• Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
[ Marginalia ] etc.
[ Marginalia ] etc.
  • Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
comments Share
You are reading
Alexandru Lăzescu. Lumea după pandemie
Alexandru Lăzescu. Lumea după pandemie
Home
Debate

Alexandru Lăzescu. Lumea după pandemie

March 25th, 2020 [ Marginalia ] [ Marginalia ] Debate comments

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp

Lumea şi civilizaţia occidentală se află în faţa unei provocări majore: vor reuşi să iasă de pe panta declinului pe care alunecă, pe care criza actuală nu face decât să-l expună mult mai vizibil, sau se vor îndrepta inexorabil către o lume chinezească?

Când apare o criză de dimensiunea celei actuale şi în acelaşi timp foarte diferită de toate celelalte din trecut, spaţiul public e dominat de două teme dominante. În prima categorie intră disputele privind felul în care trebuie procedat într-o astfel de situaţie, prilej cu care autorităţile sunt în general criticate pentru măsurile luate. În acest stadiu, pentru că au intervenit prea târziu, pentru că nu sunt pregătite, pentru că nu sunt destule măşti şi sisteme de ventilaţie sau costume de protecţie pentru personalul medical. În acelaşi timp, mulţi aplaudă măsurile restrictive, ba chiar le-ar dori mai dure, deşi nu cu mult timp în urmă, când nu se gândeau că virusul va ajunge atât de repede şi la noi, se indignau de cele luate în China. Atunci când Donald Trump a interzis la sfârşitul lui ianuarie zborurile din China a fost acuzat de rasism de către democraţi. Astăzi nimeni nu ar mai îndrăzni să critice o astfel de iniţiativă, preşedintele este mai degrabă criticat că nu a luat măsuri dure mai devreme. Însă nu este deloc exclus ca după câteva săptămâ

+ni de stat acasă, speriaţi de consecinţele economice, mulţi dintre partizanii acestei abordări să îşi schimbe radical părerea.

A doua temă majoră intră în categoria analizei soluţiilor de gestionare a severei crize economic care va urma şi a previziunilor privind consecinţele pe termen lung. La acest ultim capitol, mai toată lumea este de acord că lumea se va schimba radical, “nimic nu va mai fi la fel”. Când se intră însă în detalii apar nuanţe sau chiar viziuni foarte diferite. De pildă Ivan Krastev extrage, într-o analiză pentru European Council on Foreign Affairs, şapte lecţii din această criză. Unele dintre concluziile sale sunt greu de contrazis. Precum cea privind tendinţa de creştere masivă a rolului guvernului, în economie şi în societate, inclusiv în reglementări ale spaţiului privat. O concluzie împărtăşită şi de The Economist într-un articol intitulat sugestiv “The virus means the big state is back”. Unii, mai ales din stânga, vor saluta desigur asta, este exact ce-şi doreau. Numai că este greu de crezut că, sub povara unor datorii publice explodate, după sumele masive pompate în economie, guvernele vor putea să mai livreze şi consistentele beneficii sociale pe care aceştia le doresc. Şi, pe deasupra, să se mai şi lanseze în mega “Green Deal-uri” care presupun renunţarea abruptă la combustibili fosili şi energie nucleară în favoarea unor soluţii precum panourile solare sau morile de vânt nu doar sensibil mai scumpe, ci şi incapabile să acopere necesarul de energie. În aceste condiţii, interesul elitelor politice şi din mediul de afaceri pentru “lecţiile” Gretei şi a colegilor ei, ecologişti radicali, de pe ambele maluri ale Atlanticului, va scădea cu siguranţă dramatic.

Pandemia va creşte atracţia pentru autoritarismul de tip chinezesc, bazat pe supravegherea extinsă a populaţiei prin soluţii tehnologice sofisticate, scrie Ivan Krastev. “Putem să-i acuzăm pe liderii chinezi pentru lipsa de transparenţă care i-a făcut să reacţioneze târziu pentru a împiedica răspândirea virusului, dar eficienţa răspunsului şi capacitatea statului chinez de a controla mişcarea şi comportamentul populaţiei au fost impresionante. Într-o criză precum cea de faţă oamenii compară răspunsul şi eficacitatea guvernelor lor cu ceea ce văd la alte guverne. Şi nu trebuie să ne mirăm dacă în final China va apărea drept un câştigător şi Statele Unite drept un perdant.”

Ce e interesant de remarcat în această analiză nu e neapărat justeţea acesteia, ci maniera în care autorul o interpretează şi trage concluziile: o reduce la fotografia unui meci geopolitic între Statele Unite şi China, la care el şi în general europenii asistă de undeva de pe margine. Ivan Krastev este tipul de intelectual liberal sofisticat provenit din Europa de Est, din Bulgaria, dar impregnat de spiritul Bruxelles-ului şi de proiectul “Statelor Unite ale Europei”. Motiv pentru care antipatizează America lui Trump şi regretă profund tendinţele de întărire a rolului statelor naţionale în interiorul Uniunii Europene. Iar în opinia sa, Donald Trump şi, iată, acum, coronavirusul, sunt doi factori toxici care se opun acestui vis, devenit foarte probabil tot mai îndepărtat. Reacţiile pe care le vedem acum în interiorul UE, închiderea graniţelor, blocarea exporturilor de produse medicale, inclusiv către Italia, ţara cea mai afectată de pandemie, nu pot să nu dezamăgească. Însă ele erau de aşteptat. În momente grele, de cumpănă, oamenii se retrag în interiorul tribului lor, în regiunea sau ţara din care provin, şi se aşteaptă ca liderii lor să ţină cont de asta atunci când iau decizii. Ideile progresiste utopice de modelare a unui fel de “om nou” (o sintagmă des utilizată în perioada regimului Ceauşescu!), “corect politic”, în cazul nostru un “bun european” care să dea prioritate acestei condiţii în defavoarea apartenenţei sale la o naţiune, intră în conflict cu elemente fundamentale care definesc natura umană.

Însă problema de fond este alta. Miza “meciului” dintre Statele Unite şi China este una existenţială care îi priveşte în egală măsură şi pe americani, şi pe europeni. E vorba de supravieţuirea actualului model de societate din lumea occidentală bazat pe democraţia liberală. Este ceea ce se numeşte un moment “Make or Break”. Pentru că cei care vorbesc, cu îndreptăţire, despre globalizare privesc această tendinţă din unghiul celei actuale, o globalizare de sorginte occidentală, în principal americană. Dar, aşa cum arată lucrurile în acest moment, am putea asista, pe fondul acestui recul occidental, la consolidarea unei globalizări având în centru China. Ofensiva Beijingului nu este un proces de dată recentă, o primă etapă s-a consumat după criza economică din 2008, dar liderii chinezi par hotărâţi acum să exploateze oportunitatea imensă oferită, în mod paradoxal, de o epidemie născută chiar la ei acasă, pentru a face acest parcurs ireversibil.

Într-o lume dominată în proporţie consistentă de China, compusă din Asia, Africa, America de Sud şi chiar o parte din Europa (scenariu pe care îl avansa recent şi Keneth Rogoff, profesor la Harvard şi fost Economist Şef al FMI), nici modelul de guvernanţă bazat pe democraţia liberală şi nici prosperitatea de care s-a bucurat Occidentul nu vor putea supravieţui. Pe de o parte pentru că modelul de guvernanţă adoptat dominant în lume este cel al hegemonului “în exerciţiu”. Pe de altă parte cei care îşi imaginează că o rocadă, în acest sens, între China şi America, nu va schimba semnificativ felul în care se petrec lucrurile acum se înşală. Beijingul sancţionează şi acum dur, prin sancţiuni economice, orice abatere de la regulile sale. Au experimentat asta direct destule state chiar pentru motive minore, pentru că l-au primit la nivel oficial pe Dalai Lama, au dat un premiu Nobel unui dizident chinez, Li Xiabo (decedat în 2017), aşa cum a păţit Norvegia, sau pur şi simplu pentru un Tweet. În această postură, China va controla accesul pe aceste pieţe globale a corporaţiilor occidentale, inclusiv accesul la anumite resurse naturale critice, precum metalele rare. Sigur, criza ar putea să fie pentru lumea occidentală, într-un scenariu pozitiv, un moment de revenire la normalitate şi unitate, de abandonare a toxicelor războaie identitare şi de regândire a unor instituţii osificate. Într-un viitor, nu foarte îndepărtat, vom primi răspunsul.

text publicat în premieră în Ziarul de Iași

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp
Next article Dorin Andreescu. O gripă ca oricare alta?
Previous article Alexandru Călinescu. Cum să călătoreşti în jurul camerei tale
[ Marginalia ]

[ Marginalia ]

Related Posts

Între reprimare și înfrânare, câteva reflecții asupra moralității sexuale
April 19th, 2021

Între reprimare și înfrânare, câteva reflecții asupra moralității sexuale

George Orwell despre populism, patriotism și cenzură mascată
April 19th, 2021

George Orwell despre populism, patriotism și cenzură mascată

Destinul educației umaniste în Universitatea americană
April 18th, 2021

Destinul educației umaniste în Universitatea americană

Facebook Comments

Fluxul Marginalia
„De vita beata”, Seneca Cultură

„De vita beata”, Seneca

Apr 20th, 2021
Între reprimare și înfrânare, câteva reflecții asupra moralității sexuale Cultură

Între reprimare și înfrânare, câteva reflecții asupra moralității sexuale

Apr 19th, 2021
George Orwell despre populism, patriotism și cenzură mascată Debate

George Orwell despre populism, patriotism și cenzură mascată

Apr 19th, 2021
Un interviu cu James Buchanan. „Să duci, mai întâi, până la capăt consecințele logice ale ideilor tale și apoi să iei o poziție ideologică” Economie

Un interviu cu James Buchanan. „Să duci, mai întâi, până la capăt consecințele logice ale ideilor tale și apoi să iei o poziție ideologică”

Apr 18th, 2021
André Gide: „Analiza psihologică a pierdut pentru mine orice interes din momentul când mi-am dat seama că omul încearcă trăirile pe care crede că le încearcă” Cultură

André Gide: „Analiza psihologică a pierdut pentru mine orice interes din momentul când mi-am dat seama că omul încearcă trăirile pe care crede că le încearcă”

Apr 18th, 2021
Destinul educației umaniste în Universitatea americană Cultura

Destinul educației umaniste în Universitatea americană

Apr 18th, 2021
Democrațiile, arhitectura, urbanismul, ecologia și binele comun, 1945-2020 Cultură

Democrațiile, arhitectura, urbanismul, ecologia și binele comun, 1945-2020

Apr 17th, 2021
Lucian Croitoru. Inflația, povara datoriilor și procesele ascunse Debate

Lucian Croitoru. Inflația, povara datoriilor și procesele ascunse

Apr 15th, 2021
Medicul șef al departamentului de sănătate din New York cere acordarea asistenței medicale pe criterii rasiale Debate

Medicul șef al departamentului de sănătate din New York cere acordarea asistenței medicale pe criterii rasiale

Apr 15th, 2021
Dumnezeul Filozofilor Filozofie

Dumnezeul Filozofilor

Apr 15th, 2021
Fragmente din Scrisoarea a VII-a, către Luciliu, de Seneca Cultură

Fragmente din Scrisoarea a VII-a, către Luciliu, de Seneca

Apr 14th, 2021
Biserica în prezent și în viitor Cultură

Biserica în prezent și în viitor

Apr 14th, 2021
Muzică sacră, timp sacru Cultură

Muzică sacră, timp sacru

Apr 14th, 2021
Căutarea preciziei medicale în arta traducerii: C.D. Zeletin Cultură

Căutarea preciziei medicale în arta traducerii: C.D. Zeletin

Apr 13th, 2021
Beneficiile victimizării: o interpretare evoluționistă Debate

Beneficiile victimizării: o interpretare evoluționistă

Apr 13th, 2021
Industria rasismului: cererea depășește oferta (Dinesh D'Souza) Debate

Industria rasismului: cererea depășește oferta (Dinesh D'Souza)

Apr 13th, 2021
Imaginația și voința: ești ceea ce privești Debate

Imaginația și voința: ești ceea ce privești

Apr 13th, 2021
Un naș cu inima cât un tren ALTFEL

Un naș cu inima cât un tren

Apr 12th, 2021
Mărturii despre impactul pe care l-au avut lucrările lui C.S Lewis asupra cititorilor Cultură

Mărturii despre impactul pe care l-au avut lucrările lui C.S Lewis asupra cititorilor

Apr 12th, 2021
Edith Stein: „Nu există doar un intelect teoretic, ci și unul practic, solicitat zilnic să îndeplinească cele mai diverse sarcini” Cultură

Edith Stein: „Nu există doar un intelect teoretic, ci și unul practic, solicitat zilnic să îndeplinească cele mai diverse sarcini”

Apr 12th, 2021
Virgil Iordache. “Gestionarea” vizibilității creștinilor Debate

Virgil Iordache. “Gestionarea” vizibilității creștinilor

Apr 12th, 2021
Cât de oarbă ar trebui să fie Justiția? Debate

Cât de oarbă ar trebui să fie Justiția?

Apr 11th, 2021
Câteva fragmente din ,,Balanța", de Ion Băieșu Literatură

Câteva fragmente din ,,Balanța", de Ion Băieșu

Apr 10th, 2021
Despre o anume modestie a fericirii Opinii

Despre o anume modestie a fericirii

Apr 10th, 2021
O ortodoxie blândă Cultură

O ortodoxie blândă

Apr 9th, 2021
Câteva fragmente din ,,Întoarcerea fiului risipitor”, de André Gide Cultură

Câteva fragmente din ,,Întoarcerea fiului risipitor”, de André Gide

Apr 9th, 2021
Roger Scruton: Virtutea irelevanței. O critică a pedagogiei moderne Cultură

Roger Scruton: Virtutea irelevanței. O critică a pedagogiei moderne

Apr 8th, 2021
„Datoria de a fi fericit”, prefață la Etica Nicomahică, de Stella Petecel Cultură

„Datoria de a fi fericit”, prefață la Etica Nicomahică, de Stella Petecel

Apr 7th, 2021
C. S. Lewis ne vorbește despre iubire: Philia Cultură

C. S. Lewis ne vorbește despre iubire: Philia

Apr 7th, 2021
Adrian Lemeni, „Adevăr și demonstrație” – o călătorie prin matematică, filozofie și teologie în căutarea adevărului Cultură

Adrian Lemeni, „Adevăr și demonstrație” – o călătorie prin matematică, filozofie și teologie în căutarea adevărului

Apr 6th, 2021
Cosmin Lotreanu. „Primăvara croată” (1971) între afirmare identitară, reformă și autonomie Uncategorized

Cosmin Lotreanu. „Primăvara croată” (1971) între afirmare identitară, reformă și autonomie

Apr 6th, 2021
Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos  V. Războiul ALTFEL

Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos V. Războiul

Apr 5th, 2021
Daniel Uncu. Două constructe smintite Opinii

Daniel Uncu. Două constructe smintite

Apr 5th, 2021
Câteva fragmente din „Laur”, de Evgheni Vodolazkin Cultură

Câteva fragmente din „Laur”, de Evgheni Vodolazkin

Apr 5th, 2021
Ce ne facem cu limbajul poetic? Cultură

Ce ne facem cu limbajul poetic?

Apr 5th, 2021
Feminitatea prin ochii lui Balzac Cultură

Feminitatea prin ochii lui Balzac

Apr 5th, 2021
Matematica este o formă de „supremație albă”, declară pedagogii woke într-o scrisoare Debate

Matematica este o formă de „supremație albă”, declară pedagogii woke într-o scrisoare

Apr 4th, 2021
Ce exprimă muzica? Cultura

Ce exprimă muzica?

Apr 4th, 2021
D. P. Aligică: Recomandare la recomandare Debate

D. P. Aligică: Recomandare la recomandare

Apr 3rd, 2021
Câteva fragmente din „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov Literatură

Câteva fragmente din „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov

Apr 3rd, 2021
Credința din perspectivă fenomenologică Filozofie

Credința din perspectivă fenomenologică

Apr 3rd, 2021
Cele 7 idei centrale ale gândirii lui C. S. Lewis Cultură

Cele 7 idei centrale ale gândirii lui C. S. Lewis

Apr 2nd, 2021
  • Despre Marginalia etc.
  • Contact
  • Back to top
© Marginalia 2018. Toate drepturile rezervate.
Website realizat de Marginalia.