Bogdan Glăvan. Gâlceava legată de prioritatea la vaccinare. Câteva lecții

Gâlceava legată de prioritatea la vaccinare nu se mai termină. Iată de ce. Din perspectivă economică avem de-a face cu eterna problemă a planificării centrale: conduce la rezultate care nu reflectă preferințele sociale.
Alocarea resurselor (în speță, a vaccinurilor) prin decizie politică, adică planificarea centrală a vaccinurilor, prezintă toate trăsăturile planificării centrale de pe vremea lui Ceaușescu. Acest gen de abordare creează inevitabil disensiuni pentru că nu are cum să dea seamă de circumstanțele particulare ale fiecăruia (bolnavi, vârstnici, „esențiali” etc.) și nici de utilitatea subiectivă pe care fiecare om o atașează vaccinului.
Alternativ, am fi putut aloca vaccinurile folosind mecanismul pieței, adică lăsând oamenii să-și exprime preferința pentru vaccin plătind pentru el. Cine plătea primul sau cei mai mulți bani, primea vaccin; cine nu, nu primea sau primea mai târziu. Piața nu subminează, ci întărește cooperarea socială, deoarece permite reflectarea preferințelor publicului în prețuri și alocarea resurselor către cei care le prețuiesc cel mai mult.
Această metodă alternativă nu este însă perfectă, așa cum nimic nu e perfect pe lume. În general piața este net superioară planificării centrale, de asta socialismul a provocat sărăcie peste tot unde a fost încercat și tot de asta capitalismul a dus la prosperitate. Însă câteodată acest mecanism este ineficient în rezolvarea problemelor de interes comun, în asigurarea așa-numitelor bunuri publice.
În cazul discutat, alocarea prin piață a vaccinului nu asigură cea mai rapidă încheiere a pandemiei – acesta fiind scopul nostru comun. Opinia epidemiologilor este că, pentru a salva cât mai multe vieți și pentru a permite reluarea libertății depline de mișcare este important să alocăm vaccinul pe alte criterii decât în funcție de prețul pe care fiecare ar fi dispus să-l plătească, adică pe alte criterii decât în funcție de preferința subiectivă a fiecărui. Așa s-a decis ca medicii și vârstinicii să fie primii vaccinați, anume deoarece ei sunt o categorie expusă în mod particular la riscul îmbolnăvirii.
Cum viața nu este niciodată în alb și negru ci în mii de nuanțe de gri, imediat au apărut numeroase întrebări, precum:
· Dar de ce să nu vaccinăm prima dată și suferinzii de boli grave?
· Dar de ce să nu-i punem pe lista de priorități și pe miniștri și pe alte persoane cu funcție importantă în administrație, din moment ce pierderea lor ar afecta serios funcționarea statului?
· Dar de ce să nu-i punem pe listă și pe profesori, din moment ce educația pare să fie unul din domeniile cele mai grav afectate de restricțiile impuse?
La care se pot adăuga alte întrebări similare: Dar de ce să nu-i vaccinăm prima dată și pe marii antreprenori, de exemplu pe care care au dezvoltat „unicorni”, oare ei nu au o „utilitate socială” foarte mare? De ce să nu-i vaccinăm pe lucrătorii din supermarketuri, ei nu sunt mult mai expuși decât majoritatea populației la riscul de îmbolnăvire? Sau, invers, de ce să-i vaccinăm prima dată pe medici, din moment ce mulți dintre ei au trecut prin boală și au căpătat o imunitate naturală? Ș.a.m.d.
Toate aceste provocări ilustrează problema planificării centrale: o regulă stabilită pe alte criterii decât pe preferințele oamenilor duce la consecințe neprevăzute. Și stați! – încă nu am menționat nimic despre corupție sau risipa de vaccin (sau despre efectele încercării de a stopa risipa, vaccinând peste rând) – alte consecințe bine-cunoscute ale planificării centrale.
Ce putem face? În linii mari, nimic. Asta e viața. Așa funcționează lucrurile, trebuie să le învățăm și să tragem concluziile potrivite, fără să ne supărăm ca văcarul pe sat. Probabil niște reglaje fine se pot face, dar în linii mari cam acestea sunt problemele INEVITABILE ale alocării vaccinului pe alte criterii decât cele de piață. Diverși formatori de opinie sugerează că prioritizarea ar trebui schimbată; alții spun, din contră, că se impune respectarea mai strictă a actualei prioritizări. Ideea e simplă: indiferent care ar fi arătat prioritizarea stabilită de stat, ea producea inevitabil genul de efecte pe care le vedem acum. Dacă vaccinul ar fi fost alocat mai întâi blonzilor, s-ar fi supărat bruneții și tot așa.
Cred că merită să observăm și altceva: întreaga dezbatere este un pic ațâțată artificial. Reușim cumva să facem din țânțar armăsar, din cauza politizării chestiunii. În realitate, consecințele perverse INEVITABILE ale modului în care s-a decis vaccinarea nu sunt atât de mari. România a administrat 650 000 de vaccinuri, practic toate au mers către persoane care sunt într-o categorie importantă de risc, risipa este mică. Maniera top-down de alocare a vaccinului are și beneficii, între care cel mai important este poate acela că generează un efect de mobilizare la nivel social, extrem de important în cazul unei țări unde mulți sunt reticenți la ideea vaccinării. Astfel, este bine-cunoscută atitudinea multor oameni care au așteptat să-l vadă mai întâi pe președintele țării vaccinându-se, pentru ca abia apoi să decidă în consecință.
Gratuitatea vaccinul este importantă. Dacă fiecare om ar plăti pentru el, atunci pandemia s-ar încheia la Paștele cailor. Dacă nu s-ar fi vaccinat medicii mai întâi, mulți oameni ar fi rămas reticenți. Dacă nu s-ar fi acordat prioritate „esențialilor”, atunci nu s-ar trezit orgoliul și frustrarea „ne-esențialilor”. Apatia și dezinteresul funcționează în favoarea pandemiei, nu contra ei.
Să observăm și să ne bucurăm de partea plină a paharului: campania de vaccinare merge foarte bine, dacă ne comparăm cu țările occidentale sau cu țările de-o seamă cu a noastră. E bine că facem parte din UE – cu toate că UE și-a dat măsura incompetenței în negocierea și aprobarea vaccinurilor. Și ar fi încă și mai bine dacă, profitând de acest prilej al dezbaterilor legate de vaccinare, am învăța ceva și ne-am lumina – în fond, iată ce legătură interesantă este între economie, medicină și politică.