Bogdan Calinescu: Câteva adevăruri despre post-adevăr

De ce (să) nu îl iubim pe Piketty? De ce (să) nu îl iubim pe Karl Marx?

Thomas Piketty e un Karl Marx al secolului al XXI-lea. De altfel, Piketty a recurs la Marx încă din titlul cărții, utilizând expresia ”capital”. Pentru el, lumea se împarte în cei (foarte) bogați și în cei (foarte) săraci. Involuntar, mă duce gîndul la un serial pe care-l vedeam cînd eram mic și care se intitula « Om bogat, om sărac »; însă în acel film american, obiectivul era, tocmai, să te imbogățești în viață, săracii nefiind subiecte de compătimit. La Piketty, săracul e musai victima a bogatului. Ca la Marx, cauza ar fi acumularea de capital în mîinile unui grup restrîns. Așa cum Marx s-a înșelat în ceea ce privește evoluția capitalismului, Piketty nu recunoaște că oamenii din societatea de azi dispun de bunuri pe care nu le dispuneau cei din trecut și au o putere de cumpărare fără echivalent. Marx nu a intrat niciodată într-o uzină, iar Piketty trăiește din banii publici. Sub pretextul cercetărilor științifice, amândoi truchiază realitatea economică și vor să impună o ideologie. Evoluția societății l-a contrazis pe Marx. Așa se va întîmpla și cu Piketty.

Și hai să o luăm și altfel: oare nu sunt eu, omul simplu din ziua de astăzi, mai bogat acum decît familia de miliardari Rotschild în secolul XIX ? Am laptop, smartphone, televizor, mașină și pot ajunge în cîteva ore la capătul lumii cu un avion low-cost…  Aveau ei toate astea ?

Cînd judecăm o situație (fie ea politică, fie ea economică; fie deja consumat, fie cu probabilitate mare să devină fapt), ce anume crezi că e mai eficient, mai decent, mai cum-se-cade: să privilegiem faptele sau dorințele/proiecțiile noastre?

Deși recunosc că « les idées mènent le monde », mi-e greu să judec o situație fără să mă bazez pe fapte. Prefer să găsesc un exemplu concret, o asemănare, să fac o comparație elocventă, să pun în discuție niște evenimente ce au avut loc… Vorba lui Lenin, praxisul contează… Asta fac de obicei în articolele pe care le scriu și asta cer și celor care lucrează la Institutul pe care-l conduc. Nu vreau opinie gratuită. E plin internetul cu bloguri de opinii. Ce ma interesează e analiza care se bazează pe fapte, cifre și statistici. Așa îți convingi cititorii și chiar pe cei din tabăra cealaltă. Mi s-a întâmplat de multe ori să primesc mesaje de la cei de stânga, recunoscând că argumentele pe care le invocam i-au convins. E o mare satisfacție pentru un autor…

În privința infrastructurii crizei de profunzime prin care trece Occidetul, unde apreciezi că e orbirea mai mare: în mediul academic, în cel economic, în mainstremul mass –media?

În toate cele trei (cel puțin în cazul Franței pe care o cunosc cel mai bine). Mediul academic francez e de stânga cam în proporție de 90%. Suferă de o suficiență intelectuală care nu cred că există în alte țări (oricum nu în Anglia, Statele Unite sau Germania). Eu nu sunt universitar însă am cursuri la universități ca profesor invitat. Sunt văzut ca un intrus, un accident de parcurs. Nu mai spun că sunt plătit ca un muncitor necalificat. Mediul economic, dacă te referi la patronat și angajați, e prins în capcana statului. Speră ca lucrurile să se schimbe în bine sau alege calea exilului, mult mai ușor de luat, de cînd cu globalizarea. Ziariștii francezi sunt și ei de stânga în proporție de 95 %. Și mai au un defect: sunt, în mare parte, foarte leneși. Preferă să le dai totul mură-n gură, să evite orice efort intelectual de prisos. Cei de la radio și televiziune sunt cei mai conformiști. Sunt parcă atinși de virusul corectitudinii politice și economice. Bineînțeles, pentru ei, liberalismul e nociv, Statul e util, religia trebuie musai combătută, încălzirea globală e un subiect tabu pe care nimeni nu are dreptul să-l conteste, etc.. La începutul anilor 2 000, apăream în mass-media ca un personaj de circ invitat să spună ceva diferit ce trebuie neapărat criticat și combătut. Poziția mea era un « faire-valoir » al ideologiei conformismului. Toate au contribuit deci la această criză teribilă pe care o pomenești.

Integral, interviul poate fi citit aici!