C. S. Lewis ne vorbește despre iubire: Philia

Într-una dintre aparițiile sale radiofonice, C. S. Lewis a decis să abordeze unul dintre marile subiecte care au frământat omenirea de când se știe: iubirea. A segmentat această vastă noțiune după modelul grecilor antici, în στοργή (storge), φιλία (philia), έρως (eros) și αγάπη (agape), discutându-le pe fiecare în parte în cadrul mai multor episoade ale unei emisiuni numite Protestant Hour. Aceste eseuri orale se află la dispoziția oricui, găsindu-se atât publicate în cartea Despre minuni. Cele patru iubiri. Problema durerii, cât și pe YouTube. Această serie de articole își propune să prezinte concepția autorului asupra celor patru tipuri de iubire, pentru a-i oferi cititorului niște ustensile de bază pentru a carta acest teritoriu care poate părea uneori riscant și înspăimântător, însă care, dacă te apropii de el cu inima deschisă, se dovedește a fi ceea ce face viața să merite trăită.

În acest prim articol, vom vorbi despre philia, adică dragostea ca prietenie. Am ales să prezint acest tip de iubire întâi tocmai din cauză că este atât de neglijat în societatea modernă. Citim în vechile romane despre afecțiunea purtată prietenilor de același sex și ceva ni se pare ieșit din comun. Însă fenomenul acesta de reticență față de afecțiunea prietenească e ceva ce a început abia de curând. Lewis ne spune că acest lucru nu este întâmplător: din cauză că philia nu este o iubire „biologică” (adică supraviețuirea speciei noastre nu se bazează pe ea, așadar nu există o nevoie biologică pentru prieteni) oamenii ori o desconsideră, ori o preamăresc. Nefiind biologică, nu este legată de natură, așadar putem spune că prin acest tip de iubire ne „eliberăm” de sforile prin care ne ține legați însuși modul nostru de a funcționa. Prietenia nu este însă necesară – mulți oameni își pot trăi întreaga viață fără să o resimtă, așadar pare a fi desuetă. Însă cât de departe de adevăr am fi dacă am considera-o astfel! Philia nu are ca scop persoana iubită, cum se întâmplă în cazul lui eros, ci unește oamenii întru scopul lor comun. Este așadar cel mai dezinteresat tip de iubire. De asemenea, tot în opoziție cu erosul (căci, ne avertizează filosoful creștin, tot mai mulți oameni ajung să confunde cele două tipuri de iubire), philia se bucură de mai mulți participanți, în cazul ei numărul perfect nu se limitează la doi. Această opoziție nu înseamnă în niciun caz o excluziune, vrea doar să scoată în evidență o diferență; philia se poate transforma în eros, ele putând coexista, dar tocmai această trecere de la o stare la alta sugerează că cele două sunt totuși diferite.

O altă distincție pe care Lewis ține să o facă și care mi se pare foarte relevantă pentru înțelegerea profundă a noțiunii de prietenie este între camaraderie și prietenie. Camaraderia este solul din care poate crește o prietenie. Camarazii noștri sunt colegii de lucru sau de studiu, vecinii, oamenii cu care avem un context în comun, deci camaraderia implică egalitate. Nu poți fii camarad cu cineva pe care îl consideri inferior sau superior, deci în niciun caz prieten, în adevăratul sens al cuvântului, sens pe care încercăm să-l descifrăm împreună cu C. S. Lewis astăzi. Așadar, pentru a clădi o prietenie avem nevoie de un context comun și de egalitate. Sunt prieten cu un om nu doar pentru că un anume context ne-a pus împreună, ci pentru că „el este el, iar eu sunt eu”. Îți poate plăcea un om în conversațiile de zi cu zi sau când colaborați pentru redactarea unui proiect important, însă o dată ce începi să abordezi subiecte mai profunde, poți simți o incompatibilitate acută cu persoana respectivă. Așadar putem avea sute de camarazi și niciun prieten. Acest lucru mi se pare foarte comun în societatea noastră, în care, după cum spune și Lewis, erosul și stroge sunt priviligiate, iar philia este uitată sau chiar disprețuită, pentru că nu e resimțită cu adevărat. Suntem încurajați să ne înțelegem în aparență cu toată lumea, fără a forma o legătură adevărată.

Aceste legături profunde sunt descurajate deoarece grupurile de prieteni sunt prin definiție o mișcare de rezistență față de orice se află în afara lor. Apartenența la un grup de prieteni înseamnă înarmarea individului împotriva influenței externe, opinia grupului devenind infinit mai importantă decât opinia cuiva din afară. Însă nu trebuie să credem că prietenia înnobiliază activitățile și atitudinile celor ce iau parte la ea, ci doar le augmentează. Astfel, devine foarte important scopul întru care acei prieteni sunt uniți. Oamenii care prețuiesc adevărul și se adună în virtutea acestuia îl vor prețui cu atât mai mult prin conlucrare, pe când oamenii mincinoși se vor afunda în minciună prin influența prietenilor lor, care prioritizează același lucru.

Un alt aspect al philia care o face excepțională este faptul că durerea resimțită de pierderea obiectului iubirii nu este intensă și de scurtă durată, ca o flacără care se mistuie (cum se poate întâmpla uneori în cazul iubirii de tip storge). Resimți pierderea unui prieten zilnic, pentru tot restul vieții. Metafora folosită de C. S. Lewis în acest context este cea a unui om care și-a pierdut o parte a corpului: locul nu îl doare, dar i se întâmplă în mod constant să fie incapabil să facă ceva ce putea face cu ușurință înainte, deci conștiința pierderii sale nu îl părăsește nicio clipă.

Deși ne este greu să percepem philia ca pe un tip de iubire din cauza naturii ei implicite – prietenii vorbesc rareori despre prietenia lor, spre deosebire de îndrăgostiți, de exemplu, care o fac adesea –, trebuie să conștientizăm că prietenia e o alegere, nu o necesitate. Tocmai de aceea trebuie să ne îngrijim de pasiunile și atitudinile pe care vrem să le augmentăm. Prietenia este o școală a valorilor în care ne angajăm voluntar și dezinteresat, pentru a atinge un scop și a-l împărtăși cu cineva pe care îl va bucura tot la fel de mult. Acest tip de iubire, dacă învățăm să-l cultivăm și să nu-l trecem cu vederea, ne poate aduce o mare împlinire, pentru că ne învață să ne căutăm în celălalt, să ne orientăm spre exterior.