Anca Dobrin. De unde vine acest mic accent?

O frumoasă zi de primăvară își face simțită prezenta încă de dimineață. Soarele și-a făcut loc printre nori, zâmbește grădinii mele pe care o săruta cu caldura razelor sale. Nu am foarte multă vreme sa îl admir azi, îmi sorb grabită cafeaua și mă pregătesc să plec pentru un congres in capitala Franței. Sunt in țara asta de câțiva ani, am șansa de a-mi profesa meseria de medic gastroenterolog și de a-mi perfecționa cunoștințele pe la diferite simpozioane si congrese.

Așa ca ma grăbesc sa prind un TGV, trenul acela care aluneca între destinații, cu ferestrele lui mari, cu tapiteria care înăbușă zgomotele și păstrează căldura, intr-un cuvânt condiții de drum optime. Ajung repede la Paris și după o încrengătura de stații de metrou, trecând pe lângă o mulțime de oameni grăbiți, citind reclamele spectacolelor, teatrelor, admirând ținutele pariziencelor, ajung la porte de Versailles.

Întotdeauna am fost impresionată de organizarea acestor manifestări, de ritmul in care se derulează programul, de multitudinea produselor firmelor farmaceutice. La început , abia venită din România priveam cu admiratie totul , apoi cu și mai mult interes știind ca in spitalul francez unde lucram pot găsi de a doua zi orice produs, fără probleme de cost , pentru a putea trata oricând și pe oricine. Am păstrat acest gând in toți acești ani și nu îmi permit sa uit primul pacient transplantat hepatic și care era un cerșetor, SDF cum spun ei.

Ei bine, azi trec mai repede in revista toate standurile pentru ca sunt mult mai familiarizată cu toate ofertele, așa ca pauza de prânz vine repede. Este timpul de întâlnire cu colegi de pretutindeni, de revedere, de regăsire. Una din colegele mele parizience îmi șoptește :

– Nu vrei sa mergi cu mine la coafor?“

– Chiar așa zburlită sunt ?”

– Nici vorba, draga mea , dar am un bon de reducere care expira zilele astea, putem profita.

Accept și ieșim pe bulevardul cel aglomerat strecurându-ne spre unul dintre centre de frumusețe din apropiere. Un telefon primit pe drum o face sa își schimbe planul dar insistă sa merg măcar eu. Iată-mă deci pe scaunul confortabil al unui salon de coiffure din Paris. Spun ce mi-as dori ca și tunsoare, culoare de păr, explicând cum as dori sa armonizez nuanța parului meu cu o cea a ochilor și in acord cu forma fetei. In spatele meu o privire atentă ma urmărește și un glas subțire ma interpelează :

– Nu va supărați , de unde vine acest accent?”

Uf , chiar ma gândeam ca nu am mai auzit asta de mult îmi spun și ii răspund simplu:

– Din România “

– Ah, din România ? Cunosc, femeia mea de serviciu e româncă.

Nu apuc sa spun ceva și de pe scaunul de alături o doamna continuă:

– Sunt o mulțime de romani care cerșesc pe Champs Elysées , care cântă și fură prin metrou, sunt mulți romani așa peste tot.

Este momentul in care răbdarea mea de a-i asculta ajunge la capăt :

– Nu va supărați , la 500 de metri de aici , la palatul de congres este congresul anual a gastroenterologilor din Franța . Și credeți-mă ca sunt mulți medici romani care lucrează peste tot in Franța , de asta nu ați auzit cumva ?

Urmează o pauză acoperită doar de bâzâitul uscătoarelor de par. Pustiul care ma coafează pare foarte preocupat de a număra bigudiurile vecinei. Revine  apoi cu un glas zglobiu :

– Aveți dreptate , medicul meu gastroenterolog este o românca , dr. X, poate o chiar o cunoașteți,  înțeleg ca ați venit pentru congres aici ?”

– Da ,sunt și un medic gastroenterolog venit la congres dar nu o cunosc pe acestă colegă.

In ciuda replicii mele scurte care vrea sa spună ca nu as dori sa continui conversatia pustiul se ambalează a-mi povesti motivele pentru care consulta o colegă, tratamentele pe care le urmează, fără a uita a preciza de câteva ori, tare și apăsat :

– Sunt foarte mulțumit de medicul meu, sunt foarte bine tratat, etc

Între spuma de păr , perie și fixativ reușesc sa îl întreb cu un surâs:

– Este totul foarte bine deci chiar cu un medic gastroenterolog roman ?

Îl simt jenat puțin, își cere scuze dacă discuția dinainte m-a ofensat și se simte obligat sa îmi facă o confidentă:

-Știți, aici, prețurile sunt cam piperate pentru consultații și endoscopii. Uneori este dificil pentru ca nu am un salariu atât de mare “

In sfârșit sunt aranjată, coafată, privesc in oglindă din toate unghiurile un brushing care îmi place, culoarea este reușită. Ii mulțumesc și la plecare ma întreabă :

– Nu va supărați , pot sa va rog ceva ? Ați putea sa-mi acordați un RDV și sa fac urmărirea medicală cu dvs și medicul meu de aici ? Ați putea colabora cu medicul meu român și pe mine m-ar ajuta mult, financiar este greu aici, sunt doar in stagiu.

Surâd, ii întind cartea mea de viziăt și ii spun ca mi-ar face plăcere sa îl revăd, plec, nu doar bine coafată, nu doar cu un alt RDV pe agenda mea, dar mai ales cu bucuria de a fi recunoscută ca medic român, fără reticente.

Câteva zile mai tarziu sunt pe drum către casă. Am plăcerea de a călători la clasa I a TGV-ului care ma va duce in gradina mea in câteva ore. Aștept sa ii arat iubitului meu coafura mea pariziană , culoarea părului meu asortată primăverii care își face tot mai mult loc in inima mea. Oboseala zilelor trecute mă face sa urc rapid după plecare spre vagonul restaurant pentru o cafea. Este un TGV cu etaj, vagonul este colorat, strălucește și oferă o priveliște superbă care fuge cu 300 km/h de sub picioarele tale pentru a se schimba mereu cu o alta frumusețe. Savurez.

Urechile îmi captează fără sa vreau o conversatie de alături. Câțiva angajați SNCF sărbătoresc ziua unuia dintre ei la un pahar de sampanie. Este veselie, vorbesc mult , tare, se bucură .Unul dintre ei este mai retras, pare obosit și când unul din colegi îl întreabă de ce răspunde suficient de tare sa audă tot vagonul :

-Am alergat toată ziua după cersetorii din metrou, cu patrula pe care o știți, sunt numai romăni. La Paris romanii sunt toți SDF, cersesc și fură prin metrouri,  m-am săturat.

Plec puțin enervată spre locul meu și tot drumul ma gândesc la aceste vorbe . Cobor in stația orașului meu și pe peron îl văd pe cel care vorbise fumând o tigaăr in așteptarea  plecării  mai departe a TGV-ului. Nu ma pot împiedică sa mă opresc .

– Nu va supărați , v-am auzit adineauri in vagonul restaurant vorbind despre români. Îmi cer scuze ca îndrăznesc dar as dori sa va spun următorul lucru:

– Sunt de acord ca exista romăni care cersesc , care cântă prin metrouri și furăr care fac multe lucruri ilegale dar cred ca nu puteți spune ca romănii fac doar asta. Sunt și ei ca si alte neamuri buni și rai , cinstiti și mai puțin cinstiti. Permiteți-mi sa ma prezint, sunt Anca Dobrin , medic romăn, in Franța de 15 ani, și ca mine sunt mulți alții.

Rămâne efectiv cu gura căscată, tigara ii arde intre degete singură, nu știu in primele secunde care ii va fi reacția, apoi îmi răspunde :

– Va rog sa ma iertati dacă v-au deranjat vorbele mele, îmi dau seama ca aveți dreptate, știu și eu medici romani, eram enervat și obosit. Ceea ce vroiam sa spun este ca in metro-uri este o mafie cerșetorilor romani, dar sigur ca nu putem generaliza, îmi cer scuze.

Trenul dă semne că va pleca, omul își stinge tigara grăbit și îmi întinde mâna zâmbind :

– Vă doresc o zi bună, dna doctor și încă odată scuzați-mă!

Efectiv seara asta încheie o zi bună , niște zile bune in care nu doar m-am perfecționat profesional dar m-am îmbogățit pe plan personal. Revin in grădina mea cu soare, universul meu care de când sunt plecată din țara este unul amestecat, între ceee ce sunt prin originea mea, prin educația părinților mei cărora le mulțumesc, prin tot ce  respira in mine românesc, origini cărora le datorez dragoste și respect și la care se adauga zi cu zi experiența traiului intr-o alta lume .

Între adaptare, înțelegere, lupta, dezamăgire, uitare, renunțare, dragoste, recunoaștere, bucurie trebuie sa îți conduci firul vieții fără a uita de unde vii și de a-i face pe ceilalalti sa înțeleagă ce însemni tu ca ființă, de oriunde a-i veni și de a fi apreciat pentru ce ești acum, aici, oriunde ar fi.