Andrei Bontaș. Libertatea publică sau mărinimia oligarhului?

CONTRIBUTOR

Există în panteonul latin două reprezentări cu nume foarte apropiate însă cu însemnătate foarte diferită, ale căror invocări și dedicații pe monumentele epocii creează deseori confuzie printre epigrafiștii începători: Libertas și Liberalitas.

Prima — Libertas — este reprezentarea libertății, personificare a virtuții de care societatea romană dă dovadă în raportarea sa la cetățean și la drepturile lui. Libertas nu poate exista în absența legii și scopul ei este să fie spiritul legii romane. Libertas este deci, în genere, publică.

A doua — Liberalitas — exprimă larghețea, bunăvoința, însă mai ales generozitatea în speze. Astfel doar potentații vremii se puteau asocia cu Liberalitas, iar dintre ei, doar împăratul putea da dovadă de Liberalitas Augusta: supremul act de generozitate, iar mulți au făcut act de această prerogativă, deseori din visteriile publice.

Distincțiile acestea erau evidente și interiorizate la nivel de cetățean în perioada Principatului, însă treptat, s-au erodat. În perioada de vârf a crizei politico-militare din secolul 3, sub Gallienus, cele două reprezentări începuseră să devină, dacă nu interschimbabile, atunci cel puțin confundabile, nu doar la nivel de cetățean cât la nivel de discurs public, invocații și dedicații (hence the confusion among epigraphists). Odată cu instituirea Dominatului distincția aceea modică dispare complet.
Ultima reprezentare a conceptului de Libertas în funcția sa principială, primară, ca Libertas Publica a fost sub Constantin prin anii 328-9, în ajunul consacrării noii sale capitale imperiale.
Odată cu estomparea acestei distincții, Roma a pierdut o mare parte a spiritului său și a ceea ce făcuse din civilizația romană apogeul lumii antice. Se spune că în 357, când energicul autocrat Constantius II a vizitat pentru prima și singura dată Roma, unul din generalii săi i-ar fi spus, referindu-se la vechea clădire a Senatului: “Augustus, Spiritul Romei a părăsit de mult aste trepte…”

De ce v-am umplut capul cu această poliloghie?

Pentru că noi, europenii, suntem ca civilizație într-un punct similar acelor momente din istoria Imperiului Roman când oamenii au uitat diferența dintre Libertas și Liberalitas, dintre libertate și mărinimia potentatului. Și noi se pare că uităm diferența dintre drepturile noastre individuale și așteptarea ca alții să plătească pentru ele. Dintre dreptul tău de a trăi pe propriile picioare și așteptarea molatică la generozitatea statului.

Iar dacă mergem așa mai departe, la un moment dat, cândva într-un viitor nu foarte îndepărtat, cineva o să ne tragă de mâneca și-o să ne atragă atenția că spiritul a ceea ce a fost Civilizația nu mai bântuie de mult p-aici.