Avortarea copilului dorit

Un articol de Paul Sullins pentru The Public Discourse 

Mitologizarea avortului ca terapie a rezultat într-o împărțire a sarcinilor în două tipuri: sarcini dorite, care duc în mod necesar la nașterea de copii, și sarcini nedorite, care rezultă în mod necesar în avort. Dar această clasificare nu este deloc acurată. În cel puțin unul din șapte avorturi din S.U.A., mamele copiilor raportează că aceștia erau doriți. Am descoperit recent că riscul de depresie, tendințele sinucigașe și tulburările de anxietate rezultate din aceste tipuri de avort sunt de aproape patru ori mai mari decât în cazul femeilor care au avortat un copil rezultat dintr-o sarcină nedorită. Acest studiu este primul studiu empiric care examinează aceste avorturi mult mai puțin vizibile, dar și mai dureroase.

Sunt avorturile dăunătoare pentru femei din punct de vedere psihologic? Cele mai importante agenții medicale și științifice din ziua de azi, incluzând Asociația Psihologică Americană (APA), Asociația Medicală Americană (AMA), Academia Națională a Științelor (ANS) și Academia Colegiilor Roiale Medicale din Marea Britanie (ACRM) ne asigură că nu. Aceștia  își justifică poziția printr-o serie de afirmații foarte asemănătoare, afirmând (în cuvintele ANS-ului) că „femeile care fac avort nu resimt mai multe probleme de sănătate psihică decât femeile care duc la bun sfârșit o sarcină nedorită.”

Dar dacă avortul este în mod automat pus în opoziție cu nașterea unui copil nedorit, ajunge să ne scape din vedere un fapt bine documentat, dar rareori luat în considerare: multe avorturi – cel puțin unul din șapte în S.U.A. – sunt ale unor copii care provin din sarcini care sunt dorite, nu nedorite. Dacă aceste avorturi sunt mai îngrijorătoare pentru femei decât cele care provin din sarcinile nedorite, atunci prin ignorarea lor agențiile de sănătate publică subestimează adevăratul nivel al posibilelor daune psihologice post-avort pentru femei.

Am examinat recent date din Studiul Național Longitudinal al Sănătății de la Adolescenți la Adulți (supranumit Add Health) pentru a vedea dacă manifestarea dorinței unei sarcini a afectat nivelul de stres psihologic ulterior unui avort. Rezultatele mele au fost publicate la sfârșitul anului trecut într-un studiu în jurnalul medical european Medicina. Add Health, recunoscut ca adunând cele mai reprezentative rezultate pentru populația S.U.A., a fost folosit în mii de studii academice empirice. Pe lângă măsurătorile privind sănătatea psihologică preluate din Manualul de Diagnostică și Statistică (MDS), Add Health a întrebat aproape 4000 de femei aflate în etape diferite ale vieții – la 15, 22 și 28 de ani – dacă au fost vreodată însărcinate, cum s-a încheiat sarcina și dacă au vrut să aibă un copil când au rămas însărcinate.

Punând laolaltă aceste informații, am descoperit că până la vârsta de 28 de ani, riscul unei dereglări psihologice afective – adică depresie, tulburări de anxietate sau gânduri serioase de sinucidere – este de aproape patru ori mai mare (69% față de 18%) pentru femeile care au avortat un copil într-o sarcină dorită mai degrabă decât într-una nedorită, comparativ cu acelea care au ales să născă copiii, deși sarcina era nedorită. În mod clar, avortul copiilor din sarcini dorite este mult mai dureros pentru femei, iar nașterile mult mai fericite decât în cazul sarcinilor nedorite.

Avorturile sarcinilor dorite au loc cel mai des din cauză că mama își dorește copilul, însă alți oameni apropiați nu și-l doresc. În cadrul studiului Add Health am examinat date care arătau că o femeie din cinci care au mai făcut avort a spus că au ajung să recurgă la asta, deși erau însărcinate cu un copil pe care și-l doreau. În sondajele pentru pacienți realizate de instituții care oferă servicii abortive, peste o treime din femei au raportat că au îndeplinit dorințele partenerului sau ale părinților atunci când au ales avortul. O examinare a acestui studiu realizată de către Institutul Elliot estimează că „între 30 și 60% dintre femeile care fac avort se simt constrânse de alte persoane să acționeze astfel.”

Pot exista însă și alte tipuri de constrângeri. În sondajele ulterioare în care au fost adresate întrebări despre experiența în clinică, majoritatea femeilor au raportat că s-au simțit nesigure sau grăbite să facă avort, iar două treimi au raportat o consiliere neglijentă sau inexistentă. Filmul care a fost lansat anul trecut, Unplanned, este bazat pe relatarea la persoana întâi a fostei directoare a unei clinici de avorturi, Abby Johnson. Acest film a surprins modul tipic în care sunt  administrate aceste clinici, care seamănă mai mult cu o încurajare a industriei vânzării de avorturi, decât cu o examinare atentă a potențialelor neliniști legate de sănătatea psihică. Multe femei pot ajunge să aibă un sentiment asemănător cu remușcarea sau regretul cumpărătorului cu privire la  decizia de a face avort.

În mod remarcabil, studiul meu este primul studiu empiric care examinează avortul copiilor din urma sarcinilor dorite. Pentru cei mai mulți cercetători din acest domeniu, asemenea avorturi sunt foarte puțin vizibile deoarece ele nu se conformează mitologiei binare a „îngrijirii prin avort”, în care sarcinile sunt doar de două tipuri: sarcini dorite, în care toți copiii sunt născuți, și sarcini nedorite, în care toți copiii sunt avortați.

Recenzorii și editorii au raportat în repetate rânduri că „nu avea sens” sau erau „perplexați” de ideea că femeile ar putea privi în urmă și spune că ar fi vrut de fapt să nască copilul pe care l-au avortat; deși au recunoscut că femeile nasc adesea copii din sarcini nedorite, și că „foarte multe femei exprimă un anumit grad de ambivalență” în clinici. Mulți dintre recenzorii și editorii intervievați mi-au spus că femeile care au făcut avort trebuie să nu-și fi dorit sarcina în mod implicit, și astfel, în cadrul interviurilor Add Health, nu ar fi putut răspunde în felul în care au răspuns. Revizuirea declarației de poziție de către AMRC nu a făcut decât să întărească prejudecățile, presupunând în mod explicit că toate sarcinile avortate erau nedorite și astfel definind ca inexistente cele mai dureroase avorturi.

Mușamalizarea celor mai tulburătoare avorturi nu este singurul punct ignorat în totalitate de către  experții noștri medicali. Chiar dacă ar fi adevărat că femeile nu „sunt supuse mai multor probleme de sănătate pshică” atunci când comparăm cazurile de avort cu cele de naștere, asemenea afirmații pierd din vedere esențialul. Premisa cu privire la sănătatea psihică din spatele legalizării generale a avortului nu a fost doar că avortul nu va cauza mai multe probleme psihologice femeilor, ci chiar că le va fi benefic în comparație cu nașterea copilului.

Deși studiile au dezbătut îndelung dacă problemele de sănătate psihică ale femeilor după avort sunt extraordinar de mari sau nesemnificative, până acum, după patruzeci și cinci de ani de studii, nici măcar un studiu (din câte știu eu) nu a găsit vreun beneficiu psihologic relevant din punct de vedere statistic pentru femeile care fac avort în loc să nască. Declarațiile care susțin că „nu dăunează” nu iau în considerare faptul că ideea că „avortul terapeutic” îmbunătățește sănătatea psihică a unei femei – premisa din spatele deciziilor Roe/Doe în S.U.A. și justificarea principală a avorturilor legale în majoritatea țărilor din Occident – nu este bazată pe dovezi.

Ceea ce chiar aduce beneficii sănătății psihice a femeilor, au arătat în repetate rânduri studiile, este nașterea. În studiul meu, riscul de suferință afectivă a fost cu 29% mai mic până la 13 ani după nașterea unui sau mai multor copii din sarcini dorite și 12% mai mic chiar și după nașterea unui copil dintr-o sarcină nedorită. Prin urmare, valoarea psihologică a unui avort trebuie să fie măsurată nu doar de durerea pe care o femeie poate (sau nu) să o simtă, dar și luând în considerare potențialul beneficiu psihologic pierdut – fericirea, creșterea și chiar zbuciumul – unui copil pe care nu l-a avut.

Articolul original: Aborting the Wanted Child