Câteva fragmente din „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate”, de Konrad Lorenz

„Dragostea faţă de aproapele nostru e într-atît de diluată de mulţimea celor ce ne sînt apropiaţi, prea apropiaţi, încît urmele ei abia dacă se mai zăresc. Cei care mai sînt în stare să nutrească sentimente adevărate şi calde pentru semeni trebuie să se concentreze asupra unui număr redus de prieteni, deoarece noi nu sîntem structural capabili să-i iubim pe toţi oamenii, oricît ar fi de întemeiată şi de etică cerinţa de a o face. E nevoie, aşadar, de o selecţie, altfel spus, trebuie să «îi ţinem la distanţă» din punct de vedere sentimental pe mulţi oameni care de fapt ar fi pe deplin demni de prietenia noastră. «Not to get emotionally involved» (A nu te implica emoţional), iată una dintre principalele griji ale multor orăşeni.

Cu cît avansează la oameni procesul contopirii cu gloata, cu atît mai stringent se vede pus fiecare individ în parte în faţa necesităţii de a nu se implica emoţional, astfel încît în zilele noastre e posibil ca tocmai în cele mai mari metropole să se petreacă tîlhării, crime şi violuri ziua în amiaza mare şi pe străzi circulate, fără ca vreun «trecător» să intervină.”

„Rapida înstrăinare generală de natura vie e în mare măsură vinovată de abrutizarea estetică şi etică a omului civilizat. Oare ce i-ar putea insufla omului modern sentimentul de respect şi veneraţie pentru ceva, cînd tot ce îl înconjoară e opera omului, o operă foarte ieftină şi urîtă? Chiar şi perspectiva bolţii înstelate îi e îngrădită orăşeanului prin blocuri şi poluare atmosferică. Nu trebuie să ne mire, aşadar, faptul că progresul civilizaţiei e legat de o regretabilă urîţire a oraşelor şi satelor. Să comparăm cu ochii deschişi centrul vechi al unui oraş german cu periferia sa modernă sau ruşinoasa decădere culturală ce se manifestă în zona dimprejurul ei în contrast cu localităţile ce nu i-au căzut încă pradă.”

Oamenii care sînt nevoiţi să trăiască în condiţiile descrise suferă o atrofiere a simţurilor estetice şi etice, aceste simţuri fiind strîns legate între ele. De bună seamă, pentru ca omul să se menţină sănătos din punct de vedere sufletesc şi spiritual e nevoie deopotrivă de frumuseţea naturii şi de cea a mediului cultural ambiant creat de om. Orbirea sufletească în faţa a tot ce e frumos, atît de răspîndită în zilele noastre, e o boală psihică ce trebuie luată în serios, ea mergînd mînă în mînă cu insensibilitatea faţă de ceea ce este reprobabil din punct de vedere etic.”

„Covîrşitoarea majoritate a oamenilor care trăiesc astăzi nu mai consideră ca fiind valoros decît ceea ce îi duce la succes în cadrul unei concurenţe fără milă, ajutîndu-i să-i depăşească pe ceilalţi oameni. Orice mijloc ce ar putea servi acestui scop apare în mod înşelător ca o valoare în sine. Am putea defini eroarea utilitarismului, ce are un efect distructiv, ca fiind confundarea mijloacelor cu scopul.”

„Trebuie să ne întrebăm ce anume provoacă omenirii de azi daune sufleteşti mai mari: lăcomia orbitoare de bani sau graba extenuantă. Oricare ar fi răspunsul, cei care deţin puterea urmăresc, indiferent de direcţia lor politică, să le promoveze pe amîndouă şi să amplifice pînă la hipertrofiere acele motivaţii ce impulsionează omul către întrecere.”

„Una dintre cele mai rele consecinţe ale agitaţiei sau poate ale fricii care produce nemijlocit agitaţie e incapacitatea oamenilor moderni de a sta fie şi numai un timp scurt singuri cu ei înşişi. Ei evită orice posibilitate de autoreflecţie şi meditaţie cu o consecvenţă plină de frică, de parcă s-ar teme ca nu cumva reflecţiile să-i pună în faţa unui autoportret înfiorător, asemănător cu cel pe care Oscar Wilde îl descrie în clasicul său roman de groază Portretul lui Dorian Grey.” 

Konrad Lorenz, Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate, Editura Humanitas, 2017