Alexandru Călinescu. Proiecte cu ţintă precisă

„Proiect“ este unul dintre cuvintele cele mai uzitate ale noului limbaj de lemn (alături de – voi da doar câteva exemple – „provocare“, „oportunita­te“, „locaţie“, „versatil“, „epic“ etc.). Orice poate fi „proiect“.

Un scriitor riscă să pară depăşit, anacronic, dacă spune că lucrează la o carte: astăzi, un scriitor care se respec­tă pregăteşte „un proiect“. La fel, „proiec­te“ sunt şi spectacolul pentru un regizor, sculptura pentru un sculptor, tabloul pentru un pictor, simfonia pentru un compozitor. Un ziarist, dacă face un reportaj mai ambiţios sau un comentariu mai cu pretenţii, le va numi, fireşte, proiecte (şi, numindu-le astfel, are şi şansa de a primi o finanţare de la vreun organism european).

Dar nu trebuie numaidecât să urcăm în sfere atât de înalte: la şcoală, elevilor li se cer „proiecte“, ce tind a lua locul banalelor, răsuflatelor extemporale, teze şi lucrări de laborator. În viaţa de toate zilele ne izbim de tot felul de proiecte: proiectul de a scăpa de gropile din oraş, proiectul de a mări ca­pacitatea unui aeroport, proiectul de a-i de­termina pe funcţionarii statului să vorbeas­că politicos, proiectul de a oferi o alimen­taţie sănătoasă etc., etc. În viaţa politică – nu mai spun: eşti asediat de proiecte din toate părţile (de unele dintre ele va fi vorba puţin mai încolo). Cum, în aceste condiţii, să nu dau curs invitaţiei de a colabora la proiectul Ziarului de Iaşi, participând la dezbaterea despre „proiectul de ţară“ ?

În momentul de faţă, cel mai vizibil proiect de ţară este cel urmărit cu tenacitate de către o liotă de politicieni, în frunte cu liderii celor două partide aflate la guver­nare, iar el poate fi rezumat în patru cuvin­te: a scăpa de puşcărie. Acestui nobil proiect major îi sunt subordonate o serie întreagă de alte proiecte, după cum toate fac parte din Proiectul cu majusculă, şi anume acapararea puterii de către PSD pe o perioadă de timp nelimitată. Pentru ca in­fractorii trecuţi, prezenţi şi viitori să scape de închisoare era nevoie, bineînţeles, de mutilarea legilor justiţiei şi de subordona­rea sistemului judiciar, proiecte care au fost farul călăuzitor al guvernării din ultimii doi ani. A trebuit, în acest scop, ca un ministru obedient să purceadă, cu obstinaţie maniacală, la evaluarea şefilor Parchetelor şi la înlocuirea lor cu nişte marionete.

Aici, proiectele de ţară sunt la vedere. Alteori, ele sunt învăluite în mister. În ceea ce pare a fi ultima sa prestaţie televizată pe 2018 (deşi nu putem fi siguri că e ultima), liderul „celui mai mare partid din România“ a declarat că proiectul său de ţară de maximă urgenţă este anihilarea generalului Pahonţu. Nu ştiţi cine e generalul Pahonţu ? Este, ne-o spune tot Liviu Dragnea, adevăratul şef al Statului Paralel. Iar distrugerea Statului Paralel este un proiect de anvergură, va lua timp până când toate uneltele lui vor fi înlocuite cu pesedişti cinstiţi şi patrioţi. Acestea sunt adevăratele mize şi nu, spre exemplu, combaterea flagelului plagiatului.

Da, pentru noul (vechiul) ministru al educaţiei Ecaterina Andonescu plagiatul e o problemă minoră. Cum să fie altfel, din moment ce pentru partidul pe care îl slujeşte de atâţia ani furtul e o problemă minoră, doar duşmanii ţării fac din ţânţar armăsar în aşa fel încât să ne creeze o imagine de ţară coruptă.

Halucinant e că astfel de „proiecte“ sunt prezentate ca fiind expresia voinţei noastre (cunoaşteţi placa: „românii ne-au votat“, „românii doresc“ ş.a.m.d.). Acceptându-le, devenim părtaşi la o penibilă cacealma.

Textul a fost publicat în premierul în ”Ziarul de Iași”, aici!