în primă instanță, la trei ani și jumătate de închisoare pentru fapte de corupție. Din ianuarie 2017, așadar, partidul se înverșunează să mutileze legile justiției și să-i elimine pe toți cei care sunt susceptibili să se opună asaltului împotriva statului de drept.   Revocarea Laurei Kovesi, care a condus cu o mână de fier DNA, a fost salutată de partid și de susținătorii lui ca o mare victorie. Președintele Iohannis, care nu-și drămuiește cuvintele când e vorba să denunțe corupția, este atacat cu violență.

    Cu Dragnea, revine fantoma lui Ceausescu. De o ambiție bolnavă, el vrea să controleze întreaga țară, înconjurat de o nouă nomenklatură care dorește să-și păstreze privilegiile cu orice preț. Într-un an și jumătate, Dragnea a schimbat trei prim-miniștri. Ultimul, Viorica Dăncilă, este marioneta lui. Gafele ei enorme, dificultățile ei în a articula un discurs coerent sunt subiectul a nenumărate glume. „O, țară tristă, plină de umor”, spunea poetul. Guvernul este perceput ca o amestecătură fortuită de amatori și de ignoranți. În aceste condiții, cum va putea România să asigure, începând cu 1 ianuarie 2019, președinția Consiliului Uniunii Europene ?

    Să nu uităm însă că și pe 10 august, la fel ca la manifestațiile trecute, protestatarii au clamat atașamentul lor la valorile justiției și ale democrației, au fluturat steagul Uniunii Europene, și-au reafirmat hotărârea de a bara drumul autoritarismului precum și de a alunga fantomele trecutului. Lupta va fi aspră. Confruntați cu o putere abuzivă și coruptă, românii așteaptă gesturi de solidaritate din partea Uniunii Europene și a guvernelor celor 27 de state.

Mulțumim domnului Alexandru Călinescu pentru versiunea în limba română a acestui editorial și pentru permisiunea de a-l reproduce. (Marginalia)