Bogdan Oprea: Despre dezastrul administrării Bibliotecii Naționale a României

M-am tot abținut să scriu despre modul dezastruos în care este administrată Biblioteca Națională, clădirea de pe Cheul Dâmboviței (un loc care mi-a devenit drag, în ciuda situației), dar, în ultimele zile, exemplele au dat buzna peste mine de parcă vor să mă oblige să le spun povestea. Ca o lămurire, știu ce vorbesc, frecventez locul în mod constant de vreo 2 ani, în unele perioade chiar zilnic pentru diferite perioade, ajung la deschidere și plec după clopoțel.

Să le iau pe rând.

(1) În primul rând, murdăria. Deși poate părea greu de crezut, dar este o mizerie de nedescris peste tot. Nu vă puteți imagina. Geamurile nu cred că au fost spălate niciodată de la inaugurare (aprilie 2012) până astăzi (vezi foto 3, 4, 7, 8 ). Și nu exagerez. Nu vorbesc despre cele exterioare, mai greu de spălat, deși, în 8 ani, câți au trecut de la inaugurare…, vorbesc despre sticla de la balustrade, cea a lifturilor etc. Uitați-vă la fotografii și spuneți-mi dacă ați mai văzut așa ceva într-o clădire publică… De ce spun că nu au fost șterse niciodată de la inaugurarea sediului?…, pe geamul liftului se văd și acum, cel mai probabil, urmele ventuzelor pe care le-au folosit meșterii când le-au montat. Apoi, toaletele. Sunt infecte (vezi foto 9, 10, 11), fotografiile sunt făcute la 10 minute după ce a făcut curățenie femeia de serviciu, iar un alt bărbat a adus hârtie. Din decență nu postez imagini cu vasele toaletelor. Cred că se curăță o dată la 5 zile sau chiar la o săptămână. Am făcut un experiment odată, timp de cel puțin 4 zile (nu știu când fusese pe acolo înainte) nu a trecut nicio femeie sau vreun bărbat de serviciu pe la toaleta bărbaților de la etajul 1 (sau mezanin, altă poveste, o descriu mai jos) aripa dinspre Dâmbovița. Gunoiul, de asemenea, stă în coșuri câte 3, 4 zile, știu pentru că am urmărit. Tot legat de coșurile de gunoi, deși suntem îndemnați, inclusiv prin afișe (dă bine) să selectăm gunoiul, coșurile sunt puse aiurea (vezi foto 12), altă treabă făcută de mântuială. Praful nu este șters în zonele balustradelor mai greu accesibile (vezi foto 13), s-ar putea cu un pămătuf sau o cârpă pusă pe o mătură, dar trebuie să fii om gospodar și să nu-ți placă mizeria.

(2) Pereți sparți, podele rupte, sticla unor balustrade spartă (vezi foto 1, 2, 5, 6, 15). Fotografiile spun mai mult decât aș putea descrie eu aici.

(3) Ca să vedeți ce haos guvernează întreaga clădire, etajul 5 de la lifturile din Atrium este etajul 4 de la lifturile aflate în aripa dinspre Bulevardul Unirii. Cine nu știe acest lucru, pățește ca-ntr-un film de comedie, crede că a ajuns la etajul 5, de unde a plecat, dar nu recunoaște locul. Da, am pățit-o, și asta după o zi de lucrat intens la doctorat și mi-a luat ceva până am realizat că sunt în România și că aici același etaj poate fi și 5 și 4 în același timp…

(4) La etajul 4/5, eu așa îi spun, nu este nicio toaletă pentru public, cea mai apropiată este la etajul 1/mezanin situată pe laterala opusă dacă lucrezi pe partea cu Bulevardul Unirii. Deci trebuie să străbați cam toată clădirea și pe lungime și pe înălțime dacă vrei să ajungi la o toaletă. Spun că nu este nicio toaletă publică pentru că există una, în plus marcată cu indicatoare de direcționare, dar este doar pentru angajați, am fost dat afară de o doamnă, nici n-am apucat să realizez ce mi se întâmplă, ca să ripostez, care mi-a reproșat că nu este pentru cititori…

(5) Acum că ne-am lămurit cum e cu etajul 4/5, aflați că la acel etaj nu există niciun coș de gunoi.

(6) În unele zile, după bunul plac al cuiva, aerul condiționat se oprește și cu câte 3 ore înainte de închiderea programului, devine greu de respirat mai ales pe laterala dinspre Dâmbovița, unde bate soarele după-amiaza, și ajungi să vezi în jurul tău oamenii transpirând la propriu și făcându-și vânt cu foi rupte din caiete.

(7) Nesimțirea, da, chiar despre asta este vorba, nu mă feresc de acest cuvânt, pe care-l folosesc, de altfel, rar în astfel de contexte, nesimțirea angajaților care vin pe tocuri și străbat spațiile de lectură, mai ales de la parter și etajul 1/mezanin, deși știu că este parchet pe jos și că deranjează oamenii veniți să studieze cu zgomotul cu ecou pe care-l fac la fiecare pas. Și, credeți-mă, au de lucru în toate colțurile clădirii (vezi video 16)…

(8) Modul cum sunt aranjate mesele de studiu, practic par intenționat ascunse după coloane și pereți despărțitori departe de zonele unde bate lumina naturală prin tavanul de sticlă al Atriumului, zone care sunt lăsate pustii (vezi foto 18).

(9) Mesele de lucru sunt alese, parcă, special ca să nu poți sta la ele, au tăblii chiar lângă muchia lor cât să nu te lase să-ți intre genunchii sub masă (vezi foto 19), ceea ce te obligă să stai departe de ea și te incomodează teribil. Unele mese (cele de la etajul 1/mezanin, aripa dintre B-dul Unirii, sunt și foarte joase în raport cu scaunele. Numai condiții de studiu nu sunt acestea, nu mai spun despre ergonomie și păstrarea coloanei în condiții optime de lucru.

(10) Lipsa semnalului de voce, dar și de date la telefon. Deloc, nici măcar o liniuță, cum se spune. Ține, probabil, de materialele de construcție folosite, dar soluții există, trebuie doar un manager care să fie și gospodar.

(11) Apoi, despre exploatarea spațiului, în general. Este plin de vitrine goale (vezi foto 20). Sunt nenumărați artiști tineri foarte talentați care ar putea expune aici. Sau se pot umple cu exponate de cărți sau periodice vechi, monede, vorbim, totuși, despre Biblioteca Națională a României, care are niște colecții valoroase. În plus, spațiul este foarte generos, se poate amenaja modern, atractiv, cosy, se pot instala niște hamace, niște fotolii și canapele în design nou, inovativ, comode pentru cei care vin să citească. Spațiului nu i-ar lipsi o cantină sau o sală unde se poate mânca, iarna și pe ploaie cei care vin să studieze aici sunt nevoiți să mănânce afară. Se pot face multe lucruri cu costuri reduse, cu finanțare europeană și chiar prin sponsorizări și donații… Dar da, trebuie un management competent și dornic.

(12) Orarul. Deși multe dintre marile biblioteci ale lumii au program non-stop, aici este deschis 8.00 – 20.00, de luni până vineri, 9.00 – 18.00, sâmbăta, iar dumincă este închis. Și nu vorbesc despre vreun program special de pandemie… Nu văd de ce, vara, când este ziua lungă, un etaj, două, nu pot rămâne deschise până la ora 23.00, când circulă transportul public, sau chiar 1.00 noaptea. Oricum, în afară de paznicii de la cele două intrări, în toată această perioadă nu este nimeni altcineva să supravegheze spațiile de lucru deschise.

(13) Începând cu perioada de după izolare, ministrul PNL al Culturii, Bogdan Gheorghiu, (vezi mai jos) a decis ca accesul la Biblioteca Națională să nu mai fie gratuit (Ordinul 3029/16.07.2020 al Ministrului Culturii). Nu suma contează (30 de lei, emiterea legitimație și 20 de lei, validarea anuală), dar, după lunile de stat acasă, sălile de lectură și accesul la cărți este suspendat și în prezent, decizia măreață a ministrului a fost de taxare a accesului. Bravo, națiune!

(14) Ca un detaliu, pe hârtia de la biroul de înregistrare care anunță taxarea serviciilor, de câteva săptămâni ne face cu ochiul o greșeală de scriere (vezi foto 22), pe nimeni din administrarea Bibliotecii Naționale nu pare să deranjeze, doar suntem într-o uzină, nu într-un spațiu al culturii și bunei educații.

Și da, aceeași clădire atât de prost admimistrată găzduiește și Ministerul Culturii, de care și aparține Biblioteca Națională a României. Sunt curios dacă ministrul s-a abătut vreodată de la intrarea oficială cu ținători de uși să vadă și el ce se mai întâmplă prin clădirea unde-și petrece ministeriatul, ca mare specialist într-ale culturii. Și, dacă da, i-a plăcut ce a văzut?

Ca să știți și pe cine plătim (mai nou, nu doar de la bugetul național, ci și prin taxa de acces la bibliotecă) pentru tot acest dezastru, vă mai descriu următoarele:

(1) Prin ordinul actualului ministru al Culturii, Bogdan Gheorghiu, din 9 martie a.c. (Ordinul 2746/9.03.2020 al ministrului Culturii), Biblioteca Națională a României, per asnsamblu, are 259 de posturi dintre care 23 de posturi de conducere, astfel 1 manager și 3 directori, 11 șefi serviciu, 7 șefi birou și 1 contabil-șef.

(2) Managerul Bibliotecii Naționale a României este Carmen Mihaiu, în urma concursului din iulie 2019. A luat nota 8,12, nota 7,00 fiind nota minimă de validare a unui câștigător. Proiectul de management cu care a câștigat concursul nu este de găsit nici pe website-ul Bibliotecii Naționale și nici pe cel al Ministerului Culturii.

(3) Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, potrivit CV-ului de pe website-ul Camerei Deputaților, este absolvent de actorie la Universitatea Ecologică, realizator de emisiuni, apoi, manager al unor posturi locale de televiziune și radio din zona Moldovei și a înființat o firmă de producție de emisiuni „pentru diferite televiziuni naţionale/regionale (Tele7ABC, OTV şi Litoral TV)”… A fost propulsat, apoi, direct deputat de către PNL în 2016, iar, ulterior, ministru al Culturii. Potrivit propriului CV, singura activitate de menționat separat aferentă anului 2014 este „retragerea din televiziune”, da, și-a trecut asta separat în CV-ul subțirel… Și da, Bogdan Gheorghiu este chiar cel care a decis desemnarea bietei Irinei Rimes ca ambasadoare onorifică a Zilei Brâncuși 2020 și care încă mai caută soluții pentru deblocarea activităților culturale suspendate total de la începutul pandemiei…

Concluziile le las pe seama voastră.