Andrei Bontaș. Marx 200. De ce nu alegem civilizația?

CONTRIBUTOR

Există instinct uman josnic și reprobabil de care comunismul să nu se fi folosit și pe care să nu-l fi amplificat în drumul său de-a lungul istoriei și în asaltul său asupra spiritului uman?

Există crimă pe care să n-o justifice prin ură, ignoranță și invidie?

Există victimă pe care să n-o terfelească în viață sau în memorie pentru a-și justifica mizeria monstruoasă?

Există teroare pe care să n-o legitimeze arogant ca “necesară” sau, după caz, s-o nege sau s-o pună pe seama celor care se împotrivesc ticăloșiei comuniste?

Există loc pe pământ unde impunerea acestei ideologii a morții să nu fi lăsat în urmă cadavre, jale și distrugere?

Cel mai probabil răspunsul la toate aceste întrebări este nu.

De unde însă voluptatea de a face apologia sau chiar de a sărbători părintele ideologic al răului comunist în lumea liberă?

Din ce cotlon insalubru al ființei vine această manifestare indecentă a susținerii, fie ea neasumată precum cea europeană, pentru o ideologie care a semănat doar haos, distrugere, mizerie și hecatombe?

De ce ni se cere insistent să apreciem sau măcar să acceptăm sărbătorirea unei mizerii cu o sută de milioane de cadavre trecute pe răboj?

Cea mai mare hibă, una potențial fatală a societății moderne și seculare, este că nu mai crede în Rău. Și pentru că nu mai crede în Rău îi face loc, îl tolerează, îl sărbătorește și ajunge să-l glorifice.

Pentru că e ușor.

Răul, ura, mizeria, penuria, devălmășia și crima reprezintă norma în lumea naturală, sălbatică.

Civilizația, cea care opune haosului ordinea morală a unei societăți liberale în care drepturile individului sunt apărate atât în fața gloatei cât și față de ideologiile colectivismului liberticid, este excepția.

Excepția pe care, din păcate, uităm să o înțelegem și să o apreciem atunci când avem impresia că ne putem permite flirturi cu Răul.