• Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
[ Marginalia ] etc.
[ Marginalia ] etc.
  • Acasa
  • Despre Marginalia
  • Contributori
  • Redactia
  • Biografii fondatori
comments Share
You are reading
„Autobiografie spirituală”, Simone Weil
„Autobiografie spirituală”, Simone Weil
Home
RECENZII

„Autobiografie spirituală”, Simone Weil

October 15th, 2020 Diana Moldoveanu Diana Moldoveanu Cultura, RECENZII comments

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp

Condusă de o luciditate absolută, Simone Weil rămâne una dintre personalitățile fascinante ale secolului XX pentru lumea creștină. Născută la Paris într-o familie de evrei, Weil se dovedește o fire perspicace încă de la vârsta copilăriei, declarându-se la numai 10 ani simpatizantă a doctrinei bolșevice. Parcursul său este marcat de o profundă simpatie pentru cauza clasei muncitoare, astfel că în 1934 renunță la cariera de profesor și decide să consacre o perioadă muncii în uzină. Acesta nu este însă singurul act de activism pe care îl manifestă: la vârsta de șase ani refuză să mănânce zahăr în semn de solidaritate față de soldații angajați pe Frontul de Vest; în 1932 pleacă în Germania cu scopul de a-i ajuta pe comuniști să scape de regimul nazist, iar în 1936, se implică în Războiul Civil din Spania. Toate acestea fac dovada unei personalități frământate de problemele lumii și aflată într-o permanentă căutare a afirmării unei poziții. Weil nu ezită nicio clipă să-și facă vocea auzită. Pătimașă și plină de fervoare, ea nu înceteaza să-și manifeste crezul nici chiar în pragul morții Astfel, persoanele apropiate ei mărturisesc că în ultima parte a vieții refuza să se hrănească, aceasta fiind una din cauzele care i-au grăbit moartea.

Publicată postum în 1950, „Autobiografie spirituală” prezintă ascensiunea lui Weil de la întuneric la lumină, de la agnosticism la creștinism mistic. Scrisoarea reprezintă spovedania sa către părintele dominican Joseph-Marie Perrin, personajul care a rămas permanent o ancoră în călătoria lui Weil către întâlnirea cu Dumnezeu. Deși se împotrivește recursului la subiectivitate și intuițe pe care le prezintă ea ca argumente împotriva convertirii la catolicism, părintele continuă să fie o figură la care apelează în momente de restriște. Un astfel de moment este și plecarea sa în America în 1942. Începutul scrisorii anunță mărturisirea pe care Weil dorește să i-o facă preotului, confesiune ce ia forma unui act eliberator. Fără nicio urmă de sfioșenie, Weil destăinuie că descoperirea creștinismului și a lui Hristos este o reușită proprie. Remarcabilă este sinceritatea de care ea dă dovadă: mărturisește că nu l-a căutat niciodată pe Dumnezeu, iar atunci când l-a găsit, a fost în urma unor experiențe eminamente individuale. Astfel, ea asumă o perspectivă ultra-subiectivă în parcursul ei edificator.

Ceea ce impresionează este această schimbare care se produce în interiorul său. Momentul în care și-a pus pentru prima dată problema existenței divinității este adolescența. În naivitatea vârstei, consideră că cea mai bună soluție este negarea unei cercetări mai aprofundate și asumă o poziție agnostică provenită dintr-o examinare pur rațională a coordonatelor: lipsesc dovezi sigure, deci cercetarea este superfluă. Weil este devotată descoperirii adevărului, iar incapacitatea de a-l accesa în baza unor dovezi sigure echivalează pentru ea cu o blasfemie la adresa rațiunii. Autoarea gravitează între o credință intuitivă și una întărită de cunoașterea dogmatică. Ea mărturisește că esența creștinismului s-a aflat dintotdeauna în interiorul ei, însă într-o stare latentă: „Am avut mereu impresia că m-am născut în interior.” [1] A fost necesară o maieutică socratică, facilitată de trei evenimente ulterioare pentru a accesa această cunoaștere: călătoria în Portugalia, descoperirea lui Francisc de Assisi și vizita la Solesmes. Apropierea ei de creștinism a fost însoțită permanent de un oarecare simțământ științific. Pentru ea, era necesar un examen efectuat cu probitate pentru a aprecia aplicabilitatea credinței la propria persoană.

Experiența întâlnirii cu Dumnezeu este una de ordin mistic. Aceasta nu se realizează altfel decât prin intermediul caracterului cathartic al poeziei ce ține loc de rugăciune pentru Weil. Poezia lui George Herbert este pentru ea o inițiere a dialogului cu Dumnezeu după o serie de experiențe formatoare, un punct de referință în parcusul ei creștin. Interesant este cum formă incipientă de comuniune cu Dumnezeu se realizează pentru ea prin poezie ca raport între subiectivitatea ființei și obiectivitatea divinității. Dacă poezia ca rugăciune lasă loc de spontaneitate, momentul în care Weil decide să rostească rugăciuni liturgice este însoțit de o atenție și disciplină sporite: „Dacă pe parcursul recitării atenția mea se îndepărtează sau adoarme, fie și numai puțin, o iau de la capăt până când obțin o atenție absolut pură.”[2] În încercarea ei de a atinge o experiență autentică, Weil dispune de o profundă luciditate ce îi caracterizează întreaga ființă.

Autoarea nu dă dovadă de non-conformism doar în această privință: poate cel mai important aspect al confesiunii ei este viziunea asupra relației dintre doctrina Bisericii Catolice și experiența creștinismului care explică și refuzul său de a accepta de facto credința catolică în urma botezului. Weil găsește catolicismul incapabil să surprindă plenitudinea lumii: „Se găsesc atâtea lucruri în afara sa, atâtea lucruri care îmi plac și pe care nu vreau să le abandonez, atâtea lucruri care îi plac lui Dumnezeu, altfel ele nu ar exista.” [3] În consecință, preferă să rămână membră a Bisericii doar de iure, împărtășind puncte comune cu dogma catolică, fără a-și limita existența la o viziune monistă. Weil este o promotoare a universalului și a vieții în forma ei cea mai pură și mai neîntinată de intervențiile, fie chiar și cele intelectuale, ale omului.

În final, ea își afirmă viziunea politică asupra rolului Bisericii ca un păzitor al cuvântului lui Dumnezeu, fără a neglija însă că și aceasta poate fi la fel de coruptibilă ca omul și la fel de predispusă erorilor. Pentru Weil, ea trebuie să rămână doar un mijlocitor, fără a încerca să-și impună propriul interes și fără a constrânge în vreun fel manifestarea iubirii sau a inteligenței. De aceea, consideră ea, Biserica trebuie să se adapteze tocmai pentru a-și mântui păcatele și pentru a fi capabilă să-și îndeplinească rolul de moderator. Gândirea lui Weil se caracterizează astfel printr-un mare grad de curaj, atât în afirmarea pozițiilor politice, cât și cele spirituale, fapt care o face să fie o personalitate demnă de cercetat.

 

NOTE:

[1] Simone Weil, Autobiographie spirituelle, Montrouge: Bayard Editions, 2018, p. 37.

[2] Ibid., p. 47.

[3] Ibid., p. 54.

Partajează pe retelele sociale

Facebook Twitter Google+ LinkedIn WhatsApp
Next article Daniel Funeriu. Cu tancul în lanul imposturii educaționale
Previous article Martin S. Martin. Statele Unite. Cu bune, cu rele... 20 de zile până la alegeri, factorul Amy și problema entuziasmului
Diana Moldoveanu

Diana Moldoveanu

Diana Moldoveanu (n.1998) urmează în prezent cursurile masterului ‘Philosophie, politique et économie’ la Sciences Po Lille. Arii de interes: fenomenologia, istoria filosofiei moderne, filosofia economiei.

Related Posts

Ce exprimă muzica?
April 4th, 2021

Ce exprimă muzica?

Dalina Bădescu: Anastasia Stoiciu - Memoria artei contemporane
March 28th, 2021

Dalina Bădescu: Anastasia Stoiciu - Memoria artei contemporane

Despre amintire şi uitare  în era digitală: câteva rânduri nostalgice
March 17th, 2021

Despre amintire şi uitare în era digitală: câteva rânduri nostalgice

Facebook Comments

Fluxul Marginalia
Căutarea preciziei medicale în arta traducerii: C.D. Zeletin Cultură

Căutarea preciziei medicale în arta traducerii: C.D. Zeletin

Apr 13th, 2021
Beneficiile victimizării: o interpretare evoluționistă Debate

Beneficiile victimizării: o interpretare evoluționistă

Apr 13th, 2021
Industria rasismului: cererea depășește oferta (Dinesh D'Souza) Debate

Industria rasismului: cererea depășește oferta (Dinesh D'Souza)

Apr 13th, 2021
Imaginația și voința: ești ceea ce privești Debate

Imaginația și voința: ești ceea ce privești

Apr 13th, 2021
Un naș cu inima cât un tren ALTFEL

Un naș cu inima cât un tren

Apr 12th, 2021
Mărturii despre impactul pe care l-au avut lucrările lui C.S Lewis asupra cititorilor Cultură

Mărturii despre impactul pe care l-au avut lucrările lui C.S Lewis asupra cititorilor

Apr 12th, 2021
Edith Stein: „Nu există doar un intelect teoretic, ci și unul practic, solicitat zilnic să îndeplinească cele mai diverse sarcini” Cultură

Edith Stein: „Nu există doar un intelect teoretic, ci și unul practic, solicitat zilnic să îndeplinească cele mai diverse sarcini”

Apr 12th, 2021
Virgil Iordache. “Gestionarea” vizibilității creștinilor Debate

Virgil Iordache. “Gestionarea” vizibilității creștinilor

Apr 12th, 2021
Cât de oarbă ar trebui să fie Justiția? Debate

Cât de oarbă ar trebui să fie Justiția?

Apr 11th, 2021
Câteva fragmente din ,,Balanța", de Ion Băieșu Literatură

Câteva fragmente din ,,Balanța", de Ion Băieșu

Apr 10th, 2021
Despre o anume modestie a fericirii Opinii

Despre o anume modestie a fericirii

Apr 10th, 2021
O ortodoxie blândă Cultură

O ortodoxie blândă

Apr 9th, 2021
Câteva fragmente din ,,Întoarcerea fiului risipitor”, de André Gide Cultură

Câteva fragmente din ,,Întoarcerea fiului risipitor”, de André Gide

Apr 9th, 2021
Roger Scruton: Virtutea irelevanței. O critică a pedagogiei moderne Cultură

Roger Scruton: Virtutea irelevanței. O critică a pedagogiei moderne

Apr 8th, 2021
„Datoria de a fi fericit”, prefață la Etica Nicomahică, de Stella Petecel Cultură

„Datoria de a fi fericit”, prefață la Etica Nicomahică, de Stella Petecel

Apr 7th, 2021
C. S. Lewis ne vorbește despre iubire: Philia Cultură

C. S. Lewis ne vorbește despre iubire: Philia

Apr 7th, 2021
Adrian Lemeni, „Adevăr și demonstrație” – o călătorie prin matematică, filozofie și teologie în căutarea adevărului Cultură

Adrian Lemeni, „Adevăr și demonstrație” – o călătorie prin matematică, filozofie și teologie în căutarea adevărului

Apr 6th, 2021
Cosmin Lotreanu. „Primăvara croată” (1971) între afirmare identitară, reformă și autonomie Uncategorized

Cosmin Lotreanu. „Primăvara croată” (1971) între afirmare identitară, reformă și autonomie

Apr 6th, 2021
Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos  V. Războiul ALTFEL

Alin Vara. Christus Victor. O explorare a sensului morții lui Isus Hristos V. Războiul

Apr 5th, 2021
Daniel Uncu. Două constructe smintite Opinii

Daniel Uncu. Două constructe smintite

Apr 5th, 2021
Câteva fragmente din „Laur”, de Evgheni Vodolazkin Cultură

Câteva fragmente din „Laur”, de Evgheni Vodolazkin

Apr 5th, 2021
Ce ne facem cu limbajul poetic? Cultură

Ce ne facem cu limbajul poetic?

Apr 5th, 2021
Feminitatea prin ochii lui Balzac Cultură

Feminitatea prin ochii lui Balzac

Apr 5th, 2021
Matematica este o formă de „supremație albă”, declară pedagogii woke într-o scrisoare Debate

Matematica este o formă de „supremație albă”, declară pedagogii woke într-o scrisoare

Apr 4th, 2021
Ce exprimă muzica? Cultura

Ce exprimă muzica?

Apr 4th, 2021
D. P. Aligică: Recomandare la recomandare Debate

D. P. Aligică: Recomandare la recomandare

Apr 3rd, 2021
Câteva fragmente din „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov Literatură

Câteva fragmente din „Maestrul și Margareta” de Mihail Bulgakov

Apr 3rd, 2021
Credința din perspectivă fenomenologică Filozofie

Credința din perspectivă fenomenologică

Apr 3rd, 2021
Cele 7 idei centrale ale gândirii lui C. S. Lewis Cultură

Cele 7 idei centrale ale gândirii lui C. S. Lewis

Apr 2nd, 2021
Câteva fragmente din „Lupul de stepă”, de Herman Hesse Cultură

Câteva fragmente din „Lupul de stepă”, de Herman Hesse

Apr 2nd, 2021
„Liceu, cimitir al tinereții mele”: ce cred liceenii despre sistemul de educație din România? Cultură

„Liceu, cimitir al tinereții mele”: ce cred liceenii despre sistemul de educație din România?

Apr 1st, 2021
De ce au muzicienii nevoie de filozofie Cultură

De ce au muzicienii nevoie de filozofie

Apr 1st, 2021
Câteva idei despre matematică și logică, de Bertrand Russell Cultură

Câteva idei despre matematică și logică, de Bertrand Russell

Mar 31st, 2021
Este renașterea cazuisticii despre cazuistică? Filozofie

Este renașterea cazuisticii despre cazuistică?

Mar 31st, 2021
Pandemie, isterie şi politica prudenţei Opinii

Pandemie, isterie şi politica prudenţei

Mar 31st, 2021
Daniela Marinescu: Ode to Oblivion sau despre cum să faci un film de succes in 2020 ALTFEL

Daniela Marinescu: Ode to Oblivion sau despre cum să faci un film de succes in 2020

Mar 31st, 2021
Gertrude Stein, o femeie cu o pasiune copleșitoare pentru artă Artă

Gertrude Stein, o femeie cu o pasiune copleșitoare pentru artă

Mar 30th, 2021
Mozart, înlocuit cu Dua Lipa. Universitatea Oxford va renunța la predarea muzicii clasice în numele corectitudinii politice Debate

Mozart, înlocuit cu Dua Lipa. Universitatea Oxford va renunța la predarea muzicii clasice în numele corectitudinii politice

Mar 30th, 2021
Câteva fragmente din „Narcis și Gură de Aur”, de Herman Hesse Literatură

Câteva fragmente din „Narcis și Gură de Aur”, de Herman Hesse

Mar 29th, 2021
Guvernul încalcă dreptul la proprietate privată al românilor Debate

Guvernul încalcă dreptul la proprietate privată al românilor

Mar 29th, 2021
Silviu Man. Cei patru care au speriat Capernaumul ALTFEL

Silviu Man. Cei patru care au speriat Capernaumul

Mar 29th, 2021
Teodor Baconschi. Vaccin, creștinism, negaționism Opinii

Teodor Baconschi. Vaccin, creștinism, negaționism

Mar 29th, 2021
  • Despre Marginalia etc.
  • Contact
  • Back to top
© Marginalia 2018. Toate drepturile rezervate.
Website realizat de Marginalia.