O zi senină de Iunie . Pe un drum îngust , șerpuind prinr-o pădure de un verde crud câteva persoane urcă muntele sfânt al Bretaniei , le Menez Bré. Parte a lanțului muntos al Bretaniei de Nord, les Monts d’Arrée, Menez Bré poartă pe vârful sau, la 302 metri deasupra nivelului marii , o bisericuță închinată Sf Hervé , un sfânt breton din secolul XIII.
Odată pe an acest mic grup reface calea pelerinajului la St Hervé . Odinioară bretoni urcau muntele cântând imnuri de slavă sfinților care le protejează pământurile , marea , familiile , credința
Sfântul breton îi primește într-o bisericuța aflată pe vârful dealului , în făța căreia i s-a ridicat o statuie de granit ; astfel cei care trec pe aici atunci când biserica nu este deschisă îi pot adresa rugăciuni pentru a fi protejați de boli de ochi , de anxietate și depresie . Sf Herve , orb din naștere era însoțit mereu de un lup . Se spune că un lup par fi devorat măgărușul care îl însoțea pe sfânt , dar apoi întâlnindu-i privirea s-a așezat singur în locul acestuia, în hamul unei căruțe cu care acesta se deplasa .
Dar astăzi e zi de sărbătoare : sărbătoarea sfinților bretoni , deci și a Sf Herve care primește rugăciunea din partea grupului de pelerini în timpul unei superbe Liturghii ortodoxe .
Evanghelia zilei îndeamnă la a ne îndepărta de la judecata aproapelui , de a ne vedea propriile greșeli înainte de a-l condamna pe fratele nostru .
După citirea ei preotul își începe cuvântul de învățătura – cu voce calmă , care răsuna în toate colțurile micii biserici ne aduce aminte că faptele noastre au ca prim izvor gândurile și trec prin filtrul vorbelor uneori . Ceea ce facem , ce spunem este rodul gândului .
Iar pentru a avea vorbe blânde și fapte destoinice trebuie să păstram gândurile curate . Gândurile vin că un fluviu învolburat , agitat , nervos și care matură totul în calea lor – nu mai respectă malurile fluviului , distrug , rănesc …
Ce putem face pentru a le conteni ?
Ne răspunde vocea calmă a preotului , marinar de meserie , obișnuit cu furtunile de tot felul …. așa cum se contenește un fluviu agitat , prin construirea de ecluze .
Ecluzele fluviului transformă răul învolburat în apă lină iar ecluzele gândurilor transformă răul în bine , furtuna în pace, ura în iubire .
Este mesajul cu care micul grup de pelerini pleacă de pe Menez Bré.
Coborând în lumea reală , în viața de zi cu zi vor reuși ei să construiască ecluze gândurilor ?