Adrian Papahagi: Antimodernii

Ce suntem noi, antimodernii? Moderni, prin forța lucrurilor, care nu aderăm însă la modernitate ca la o ideologie. Moderni sceptici, ariergarda avangardei moderne, în formula lui Barthes, moderni tulburați, cum îi place lui Patapievici să spună, moderni în libertate, cum scrie Compagnon.

Cei cu putere de înțelegere mai limitată și cultură la seral cred că vrem să-i ducem înapoi în Evul Mediu – lucru extrem de fezabil, mai ales atunci când instrumentele folosite sunt MacBook Pro sau Facebook. Alții ne identifică, grăbit și greșit, cu ce e mai detestabil din trecutul pe care li-l pictează ideologia receptă și obligatorie: fascismul sau inchiziția, în devălmășie. Motiv pentru care se grăbesc să folosească împotriva noastră armele totalitare la care recurge mereu rațiunea în impas. Greșit: ne repugnă fascismul, acest modernism încolonat cu fanfară și conformism de partid și de stat, și ne e străină inchiziția, ca orice formă de cenzură.

Ne detestă și tradiționaliștii, fiindcă suntem moderni liberi, nu paseiști captivi într-un clișeu sepia: nu exaltăm ițarii și cocioabele, nu vrem să revenim într-un trecut idilic, fiindcă știm că nu există trecut idilic, așa cum nu există viitor de aur. Antimodernii sunt și antiutopici.

Pesimiști și conservatori fiind, înțelegem umanul prin prisma păcatului originar, ceea ce ne ferește în egală măsură de pășunism retrograd și de progresism utopic. “Toate-s praf… Lumea-i cum este… şi ca dânsa suntem noi” – ființe căzute într-un timp corupt. Dar acesta e timpul ce ni s-a dat, nu altul, aceasta e natura noastră, nu alta. Nu ne place locuirea în acest timp (dar nu ne-ar place în niciun alt timp) și nici nărăvita natură umană, dar încercăm să le amenajăm prin credință și morală, prin gândire și creație, sau, dacă nu putem, măcar nu-i încolonăm pe ceilalți spre mari salturi înainte, decenii de împliniri mărețe sau realizarea planului cincinal la multiculturalism și diversitate omogenă și obligatorie. Ne celebrăm diversitatea așa cum credem: vituperând împotriva prostiilor toxice ale modernilor netulburați, ale ideologilor cu misiune și certitudini.

Suntem criticii modernității, nu demolatorii ei, și tocmai de aceea mai utili pentru ea decât idolatrii progresului, oamenii recenți și siguri, activiștii cauzelor melioriste și ai umanismului netemperat de scepticismul istoriei și al moralei.