C. Pătrășconiu. ABC: Cunoașterea de partid

a. Într-o zi anume, Ioan Stanomir intră într-un anticariat – așa cum, de altfel, obișnuiește des să o facă – și, răsfoind atent cărți de regulă deja deschise de alte mâini și privite deja de alți ochi, dă peste un dicționar.

ă. E o carte – însemnată la vremea ei, azi aproape de tot uitată – care va da naștere, peste un timp, alteia: „RSR. Lecția de învățământ politic”. Aceasta din urmă, apărută de numai câteva săptămâni, sub sigla editurii care face, pentru mine aceasta e dincolo de orice dubiu, (și) cea mai importantă și mai consistentă pedagogie dreaptă pentru libertate și împotriva servituților și a ideilor lumii comunist-totalitariste.

â. „Asemenea unor capsule în care fragmente de istorie a omenirii sunt expulzate în spațiu – sticle destinate mișcării eterne a valurilor cosmine – anticariatul este și portul în care obiectele trecutului comunist eșuează, așezate cuminți pe rafturile ce îngrămădesc cunoașterea unei lumi care a fost”. Dicționarul pe care îl găsește Ioan Stanomir e unul în care „cunoașterea lumii care a fost” – mai precis, a lumii comuniste care a fost – are o densitate remarcabilă.

b. E o carte care apare în 1975 – an în care, notează Stanomir, „socialismul apare drept imuabil și etern”. Suntem, privind (privilegiați) de dincolo de bornele istorice ale comunismului statal românesc, cam pe la jumătatea acestui înfiorător experiment – social, cultural, istoric, uman.

c. Cartea pe care o găsește profesorul Stanomir se numește „Dicționar politic”, iar editura la care a fost aceasta publicată e (încă atât de faimoasa) Editura Politică. Este, pentru a marca linia de argumentare a acestui text, o carte – un lexicon – despre închisoarea cuvintelor din lumea comunistă. E o carte despre limitele lumii totalitare de tip comunist (mai ales) din România.

d. Cartea despre cartea / dicționarul de la Editura Politică apare, așadar, la Humanitas: „Și poate că nimic nu probează mai elocvent capacitatea libertății de a se regenera decât trecerea de la monolitismul Editurii Politice la pluralismul creator de spirit critic al Humanitas”.

e. Apropo de dicționare, într-o intervenție publică pe care a avut-o recent, Ioan Stanomir mărturisea că e posesorul unui „full de ași” în această materie – alături de „Dicționarul politic”, deține în bibliotecă „Dicționarul economic”, „Dicționarul filosofic” și „Dicționarul diplomatic”. Toate – antologii de cuvinte subsumate calapodului comunist; toate, apărute la aceeași „Editură Politică”.

f. Într-un dicționar, elaborează Ioan Stanomir, „se află, închis ca într-o înregistrare eliberată din spațiul cosmic, sunetul unui timp și al unei lumi. Paginile sale sunt o fereastră de acces în spațiul guvernat de rațiunea partinică”. Încă o dată – anul în care apare această carte (care va da naștere cărții lui Ioan Stanomir) e 1975. Ideea comunistă era (încă) departe de a fi vlăguită. Ba dimpotrivă: „vocile socialismului biruitor se pot ghici, în fundal. Orizontul pe care îl trasează documentele de partid, anul 1990, este acela al îndeplinirii obiectivelor de trecere spre comunism. Timpul este învins, iar rostul Dicționarului este să toarne în bronzul de statuie victoria marxism-leninismului pe pământ românesc. Națiunea socialistă își expune unitatea ei”.

g. Din suita de cuvinte și de sintagment care compun „Dicționarul politic”, Ioan Stanomir alege 14. Dintre cele mai grele, mai semnificative, mai cunoscute. În limbajul sociologic de astăzi, am putea spune lejer așa: un eșantion reprezentativ.

h. Iată și care sunt aceste 14 „noduri de sens” din „patria de cuvinte” marxist-stalinist-leninistă a comunismului românesc: comunismul, socialismul multilateral dezvoltat și înaintarea spre comunism, partidul, democrația, lupta de clasă, revoluția, marxism-leninismul, egalitatea, statul, națiunea, burghezia, sistemul mondial socialist, sistemul mondial capitalist și noua ordine economică și politică internațională.

i. Despre cei 14 termeni, dar și despre alți termeni care fac parte din aceeași familie de cuvinte și de sens, pe de o parte: „cuvintele (…) nu sunt niciodată inocente sau neutre. Ele sunt cuvintele și conceptele pe care se ridică edificiul marxist-leninist. Cuvintele de aici sunt cele pe care le rostește, ritualic, Nicolae Ceaușescu. Până la finele lui decembrie 1989, aceste cuvinte acordă regimului comunist rațiunea sa dialectică de a fi”.

î. Pe de altă parte – și foarte important: „cuvintele comuniste sunt punctul de plecare al faptelor comuniste, iată ceea ce nu trebuie să uităm, pentru a sublinia, apăsat, împotriva nostalgicilor contemporani, natura ideocratică a ordinii care se încheie în 1989”.

j. Sunt cel puțin trei nivelurile pe care le atinge Ioan Stanomir când revizitează cuvintele menționate mai sus (dar și, în egală măsură, lumea pe care acestea au ambiția să o descrie și/sau proiecta). Am putea spune, forțând un mic joc de cuvinte, că avem de-a face cu niște cuvinte care merg la „Re-Re”: redescoperire, recontextualizare, reinterpretare. Un decupaj, așadar, o nouă punere în context a entităților care compun acest decupaj și – parte esențială a demersului profesorului Stanomir – o examinare în spirit critic a acestor cuvinte/termeni.

k. Voi folosi termenul de „democrație” ca pe un „aperitiv” pentru lectura cărții și, în egală măsură, pentru a ilustra, foarte schematic, în 7 trepte, metoda pe care o pune la lucru Ioan Stanomir în legătură cu „intrările de dicționar” selectate de acesta. Partea din „Lecția de învățământul politic” alocată acestui termen – „democrația” – ocupă patru pagini și jumătate.

l. Nu, nu e vorba, desigur, despre democrație așa cum o înțelegem (și cum, tot mai des, e batjocorită) astăzi. E vorba de definiția de partid (și anume, de Partid Comunist Român) pe care o suportă (verb cum nu se poate mai nimerit în acest context) termenul în discuție.

m. Este vorba, cum și la restul sintagmelor redescoperite-recontextualizate-și-reinterpretate din cartea lui Ioan Stanomir, de, nici mai mult, nici mai puțin, cunoașterea de partid.

n. „democrație RSR – Lecția de învățământ politic” 1: nu există „un model an istoric universal al democrației”. Conform calapodului comunist-marxist-leninist: „democrația este fie un simplu cadru ce consacră dominația unor clase exploatatoare și monopolul lor asupra puterii, fie codificarea egalității și libertății autentice” (comentariul lui Ioan Stanomir)

o. „democrație RSR – Lecția de învățământ politic” 2: „Deși prezintă un real progres istoric în raport cu absolutismul feudal, democrația burgheză este totuși limitată, asigurând dominația de clasă a burgheziei, promovarea intereselor acesteia” (citatul e chiar din „Dicționarul politic”)

p. „democrație RSR – Lecția de învățământ politic” 3: „Democrația burgheză se poate realiza în forme statale diferite: monarhie, republică prezidențială sau republică parlamentară” (citat, de asemenea, din „Dicționarul politic”)

q. „democrație RSR – Lecția de învățământ politic” 3: „Totalitarismul își produce discursul ce justifică eliminarea garanțiilor constituționale – democrațiile populare și socialiste se întemeiază pe ipoteza puterii populare” (comentariul lui Ioan Stanomir)

r. „democrație RSR – Lecția de învățământ politic” 5: „Egalitatea efectivă este țelul fundamental al ordinii democratice acum. (…) saltul juridic este unul antropologic, înainte de a fi economic. Inegalitatea este tumoarea extirpată chirurgical prin instrumentele naționalizărilor și terorii. Lecția leninistă este asumată. Parlamentarismul discuționist lasă loc codificării egalității”. (comentariul, încărcat de ironie fină, al lui Ioan Stanomir)

s. „democrație RSR – Lecția de învățământ politic” 6: „Stârpind egoismul de clasă și abandonând ficțiunile constituționalismului, democrația socialistă acordă o triplă semnificație puterii poporului”. (comentariu, de asemenea, de citit și în cheie ironică, al lui Ioan Stanomir)

ș. „democrație RSR – Lecția de învățământ politic” 7: conform accepțiunilor migălos antologate în „Dicționarul politic”, democrația autentic-comunistă, democrația socialistă are trei accepțiuni – politică, economică și socială.

t. „Optimismul dialectic este validat istoric. Ieșită din infernul capitalismului, omenirea alege egalitatea, cu gândul la viitor”, notează, desigur ironic, Ioan Stanomir cu privire la „ieșirea comunistă” cu privire la sensurile specifice pe care îl conferă… „intrării de dicționar” atribuite democrației.

ț. Pe repede înainte: despre lumea comunistă, Tia Șerbănescu a găsit cândva formula coloristică, impecabilă aș spune – „gri-șobolan”. Cartea de față a lui Ioan Stanomir stă, și ea, ca mărturie solidă în acest sens.

u. „RSR. Lecția de învățământ politic” – un document, pe fond, violent antiegalitar (iau în calcul sensul comunist acordat termenului de „egalitate” – nota bene! conține (și) un omagiu „adus energiei și sacrificiului celor care au făcut posibilă libertatea noastră”.

v. „RSR. Lecția de învățământ politic” are (și) o dedicație: „Pelerinilor orbi ai revoluției comuniste”.

w. De asemenea, predicat puternic despre această carte: „Călătoria în această țară de cuvinte este ocazia de a pătrunde în pântecul partidului-stat ce își devorează cetățenii, spre a-i transforma în pasta viitorului măreț”.

x. Despre „secolul comunist”, memorabil: „Secolul comunist a fost un veac de cuvinte, un veac în care aceste cuvinte s-au încărcat de povara sângelui, spre a acoperi cu valul lor de uitare crima premeditată ideologic”.

y. Și despre prezent – despre prezentul toxic ale cuvintelor analizate în această carte: „cuvintele din RSR sunt parte din cuvintele comunismului mondial însuși, cele pe care le retrezesc la viață astăzi, cu emoție și vibrație poematică, contemporanii noștri progresiști. Cuvintele comuniste sunt vraja sub care se află anumite conștiințe, în Răsărit, ca și în Apus”.

z. „RSR. Lecția de învățământ politic” are puțin peste 150 de pagini. Cu un discurs esențializat, cartea – ingenioasă, scrisă într-o stilistică aparte de un gânditor politic rafinat, cu claritate morală la purtător (și) în chestiunea comunismului – e una cu adevărat esențială pentru o înțelegere de adâncime a comunismului românesc și a istoriei recente

text publicat în premieră în revista 22