Aplauze pentru dusmanul dusmanului meu

– Pai si ucrainienii nu sunt tot ortodocsi?
– Ba da, dar de cand au devenit proeuropeni bisericile si manastirile otodoxe sunt foarte atacate. Mai ales de catre catolici.
– Anexarea nu a fost incorecta pentru ucrainieni?
– Poate ca da. Dar oricum proeuropenii din peninsula au plecat dupa aceea la Kiev si si-au gasit usor de lucru.

Ca sa fie sigura ca nu pateste nimic, prefera sa ajunga acasa prin Moscova in loc de Kiev, desi drumul este mai lung si mai scump.

O doamna din Romania, cu vederi progresiste, dedicata cauzei palestiniene, mi-a spus de curand: Intifadele, rachetele care zboara in Israel, atentatele sinucigase care vizeaza evrei, copiii folositi ca scut uman etc nu au nici o legătură cu palestinienii.

Sunt niste arabi care le fac, pentru Jihad. Palestinienii sunt blanzi, protesteaza pasnic si, fara motiv, din cand in cand, evreii cei rai ii impusca.

Ambele persoane au studii superioare, un nivel oarecare de cultura, au experienta lumii libere. Au acces la informatie. Pot sustine un dialog pe temele fata de care nu sunt fanatice.

Dar totul se rupe cand se ajunge la propaganda. In acest moment le sclipesc ochii si li se strang pumnii. In fata lor, persoana amabila cu care discutau devine un pericol. Dusmanul. Pe care, poate ca nu il doboara personal, dar macar ii apreciaza pe cei care o fac. Oricat ar fi ei de violenti.

Aplauzele pentru terorism, de orice fel ar fi el, sunt victoria asupra optimismului fata de conditia umana.