Andrei Vieru. Logica studiilor de gen

Conform unei tradiții ce-și are originea în opera lui Frege, în logică se face următoarea distincție: când un nume propriu e întrebuințat « indirect » (oblic, cum spune Frege), semnificația sa este exact cea care, în utilizarea obișnuită, e sensul lui — adică felul în care desemnează obiectul sau clasa de obiecte a cărui nume este.

Să ne gândim o clipă la următorul caz: Gheorghe vrea să viziteze Istanbulul în timp ce Vasile visează să viziteze Constantinopolul. Gheorghe n-are niciun chef să facă turism în orașul pe care vrea să-l vadă Vasile, iar lui Vasile nici prin minte nu-i trece să ia avionul spre orașul visurilor lui Gheorghe. Niciunul dintre cei doi nu știe că e vorba despre unul și același oraș. Acest exemplu ilustrează clar ideea că relația exprimată prin cuvintele „vrea să viziteze“ nu se stabilește între Gheorghe (respectiv Vasile) și un anumit oraș, ci între Gheorghe (respectiv Vasile) și modul în care este desemnat acel oraș. Mai sus, numele lui Vasile și Gheorghe sunt folosite în mod obișnuit, în mod direct (gewöhnlich, în terminologia lui Frege), în timp ce numele de „Istanbul“ și „Constantinopol“ sunt întrebuințate indirect (ungerade, în aceeași terminologie).

În logică avem în vedere și distincția netă dintre utilizarea obișnuită a numelor proprii și cea autonimă. Când spun “omul este un animal social”, cuvântul om se referă la o anumită clasă de mamifere. Când spun: “Om este unul dintre numele proprii ale acestei clase” sau “«Om» are două litere”, cuvântul «om» e auto-referențial — adică se desemnează pe sine. Prin convenție, folosirea auto-referențială, autonimă, a cuvintelor e de obicei evidențiată fie prin italic, fie prin ghilimele. 

De ceva timp însă, în Newspeak, cuvântul “bărbat”, cere și el, sistematic, fie ghilimele, fie, în mod echivalent, prefixul cis. Studiile de gen pretind că, oricare ar fi contextul, orice întrebuințare a cuvântului “bărbat” e fie autonimă, fie indirectă; în vreme ce toate aparițiile termenului de „cis-bărbat“ sunt obișnuite, directe. Prin renunțarea la ghilimele și prin înlocuirea acestora cu un prefix, pare că, eliminând două frontiere, studiile de gen vor să instaureze tot atâtea confuzii: vorbesc de granița (foarte clar instituită de logică) dintre întrebuințarea obișnuită și cea autonimă a cuvintelor și de granița (la fel de clar instituită de logică) dintre folosirea directă și cea indirectă a cuvintelor. S-ar putea ca, în ansamblul lor, studiile de gen să se și reducă la aceste două confuzii.

În ceea ce privește substantivele, confuzia dintre utilizarea lor directă și cea oblică a devenit deja, în queer studies, monedă curentă. Când spun “sunt un cis-bărbat”, spun de fapt — cu un aplomb pe care doar o Absurditate poate s-o aibă — “sunt propriul meu mod de a numi categoria căreia îi aparțin”. Când se afirmă că “Vasile este un cis-bărbat”, întrebuințarea oblică a termenului de “cis-bărbat” trece — prin contrabandă, mulțumită absenței ghilimelelor — drept una directă, obișnuită. 

Așadar, spuneam, Gheorghe e îndrăgostit de Istanbul, iar Vasile de Constantinopol. Ca-n Shakespeare, în As you like it: Orlando e îndrăgostit de Rosalind, iar Phoebe de Ganymede…