Alexandru Călinescu. “Trădare să fie…”

Cei care o consiliază pe Viorica Dăncilă au avut la începutul săptămânii anumite ezitări în ce priveşte paşii următori: remaniere sau restructurare a guvernului? Nu ştiu ce a înţeles premierul, în orice caz i-a scăpat – cum se spune – porumbelul pe gură: a spus că şi în cazul în care nu obţine votul de încredere în parlament guvernul NU pleacă.

Mărturisesc că am o curiozitate (benignă): cine a consiliat-o în ultima vreme pe Viorica Dăncilă, cine o sfătuieşte ce să spună şi ce să facă? Nu că prim-ministrul n-ar fi în stare de ticăloşii: în fond, s-a format la şcoala lui Dragnea şi, în genere, la şcoala PSD-ului. Totuşi, nu părea că ar fi capabilă de ticăloşii mai subtile, de manevre mai sofisticate. A fost, într-o primă fază, numirea lui Meleşcanu la şefia Senatului. Operaţiunea de destructurare a partidului condus de Tăriceanu a continuat cu nominalizarea celor trei miniştri despre care în acest moment nu ştim dacă mai sunt sau nu membri ALDE.

Evident că nu mă înduioşează păţaniile lui Tăriceanu. Acest personaj profund toxic are ceea ce merită. În cursul carierei sale, când s-a cocoţat (profitând de conjuncturi favorabile) pe înalte poziţii în stat, a trădat în mai multe rânduri, iar acum este el însuşi victima unor trădători. Unii şi-au amintit de replica lui Farfuridi (“iubesc trădarea…”), dar aceste vorbe trebuie puse în context. Iată replica (aproape) în întregime: “…gândeşte-te, stimabile, că suntem membrii aceluiaşi partid… Cum ziceam adineaori amicului Brânzovenescu: trădare să fie (cu oarecare emoţie) dacă o cer interesele partidului, dar s-o ştim şi noi… De aceea eu totdeauna am repetat cu străbunii noştri, cu Mihai Bravul şi Ştefan cel Mare: iubesc trădarea (cu intenţie), dar urăsc pe trădători…” Posibilele similitudini cu situaţia de astăzi se văd mai limpede: importante sunt interesele partidului, iar actul trădării devine scuzabil în ochii celor care sunt acceptaţi drept complici. În fine, efuziunea patriotică a lui Farfuridi ne sugerează că trădarea se înscrie într-o veche tradiţie autohtonă fiind menită totodată – adaug eu – unei bogate posterităţi.

Dintre trădătorii de ultimă oră se distinge dna Graţiela Gavrilescu (Graţiela Leocadia Gavrilescu, acesta e numele ei întreg şi e păcat să nu savurăm sonorităţile lui exotice). Această persoană a fost plasată de Tăriceanu în guvern şi a devenit chiar la un moment dat (sper să nu mă înşel) vice prim-ministru. În urmă cu două săptămâni, Graţiela Gavrilescu a votat pentru ieşirea ALDE de la guvernare. Acum două zile aceeaşi Graţiela a acceptat să se întoarcă în guvern pe acelaşi post ministerial. Raţiunile le bănuiţi: interesele partidului, binele poporului, bunăstarea românilor, îndeplinirea programului de guvernare, ducerea până la capăt a unui proiect generos etc., etc. Fireşte, cu astfel de “argumente” poţi justifica orice.

România este, cred, campioană europeană (poate chiar mondială) la traseism politic. Mă întreb dacă cineva se va încumeta vreodată să alcătuiască lista celor care au migrat de la un partid la altul, foarte mulţi dintre ei trecând prin mai multe partide. Baletul grotesc al traseiştilor a contribuit la răspândirea expresiei “goana după ciolan”. De fiecare dată, cei care schimbau partidul găseau motivaţii şi finalităţi superioare. Chiar ieri Teodor Meleşcanu, notoriu traseist, ne-a ţinut o lecţie de morală şi ne-a asigurat că el este un politician vertical şi fără pată.

Cei care o consiliază pe Viorica Dăncilă au avut la începutul săptămânii anumite ezitări în ce priveşte paşii următori: remaniere sau restructurare a guvernului? Nu ştiu ce a înţeles premierul, în orice caz i-a scăpat – cum se spune – porumbelul pe gură: a spus că şi în cazul în care nu obţine votul de încredere în parlament guvernul NU pleacă. Declaraţie stupefiantă şi psihanalizabilă: deducem că partidul se agaţă cu orice preţ de putere, aşa cum mulţi membri ALDE regretă că formaţiunea lor a părăsit puterea. Aşadar, un partid care se cramponează acolo, la vârf, în timp ce partidele de opoziţie ezită să ia puterea. PSD are de câştigat din această tragere de timp. Aceasta este, cred că nu mă înşel, strategia consilierilor dnei Dăncilă care preiau o foarte veche învăţătură: profită de momentul de faţă pentru că nu se ştie ce va aduce ziua de mâine.

Text publicat în premieră în Ziarul de Iași