Alexandru Lăzescu. Cultul Schimbărilor Climatice şi apostolii săi

Sub sloganul urgenţei “Salvării Planetei” asistăm la un atac concertat care îşi propune destructurarea completă a sistemului social şi a economiei de piaţă occidentale. 

La sfârşitul anului trecut am publicat în Ziarul de Iaşi un articol despre “Religia Schimbărilor Climatice”. Iată că între timp cultul are şi o mare preoteasă, Greta Thunberg, o puştoaică suedeză de 16 ani, care de câteva luni este neobosită în a da indicaţii unor audienţe selecte, parlamentari, elitele lumii adunate la Davos, privind măsurile urgente pe care trebuie să le ia pentru a salva planeta şi civilizaţia umană de efectele catastrofale provocate de creşterea temperaturii globale.

Greta tocmai a ajuns la New York traversând Atlanticul într-un yacht (“emissions free”, bineînţeles), pentru a ne face conştienţi de crima pe care o facem atunci când mergem cu un avion cu a sa amprentă de carbon, pentru a participa la o conferinţă ONU dedicată schimbărilor climatice. “Nivelul mării creşte dar aşa cresc şi rândurile noastre!” au scandat tinerii activişti veniţi să o întâmpine, scrie The New York Times într-o amplă relatare de la faţa locului în care nu uită să menţioneze că “yachtul a acostat în imediata apropiere a Wall Street-ului, inima sistemului financiar global ale cărui investiţii în combustibili fosili reprezintă una dintre ţintele majore ale protestelor legate de schimbările climatice“. Prudenţi, cum poţi să rezişti unei asemenea chemări globale la luptă pentru salvarea planetei!?, conducerea marelui grup financiar Goldman Sachs s-a grăbit să posteze un tweet, în care îi ura bun venit la New York @GretaThunberg, curajoasa “egerie” modernă (aşa a numit-o BBC) aflată în primele rânduri ale titanicei lupte împotriva Schimbărilor Climatice şi o asigurau că îi vor fi alături.

La început s-a vorbit despre “Încălzirea Globală”. Însă, cum evident multă lume preferă căldura în locul frigului şi cum datele culese ani în şir nu prea corespundeau aşteptărilor s-a trecut la termenul de “Schimbări Climatice“. Între timp însă s-a găsit ceva mai percutant, mai înfricoşător, “Climate Emergency” (Urgenţa Climatică), termen adoptat entuziast de multe dintre marile canale media internaţionale, care sunt majoritatea de stânga. Între timp un adevărat bombardament mediatic a pus pe seama acestor schimbări climatice toate nenorocirile din lume, uraganele, alunecările de teren, inundaţiile, incendiile (aşa după cum s-a întâmplat recent cu cele din regiunea Amazonului). Cam asta lasă să se înţeleagă şi un documentar intens difuzat, realizat de Sir David Attenborough, care de la tribuna conferinţei ONU de la Katowice dedicată impactului schimbărilor climatice, ne avertiza că ne confruntăm cu “cea mai mare ameninţare din ultimele mii de ani care riscă să provoace colapsul civilizaţiei noastre”. Este vorba de o fraudă cu iz ştiinţific des utilizată care creează confuzie, voit sau neintenţionat, între vreme şi climat. Fenomenele respective nu au nici o legătură cu climatul care descrie tendinţe pe termen lung, e vorba de sute sau mii de ani. În fapt, recunoaşte şi Sir David că nu se poate face o legătură clară între schimbările climatice şi fenomene extreme precum uraganele, dar menţiunea respectivă este făcută foarte discret în documentarul amintit mai sus.

O altă mare fraudă este aceea de a prezenta ceea ce se întâmplă acum drept ceva nemaiîntâlnit de când există Pământul. Ceea ce este complet fals. Dar dacă nu este de aşteptat ca Greta Thunberg, care oricum nici nu mai merge la şcoală fiind prea ocupată cu salvarea Planetei, să ştie aceste lucruri, e surprinzător ca o persoană ca Sir David Attenborough să ignore această realitate indubitabilă. În lunga perioadă în care am evoluat de la Homo erectus, din Epoca de Piatră, cu sute de mii de ani în urmă, până la omul de astăzi, au avut loc cel puţin 60 de glaciaţiuni, 60 de epoci de gheaţă. În multe dintre acestea s-au înregistrat variaţii de temperatură de 18 grade în doar 20 de ani. Însă în urmă cu 12 mii de ani, scrie Howard Bloom în Wall Street Journal, “foile de gheaţă în umbra cărora ne-am făcut viaţa timp de două milioane de ani s-au decojit, lăsând o nouă grădină luxuriantă a Edenului. În acel Eden am inventat agricultura, banii, electronica şi modul nostru de viaţă actual“.

Însă acest interval fast se va sfârşi la un moment dat. Pentru că aceasta este maniera normală în care evoluează, de sute de milioane de ani, climatul pe Terra. Un climat care oscilează între perioade caracterizate de călduri tropicale şi altele îngheţate, în care o bună parte a suprafeţei sale e acoperită de o groasă calotă polară, care în ultima perioadă glaciară maximă, în urmă cu circa 20 de mii de ani, acoperea cam o treime din suprafaţa Pământului şi avea grosimi de 1,5 până la 3 km, motiv pentru care nivelul oceanelor era atunci cu 120-140 m mai jos decât cel actual. Aşa au ajuns cochilii fosilizate pe vârful munţilor şi terenuri uscate au devenit mlaştini sau fund de mare.

În prezent ne aflăm într-o perioadă interglaciară, numită Holocen, care va fi urmată de o altă perioadă glaciară, marele nostru noroc fiind tocmai că ne aflăm într-o perioadă caldă. La începutul acesteia, în urmă cu 11,700 de ani, vremea era rece, dar ulterior, în următoarea mie de ani, temperaturile au crescut cu aproximativ 3 grade peste cele medii de acum. În numai 10 ani, la începutul Holocenului, temperatura medie din Groenlanda a crescut cu 8 grade ajungându-se astfel la un climat comparabil cu cel mediteranean. Cu 10 mii de ani urmă, perioada vânătorilor din Epoca de Piatră, a început cel mai cald interval din Holocen care a durat până în urmă cu 5500 de ani. În acea perioadă, în locul deşertului Sahara de astăzi era o savană verde întinsă în care trăiau lei, elefanţi, girafe, animale pe care acum le găsim în sudul Africii. Într-o pictură pe stâncă din actualul parc din podişul Tassili din Sahara, acum o zonă complet deşertică, se văd oameni care călătoresc în bărci pe apă ceea ce înseamnă că existau râuri şi lacuri în locuri în care astăzi nu mai găsim nici un fir de iarbă. Lacul Ciad se extindea la acea vreme pe o suprafaţă de 400 mii km2, mai mare decât cea a Germaniei sau a Mării Caspice. Însă în urmă cu circa 5500 de ani a avut loc un proces de deşertificare care s-a extins în tot nordul Africii, cu excepţia teritoriului din Valea Nilului, locul de naştere a civilizaţiei egiptene.

Cauzele încălzirii bruşte de acum 11 700 de ani nu sunt cunoscute, dar faptul că acest fenomen a avut loc pune serios sub semnul întrebării teoria Climate Change de astăzi care atribuie factorului uman un rol decisiv în privinţa încălzirii la care asistăm. În timp ce faimosul organism ONU IPCC, autoritatea în materie, care este un amestec de autoproclamaţi “experţi în climă” şi reprezentanţi ai diferitelor guverne (de unde şi scandaluri care au relevat cum au fost “ajustate” date sub presiunea unor ţări din afara spaţiului occidental, precum India sau China), decretează că e neîndoios faptul că are loc o încălzire globală şi pentru asta omul este vinovat, nu s-a găsit nici o explicaţie coerentă privind cauzele care au determinat acum 11,700 de ani sfârşitul epocii glaciare şi o încălzire bruscă şi rapidă a vremii (fără de care, de altfel, civilizaţia umană aşa cum este ea astăzi nici nu ar fi fost posibilă), deşi pe atunci erau puţini oameni şi nu exista nici unul dintre factorii acuzaţi astăzi că ar provoca “devastatoarele schimbări climatice” (fabrici, combustibili fosili, avioane, vapoare, automobile etc.).

Asistăm în fapt la una dintre cele mai ample şi sofisticate campanii globale de comunicare al cărui scop este, spune chiar Greta Thunberg, “schimbarea sistemului”, care combină retorica legată de schimbările climatice cu cea anti-capitalistă a stângii radicale. Ea, în fapt cei din spatele său, ne îndeamnă să renunţăm la voiajul cu avionul sau automobilul, să renunţăm la combustibilii fosili, să închidem fabrici, să ne schimbăm radical obiceiurile alimentare etc. În documentul circulat de activiştii americani care au demonstrat săptămâna trecută se vorbeşte despre comunităţile marginalizate, despre LGBT, despre crearea unor bănci de stat, locuri de muncă garantate, case ieftine şi de calitate pentru toţi, încetarea oricăror lucrări de infrastructură pentru combustibilii fosili, precum gazoductele sau terminalele de gaze lichefiate etc. Saikat Chakrabarti, unul dintre creierele mişcării socialiste din interiorul Partidului Democrat, fostul şef de cabinet al promotoarei New Green Deal, Alexandria Ocasio Cortez, recunoaşte că scopul iniţial a fost schimbarea întregului sistem economic şi social american, dar că pe parcurs au realizat că este avantajos să asocieze aceste propuneri de schimbări revoluţionare în plan economic şi social cu mesajele legate de schimbările climatice.

Iată de ce mulţi se tem că asistăm la un asalt fără precedent asupra libertăţii şi economiei de piaţă. Unele pasaje din discursurile Gretei Thunberg care, este fabricată în acelaşi tip de laboratoare ideologice ca şi Alexandria Ocasio Cortez, par extrase dintr-un manifest revoluţionar bolşevic: “Am venit să vă spunem că schimbarea vine, indiferent dacă vă place sau nu, pentru că puterea aparţine poporului“. Ea a fost extrem de bine aleasă. E foarte greu să ataci un copil de 16 ani, mai ales unul care a avut în trecut probleme mentale. Şi este aproape perdant din start să te lupţi cu argumente, oricât de solide, cu mesaje emoţionale percutante, bine proiectate în culise, de grupări cinice care nu au nici un fel de scrupule să utilizeze copii pentru a-şi atinge obiectivele ideologice radicale. Când sute de adolescenţi îi somează pe liderii politici să ia măsuri radicale, pentru “salvarea Pământului”, pentru că nu există “Planeta B”, degeaba aminteşti despre numeroasele cicluri de schimbări climatice din trecut, cu ecarturi de temperatură mult mai mari decât cele de astăzi, pentru a sublinia faptul că, deşi pot exista provocăril nu ne aşteaptă de fapt nici o catastrofă iminentă şi oricum măsurile extreme preconizate nu au cum să schimbe evoluţii geologice inevitabile în materie de climă, independente de noi.

Problema este că schimbarea în cauză, care în fond îşi propune dezmembrarea întregului sistem economic occidental actual, nu este deloc luată în calcul nici de Rusia, nici de China şi nici de India. În fapt, autorităţile de la Beijing, deşi au semnat Protocolul de la Paris şi îşi declară verbal preocuparea faţă de schimbările climatice, tocmai a aprobat un masiv program de construcţie de centrale pe bază de cărbune, cu o putere instalată de 226 Gigawaţi, adică mai mult decât întreaga capacitate de energie electrică instalată a Germaniei de la sfârşitul anului 2018, care este 200 Gigawaţi. În acest moment, din totalul de centrale electrice pe cărbune planificate în lume, 40 de procente se vor construi în China. Din acest punct de vedere sunt voci care fac o paralelă cu campaniile pacifiste de dezarmare unilaterală din perioada interbelică sau din timpul Războiului Rece. Atunci am evitat în extremis dezastrul, cu preţul a zeci de milioane de victime în cel de-al doilea război mondial. Sigur, mulţi se pot întreba de ce achiesează atâta lume la acest demers. Răspunsul necesită o discuţie separată, însă este cert că riscul unor derapaje majore este cu adevărat important.

Text publicat și în ”Ziarul de Iași” și reprodus aici cu permisiunea autorului.