„Dorința este dorința de cel absolut Altul. Dincolo de foamea pe care o potolești, de setea pe care o stingi și de simțurile pe care le liniștești, metafizica îl dorește pe Altul, dincolo de toate satisfacțiile, fără ca prin corp vreun gest să fie posibil pentru a diminua aspirația, fără putința de a schița vreo mângâiere cunoscută sau de a inventa una nouă. Dorința fără satisfacție și care aude îndepărtarea, alteritatea și exterioritatea Altuia. Pentru Dorință, această alteritate și exterioritatea altuia. Pentru Dorință, această alteritate, inadecvată ideii, are un sens. Ea e înțeleasă ca alteritate a Celuilalt și ca aceea a Celui-Preînalt. Dimensiunea însăși a înălțimii este deschisă de Dorința metafizică. Elevația și noblețea acestei înălțimi este dată de faptul că ea nu mai e cerul, ci Invizibilul. A muri pentru cele nevăzute – iată metafizica.” (p. 18)
„Adevărul se caută în altul, dar de către cineva căruia nu-i lipsește nimic. Distanța este de nestrăbătut și, în același timp, străbătută. Ființa separată este mulțumită, autonomp și, totuși, îl caută pe celălalt printr-o mișcare care nu e stimulată nici de lipsa corespondentă nevoii, nici de amintirea unui bun pierdut; o astfel de situație e limbaj. Adevărul apare acolo unde o ființă separată nu se topește în altul, ci îi vorbește. […] Separare și interioritate, adevăr și limbaj – constituie categoriile ideii infinitului sau ale metafizicii.” (p. 45)
„Utilizarea unui lucru «în vederea…», această referință la tot, rămâne la nivelul atributelor sale. Îți poți iubi meseria, îți pot face plăcere gesturile materiale și lucrurile care-ți permit să le îndeplinești. Blestemul muncii poate fi transformat în sport. Activitatea nu-și extrage sensul și valoarea dintr-un scop ultim unic, ca și cum lumea ar forma un sistem de referințe utile al cărui capăt privește însăși existența noastră. Lumea răspunde unui ansamblu de finalități autonome care se ignoră. A te bucura fără utilitate, în pierdere, gratuit, fără a trimite la nimic altceva, doar cheltuind – iată umanul.” (pp. 111-112)
Emmanuel Lévinas, Totalitate și infinit. Eseu despre exterioritate, traducere de Marius Lazurca, postfață de Virgil Ciomoș, Editura Polirom, Iași,1999.