D.P. Aligica: ANUNT. Parteneriat intre MarginaliaEtc si Ziare.com
Dragi Fondatori si Contributori Marginalia,
Dragi Cititori,
Asa cum stiti, Marginalia este un experiment publicistic pornit de la zero, o platforma atipica deshisa tuturor orientarilor, cu un flux semi-spontan, exact in dorinta de a arata ca se poate sa mentii o platforma pluralista, deschisa, in noile conditii ale cenzurii si manipularii ideologice pornite nu doar de la autoritatile politice dar mai ales de la autoritatile corporate, mediatice, academice si mai ales din mediul IT online.
Marginalia a dorit sa arate ca se poate coexista civilizat in spatiul dezbaterii de idei. Marginalia a dorit de asemenea sa fie un refugiu de tip nou pentru libertatea de expresie in conditiile in care la data initierii ei, cenzura si manipularea ideologica practicate de marile corporatii IT escaladasera pe o noua treapta de agresivitate, o treapta pe care din pacate nu au mai parasit-o de la acea data.
La data lansarii ei, spuneam ca e un experiment si ca vom evalua sistematic viabilitatea si necesitatea proiectului. Astazi, la doi ani de la lansare, putem spune ca experimentul a reusit, poate chiar spre surpinderea noastra.
Datoram asta inainte de orice cititorilor. Interesul lor a sustinut in mod constant proiectul, validandu-l si revalidandu-l de nenumarate ori, uneori in conditiile in care structura sa functiona doar intertial. Pentru asta as vrea sa multumim cititorilor nostri. Am pornit la drum in ideea ca nu urmarim click-uri, trafic sau influenta de masa. Am pornit la drum in ipoteza ca exista o nisa de cateva mii de cititori in limba romana care au interesul, placerea sau fanatismul masochist al urii, sa ne urmareasca zilnic fluxul. Si ipoteza s-a validat. Multumim in primul rand celor care ne citesc cu placere sau interes. Multumim si celorlalti.
Faptul ca acest experiment improbabil a supravietuit si s-a consolidat in nisa sa, se datoreaza desigur si calitatii remarcabile a contributiilor, analizelor, opiniilor si comentariilor aparute pe Marginalia in acesti doi ani. Fluxul Marginalia este dovada imediata in acest sens. Este viu, o reactie continua la dinamica evolutiilor, intamplarilor si contextelor prin care lumea romaneasca a trecut intern si international in aceasta perioada, un flux intretinut de un grup absolut remarcabil de intelectuali, publicisti, profesionisti, experti sau comentatori din randul publicului.
Impreuna, cititori si autori, au adus Marginalia in punctul in care este azi. Este vorba de punctul in care este pregatita sa intre intr-o noua etapa. Si acesta este motivul pentru care va scriu: Incepand de azi platforma Marginalia intra intr-un parteneriat special cu platforma Ziare.com.
Ce inseamna asta, mai precis? Inseamna ca Marginalia iese din nisa sa. Prin intermediul acestui parteneriat, face un pas in afara nisei pe care si-o crease si intra in fluxul ce atinge nemijlocit publicul general.
Ziare.com este o platforma majora de anvergura nationala si care prin parteneriatul cu Marginalia isi anunta ambitia de a fi nu doar una dintre sursele majore de informatii, stiri si opinii din Romania dar si o platforma majora de comentariu si de analiza, inclusiv intelectuala si culturala in limba romana. Este un proiect ambitios si ii doresc tot succesul posibil doamnei Ramona Ursu, cea care a gandit si pus in miscare aceasta jonctiune intre cele doua platforme.
Perioada urmatoare va fi una dedicata perfectarii tehnice si editoriale a acestei colaborari. Echipa care va pune in practica acest lucru va fi alcatuita din Cristian Patrasconiu, Daniela Ratiu si pe partea tehnica din partea Marginalia, George Cristescu. In ceea ce priveste fluxul zilnic Marginalia, lucrurile vor ramane neschimbate: libertate de expresie, statut, functionare, process, proceduri etc. De asemenea Marginalia va continua sa onoreze ca si pana acum toate solicitarile de colaborare venite de la toti cei cu care a colaborat in trecut, intre care Newsweek Romania ocupa locul central.
In zilele ce urmeaza insa va fi creata o interfata aditionala in racordare cu fluxul Ziare.com. Aceasta interfata va expune texte din fluxul Marginalia unei palete mai largi de cititori, uneori destul de diferiti de publicul obisnuit al Marginalia.
Rugamintea mea catre toti autorii Marginalia este ca in masura in care nu doresc sa aiba interfata cu acest tip de cititori si comentariile lor, fie sa anunte pe Cristian Patrasconiu si/sau Daniela Ratiu ca textul in cauza este doar pentru nisa Marginalia, fie sa marcheze de la inceput textul cu o nota in acest sens, pentru a fi exclus de la selectia prin care ar putea intra pe fluxul Ziare.com. In rest, lucrurile se vor aseza pe parcus. Pentru orice intrebari sau sugestii sau clarificari privind structurarea jonctiunii intre cele doua platforme, sunt sigur ca cei trei numiti mai sus va vor sta la dispozitie.
Inchei aducand din nou o clarificare importanta:
Sunt fondator al Marginalia. Dupa ce platforma s-a lansat si s-a consolidat, dovedindu-si viabilitatea, m-am retras din activitatea curenta a platformei. Contribui cu materiale din cand in cand, fac rareori recomadari lui C. Patrasconiu cu privire la noi colaboratori sau contributori dar NU am niciun rol editorial privind continutul.
Nu particip la gestionarea platformei nici tehnic, nici in continut. Uneori nu urmaresc cu zilele fluxul platformei. Am intervenit acum, in acest moment important, intrand cu doamna Ramona Ursu in dialogul care a dus la Parteneriatul mai sus anuntat, pentru motivul ca am recunoscut ca Marginalia este acum pregatita sa faca un pas mai departe catre publicul larg, intr-o relatie de win-win cu proiectul coordonat de doamna Ramona Ursu. Odata aceasta jonctiune facuta, fac un pas inapoi, revenind la conditia de simplu autor Marginalia.
Nu am interese materiale in platforma. Nu deriv venituri si nu am control financiar sau legal asupra platformei. (De fapt NIMENI nu deriva venit din platforma, dincolo de acoperirea costurilor elementare de operare.) Nu am intentii in acest sens.
Pe scurt, am avut un rol in punerea in miscare a experimentului dar pe masura ce experimentul a prins radacini si s-a consolidat, m-am retras in pozitia de simplu membru al echipei de autori “seniori”. Nu intentionez sa imi modific aceasta pozitie. Din contra.
Acestea fiind spuse, nu imi ramane decat sa urez succes mai departe echipei ce va gestiona acest proiect si sa multumesc inca odata tuturor celor care –cititori sau autori- l-au facut si il fac posibil.
Cu multa pretuire,
Dragos Paul Aligica