Alexandru Călinescu. Tipologii virtuale

N-aş vrea să fiu greşit înţeles: nu dau un cec în alb noii guvernări, consider că toate stângăciile şi gafele ei trebuie sancţionate prompt, dar că, în acelaşi timp, trebuie să fim raţionali şi prudenţi. Lipsit de un sprijin solid în Parlament, guvernul Orban nu are cum să facă minuni.

Dacă în urmă cu o săptămână publicam aici un articol din care reieşea o anume teamă în ce priveşte rezultatul votului de duminică (teamă care s-a dovedit, din fericire, nejustificată), este şi pentru că intrasem la idei citind tot felul de intervenţii de pe reţelele de socializare, în speţă de pe Facebook. Da, aceste reţele pot fi un instrument extraordinar în slujba democraţiei, am văzut asta în 2014, am văzut şi la europarlamentarele din mai, la fel şi la aceste alegeri prezidenţiale, dar există şi riscul ca ele să inducă perturbări, confuzie şi să joace un rol major în colportarea ştirilor false şi a minciunilor „de partid”. Desigur, cei mai nocivi sunt aşa numiţii „postaci” sau „troli”, adesea remuneraţi pentru strădania lor. Nu puţini sunt însă cei care fac – ca să zic aşa – „muncă voluntară”, din naivitate, din partizanat dus la extrem, din mimetism, din credinţa nesmintită că dreptatea e de partea lor sau, pur şi simplu, din prostie.

Ce m-a pus aşadar pe gânduri săptămâna trecută a fost numărul mare de postări prin care respectivii îşi clamau dezgustul faţă de alegerea pe care ar fi trebuit să o facă duminică, declarând fie că nu merg la vot, fie că îşi vor anula votul, fie că o vor vota pe… Dăncilă, aşa, de-al naibii. Lasă că a pune semnul de egalitate între Iohannis şi Dăncilă e, totuşi, aberant, dar mă întreb ce era în mintea acestor oameni: măsurau oare consecinţele „frondei” (?) lor, se gândeau cumva pe cine riscau, prin voturile lor, să aducă la Cotroceni? Dintre aceşti dezgustaţi de tot şi de toate un procent important era format din foşti votanţi ai lui Dan Barna. Ei erau cei mai radicali, cei mai vocali, şi asta în ciuda faptului că atât Barna, cât şi Cioloş anunţaseră cui trebuie dat votul. Aceşti susţinători până în pânzele albe ai lui Dan Barna o ţineau morţiş că Iohannis şi PNL au făcut totul ca Dăncilă să intre în turul doi. Ce anume au făcut, n-am aflat nici în ziua de astăzi: cred, mai degrabă, că pentru un politician care cu puţină vreme în urmă era necunoscut, Barna a obţinut un scor onorabil şi promiţător (mi-aş fi dorit şi eu, am scris-o în mai mult rânduri, ca Dăncilă să nu intre în turul doi; nu s-a putut, am văzut însă pe urmă ce s-a întâmplat). Am multă simpatie pentru USR şi PLUS, dar îmi displace înverşunarea acelor membri şi susţinători ce se comportă precum suporterii fanatizaţi ai echipelor de fotbal.

De fapt, avem a face cu o categorie mai largă, aceea a intratabililor, a persoanelor cu „principii” de neclintit, care nu fac concesii şi nu acceptă compromisuri. O doamnă, a cărei exaltare aminteşte de furiile republicanei Miţa Baston, cerea imperios, a doua zi după instalarea guvernului Orban, desfiinţarea (da, desfiinţarea!) jandarmeriei. Alţii reclamă destituirea imediată a cutărui secretar de stat sau a cutărui director de agenţie. Se doreşte punerea în practică neîntârziată a tuturor promisiunilor liberalilor şi tăierea, fără menajamente, a capetelor socotite vinovate. La urma urmelor, se vrea o eficienţă maximă, cam la fel cum pesediştii au încercat să dea, „noaptea ca hoţii”, ordonanţa 13. Fireşte, nemulţumiţii sunt puzderie. Ei nu scapă ocazia să amintească de USL, să sublinieze că cei care au venit la guvernare sunt aidoma acelora care au plecat de la guvernare, să pândească şi să denunţe vehement cea mai mică greşeală. S-a comentat cu indignare că guvernul a tăiat două miliarde de lei de la Educaţie. Deşi s-a arătat că cele două miliarde reprezentau un proiect al Ecaterinei Androneascu care nici măcar nu fusese semnat, indignaţii n-au găsit de cuviinţă să se retracteze. Absolvenţi de studii economice de dinainte de 1989, specialişti în economia socialistă multilateral dezvoltată, au prezis că guvernarea liberală va însemna austeritate, reduceri de pensii şi salarii ş.a.m.d., au repetat adică propaganda pesedistă. Dinspre stânga (mă rog, atâta câtă e) se aud apeluri la vigilenţă, la „determinare” (aşa se spune acum în loc de „hotărâre”) şi ni se aduce aminte cât de nocivă este exploatarea omului de către om şi cât de inuman este capitalismul. În sfârşit, adepţii teoriilor conspiraţioniste au materie primă din belşug: Iohannis a câştigat fiindcă aşa au vrut „Bruxelles-ul şi serviciile”, iar disoluţia PSD-ului a fost şi ea comandată „din exterior”.

N-aş vrea să fiu greşit înţeles: nu dau un cec în alb noii guvernări, consider că toate stângăciile şi gafele ei trebuie sancţionate prompt, dar că, în acelaşi timp, trebuie să fim raţionali şi prudenţi. Lipsit de un sprijin solid în Parlament, guvernul Orban nu are cum să facă minuni. Partidele care i-au fost alături la învestire îl pot ajuta să depăşească situaţiile de criză şi să ia decizii mai ferme. Altfel, nu vom ieşi din capcana vorbăriei de pe Facebook, unde vom încerca să ne defulăm şi să mascăm propria noastră neputinţă.

text publicat în premieră în ZIARUL DE IAȘI.