Cabinetul Dăncilă faţă cu moţiunea de cenzură: urgenţa schimbării şi agenda reformelor

Cabinetul Dăncilă se confruntă, în aceste zile, cu cea mai redutabilă provocare la adresa sa. Moţiune de cenzură poate însemna finalul guvernării care a dezonorat România ,stabilind un nou standard al incompetenţei agresive. Înlocuirea Vioricăi Dăncilă ţine de necesitatea restabilirii elementarei decenţe publice în spaţiul autohton.

Dar votul de la moţiunea de cenzură este cu mult mai complicat decât apare la o privirea încărcată de optimism. Aşa cum chiar moţiunea de cenzură indică, coaliţia d-hoc care a promovat-o este una eterogenă. În cazul unora dintre participanţi, resentimentul, iar nu valorile au motivat acest gest: nu îi putem bănui pe pe foştii colegi de coaliţie ai PSD de la ALDE de un subit acces de patriotism.

Şi poate că principalul actor ce priveşte drama cabinetului Dăncilă cu un interes aparte, asemeni unui prădător ce contemplă rătăcirile victimei sale, este Victor Ponta. Un vot în favoarea debarcării cabinetului i-ar permite lui Victor Ponta să facă joncţiunea cu inamicii Vioricăi Dăncilă din PSD: aceşti inamici sunt numeroşi şi sunt pregătiţi să accepte reunirea forţelor lor cu cel care a fost, cândva, preşedinte al PSD. Pentru Victor Ponta, momentul politic este al revanşei, dar şi al şantajului. Manevrele sale, amorale pe fond şi cinice procedural, nu sunt mai puţin eficiente. Victor Ponta are nevoie de revocarea cabinetului pentru a încerca să revină acolo unde doreşte cu adevărat. Este acesta un obiectiv suficient de limpede spre a nu putea fi ignorat.

Iată de ce votul de la moţiunea de cenzură se plasează în spaţiul de ambiguitate politică al traseismului şi al complicităţilor. Absenţa de facto a unei proceduri de dizolvare a Camerelor obligă la un compromis ce trebuie judecat ca necesar, dar ale cărui consecinţe trebuie judecate cu luciditate. Un Victor Ponta întărit de moţiunea câştigătoare nu va fi diferit de acel triumfător Ponta ce jubila pe stadion, în ziua anunţării candidaturii sale la prezidenţiale. Victor Ponta poate juca comedia schimbăriii la faţă, dar ea nu poate convinge pe cei ce văd , dincolo de travesti. Debarcarea Cabinetului Dăncilă depinde de aceste calcule elementare : fiecare gest politic are consecinţe , pe termen mediu şi lung.

Debarcarea guvernului actual rămâne, în pofida ambiguităţilor evocate şi a incertitudinilor care îi urmează, un pas obligatoriu pe drumul asanării noastre colective. Procedurile constituţionale sunt suficient de flexibile spre a permite desemnarea unui candidat autentic la poziţia de prim- ministru abia după alegerile prezidenţiale. Un cabinet Dăncilă de după votarea moţiunii nu ar fi decât un guvern cu atribuţii de gestiune a treburilor curente: un mandat limitat acompaniat de pierderea guvernării.

Votul de joi poate influenţa, decisiv, campania prezidenţială. Viorica Dăncilă ar înceta să mai conteze cu adevărat, în ipoteza unei înfrângeri, iar Mircea Diaconu, uselistul de serviciu al lui Victor Ponta, ar fi susţinut, implicit sau explicit , de către PSD.

Votul de joi este o etapă într-un itinerariu de durată. Alianţele conjuncturale de acum sunt acceptabile doar dacă ele servesc doar spre a deschide o etapă a reformelor. Iată ceea ce nu putem uita, în aceste momente.