Alexandru Vijan. Stânga modernă românească față cu pesedesiunea

CONTRIBUTOR

Ca urmare a mitingului tricourilor albe de sîmbătă seara, ordonat de Partid, comentariatul românesc de pe marginea evenimentului s-a rupt, cumva, în două.

Avem, pe de-o parte, oamenii care sunt critici cu privire atât la manifestație, cât și la oamenii care au luat parte la ea; nu a lipsit nici memele, nici clipurile parodice și nici glumele pe seama participanților. Avem, de cealaltă parte, reprezentanții Stângii de bonton din România – membri sau simpatizanți al noului Demos, ori membri sau simpatizanți ai USR.

Despre aceștia vreau să vorbesc un pic. Nu există și nu va exista prea curând vreun segment politic de populație mai detașat de viața din teren a politicii, precum și de viața și de preocupările omului de rând, votant PSD sau nu. Unul dintre acești comentatori, membră Demos, ne povestea că s-a dus în Piața și acolo a luat pentru prima oară contact cu simpatizanți PSD.

Vă imaginați așa ceva? Această afirmație vine de la o membră a unui partid politic. Pe lângă faptul că este statistic imposibil ca respectiva persoană să nu fi întâlnit vreodată un membru PSD – extrem de probabil să aibă votanți PSD mai timizi chiar printre cunoștințe – o reprezentantă a Stângii moderne, al socialismului acela bun, care ar veni, chipurile, ca alternativă la socialismul câh! al PSD-ului nu avea nicio idee despre cum arată votanții principalului rival ideologic (așa cum e văzut de ei).

Am mai observat ceva la ei, ceva oarecum așteptat de la Stânga. Nu cred în agenție individuală. Nu cred în individualitate. Toate multele zeci de mii de participanți au fost băgate cu forța în autocare și aduse la București. Cu biciul. Nu cred în responsabilitate – au lăsat manifestanții tone de gunoaie în urmă? Ei, lasă, că au văzut ei că și pe la festivaluri mai rămân gunoaie. Nimic – sau foarte puțin – este vina lor. Sunt puși să voteze PSD cu forța. Acceptă mitele electorale cu forța, primesc excursii gratis la București cu forța.

Cu toate lucrurile ce par să-i separe și să-i întărâte unii asupra celorlalți, între Stânga nouă, Occidentală, progresistă, modernă și Stânga veche, fesenistă, mafioată și cleptomană se naște un punct comun: e aceeași raportare meschină la individ, aceeași aplecare spre a-l văduvi de individualitate, de a-l vedea doar ca parte a unei mase, fără voință și fără agenție proprie. O masă ce – speră și unii și alții – poate fi manevrată după bunul plac. Stânga nouă doar speră să preia ștafeta.

Fiindcă indiferent dacă alegi stânga nouă sau stânga veche, într-un final alegi tot Stânga.