Alexandru Călinescu. Notaţii în zigzag

A căzut şi ideea că aceste trotinete ar fi economicoase: sunt fabricate la celălalt capăt al lumii, în China sau mai ştiu eu unde, au o durată de viaţă limitată la maximum trei luni, ceea ce nu permite amortizarea costurilor. În fine, argumentul ecologic e o iluzie: pentru încărcarea bateriilor, trotinetele sunt transportate la punctul de alimentare cu un vehicul care merge cu motorină…

Dintr-un articol al lui Pierre-Antoine Delhommais apărut în săptămânalul Le Point (15 august) aflăm concluziile interesante ce rezultă din ultimele statistici făcute publice de către UNESCO. În pofida unei opinii răspândite, care acuză societatea capitalistă de toate relele, inclusiv de proliferarea iletrismului, în 2016 doar 16% din populaţia globului era analfabetă. Spun “doar” întrucât procentul era de 30% în 1980, de 44% în 1950 şi de 90% (!) în 1850. Evident, în ţările industrializate numărul analfabeţilor este foarte scăzut (în Franţa ei reprezintă 1% din populaţie). Progrese spectaculoase s-au înregistrat însă şi în zone ce păreau condamnate la sărăcie şi la iletrism. Astfel. În Africa de Nord, populaţia analfabetă a scăzut, de la 36% în 1990 la 19%, în America latină de la 15% la 6%, în Asia de Sud de la 54% la 28% etc. Rămân câteva zone sensibile – sudul Asiei, evident, apoi Africa subsahariană, dar evoluţia generală îndreptăţeşte proiecţii optimiste. Mai sunt astăzi unii exaltaţi ce se obstinează să creadă în mitul “bunului sălbatic”. Realitatea arată altceva, şi anume beneficiile mondializării şi ale dezvoltării economice, fără de care ar fi fost imposibile victoriile asupra analfabetismului.

***

Olivier Guez publică o carte despre Secolul dictatorilor (editura Perrin). E vorba, se înţelege, despre secolul XX. Autorul începe, fireşte, cu Lenin (“inventatorul totalitarismului”, cum l-a numit Stéphane Courtois), continuă cu “cei mari” – Stalin, Hitler, Mao, nu-i uită pe Mobutu, Pinochet, Franco, Hodja, Stroessner etc. Dictaturile s-au născut fie în urma haosului provocat de o conflagraţie mondială, fie ca urmare a unei lovituri de stat, uneori deghizată în revoluţie, fie chiar la capătul unui proces electoral normal (Hitler, Mussolini). Mulţi dictatori au beneficiat, din varii motive, de un larg sprijin popular. Dictaturile se prăbuşesc atunci când liderii se aruncă în războaie aberante (Hitler, Saddam Hussein) sau când situaţia internaţională cunoaşte modificări radicale (prăbuşirea comunismului, de exemplu). Unii au abilitatea să facă anumite concesii ori să practice un joc dublu: Franco în Spania şi Pinochet în Chile au adus în ţările lor progresul economic.

O figură sinistră şi în acelaşi timp caricaturală a fost dictatorul albanez Enver Hodja. El a ordonat construirea miilor, sutelor de mii de bunkere în care locuitorii trebuiau să se adăpostească şi să respingă, cu foc de arme, asaltul “imperialiştilor” (am văzut eu însumi, acum vreo 15 ani, acele bunkere: spectacolul e halucinant). Ca să dea exemplu personal, Hodja se închidea, împreună cu familia, într-o astfel de cazemată şi stătea în ea câteva luni. Cu vârsta a avut mari probleme de sănătate; când mergea la casa de vacanţă de la Vlora, pe malul Adriaticii, nu mai avea putere să ajungă pe plajă aşa încât i s-a construit o piscină ce a fost umplută cu apă de mare. Fericit, Hodja ar fi exclamat atunci: “Trăiască Partidul!” Dictaturi caricaturale aflăm astăzi în mai multe dintre fostele republici sovietice.

Dictaturi în adevăratul înţeles al cuvântului sunt, comparativ vorbind, mai puţine în zilele noastre, dar nu putem şti ce ne rezervă secolul XXI. Unii cred că liberalismul politic va triumfa, alţii deplâng deja declinul democratic. Exemplele sunt, vai, la îndemână.

***

Moda trotinetelor electrice face, în multe locuri ale lumii, ravagii. În Paris ar fi 15000 de trotinete pe care primăria le pune la dispoziţie celor amatori, dar alte estimări avansează cifre mult mai mari, 37000 spre exemplu. Considerată iniţial un mijloc foarte practic de deplasare în aglomerările urbane, trotineta electrică s-a dovedit a fi periculoasă, provocând accidente numeroase, unele chiar mortale. S-a văzut, apoi, că îşi găseşte cu greu locul în peisajul urban: merge prea repede pe trotuar şi prea încet pe stradă. A căzut şi ideea că aceste trotinete ar fi economicoase: sunt fabricate la celălalt capăt al lumii, în China sau mai ştiu eu unde, au o durată de viaţă limitată la maximum trei luni, ceea ce nu permite amortizarea costurilor. În fine, argumentul ecologic e o iluzie: pentru încărcarea bateriilor, trotinetele sunt transportate la punctul de alimentare cu un vehicul care merge cu motorină…

“Ecologie” pe buzunarul contribuabilului…

***

Luana Maroja, de origine braziliană, este profesoară de biologie şi genetică la Williams College, Massachusetts, USA. De o bucată de vreme, dna Maroja începe să aibă probleme din cauza corectitudinii politice. Studenţii protestează când ea vorbeşte despre coeficientul de inteligenţă, încercând să o convingă că această noţiune a fost inventată de către albi pentru a-şi consolida supremaţia şi pentru a ostraciza minorităţile. Diferenţele sexuale sunt alt subiect sensibil. În colegiu a început să circule formula “persoană umană gravidă” în loc de “femeie gravidă”, expresie socotită ofensatoare. Un student a înlocuit într-o intervenţie la un seminar cuvântul “bărbat”, cu formula “individ fără uter”. În fine, din toamnă studenţii au cerut cămine speciale pentru a “proteja” minorităţile etnice şi sexuale. În faţa acestei ofensive a prostiei, Luana Maroja se gândeşte serios să-şi caute de lucru în altă parte…

text publicat și în Ziarul de Iași