Câteva fragmente din „În genul…tinerilor”, de Nicolae Steinhardt

În genul…

Unui tânăr profesor sau unui student de la Facultatea de Filosofie și Litere din București

Socialitatea omului[1]

Încercare de interpretare fenomenologică a istoriei

Simțământul temporalității abstracte raportat la spațialitatea ideală cheamă și necesită o relație cu caracter cauzal între, pe de o parte, potențialitatea spirituală și, pe de alta, principiul individuației. E vorba aci de o prioritate logică și ontologică, în care apare ca un fapt de experiență unitatea unicentrată a unor grupuri substanțial diferite. Dar apriorismul gnoseologic trece dincolo de exclusivitatea Eului vital.

Omul abstract se comportă principial ascetic.

Dar cine zice specificitate zice particularități incomunicabile. Constată, cu alte cuvinte, o entelehie primitivă în orice ființă supusă acțiunii regulatrice a forțelor vitale. Mai mult, ab initio și esențial, Ethosul spiritului presupune societatea.

Omul făptuiește acte apriori sociale. Aceasta este o evidență apriorică cu bază intuitivă.

Și nu se poate trage de aci concluzia nonexistenței ocazionale a unei ființe veritabile susceptibilă de a deveni obiectul unor acte emoționale, deoarece ar rezulta neadmisibilitatea unității în sens obiectiv a unor eterogenități radicale, ceea ce nu se poate. Dar semenul factic cunoaște o discrepanță de același fel.[2] Autorii care se opresc aci uită însă evidența fenomenologică. Ea revelează înrudirea ontologică a ființelor. Ce rezultă? Din centrul eului se deschide o perspectivă, ce are ca bază o intuiție primară ducând la înțelegere spontană.

Certitudinea intuitivă, cum remarcă cu justețe Scheler[3] și Heidegger[4], realizează sinteza somato-spirituală de care nu se poate spune că nu depinde, autoritativ și categoric, actualizarea unor caractere ale structurii omenești intuind consubstanțialitatea lor ontologică. Iar Spranger[5] și Hartman[6] constată eficacitatea și șansa de permanență a teoriei care, pornind de la forme social constitutive ajunge la o discrepanță inițială cu caracter volițional. Forța coercitivă existentă în totalitatea spirituală nu rezistă analizei psihologice noologice. Făcând abstracție de la faptul că realizarea spiritului subiectiv se face prin intermediul cosmosului[7], putem încă intui că conceptul intențional percepe fenomenele prin comprehensiune.[8]

Paradoxal vorbind și înțelegând, omul prin latura lui[9] caracteristic psihică, participarea la sensul obiectiv al ființei simbolice amintește nașterea unui suflet sintetic. Dar forma plurală a unor momente străine de noțiunea biologică[10] a substanței nu înseamnă oare noțiunea primară în intuiția propriei noastre valori[11]? Manifestările regulative cheamă în noi specificul propriu[12]. Deplina realizare presupune o forță în mod continuu dată.

Că omul e social, e un fapt de experiență pentru metasociologia fenomenologică[13].

Problemele ei sunt probleme individuale în sensul că pentru existența lor actuală – hic et nunc – nu cer existența sau presupoziția unui „tu”. Conceptele noastre sunt realități coexistențiale în empirismul ontologiei vieții umane.

Esteticitatea de fond a tablourilor unui El Greco[14] determină – paradoxal – șansele de obiectivitate ale afirmației de mai sus.

Specificitatea transcende voliționalul mecanic. Autorealizându-se, individul esențial – necesarmente ontologic – se specificizează, pășind dincolo de aspectul formal-social al problematicii clasice.

Corelativitatea formei individuale e proba ultimă a societății omului.[15] Omul, sinteză somato-spirituală.[16]

NOTE:

[1] Studiu neiscălit, publicat în Revista Societății de Sociologie Estetică vol. XXXIX, partea XVIII, pp. 1165 și urm., și datorat, desigur, unui tânăr profesor sau unui student al Facultății de Filosofie.

[2] V. Traian Herseni: „Dramatismul stabilității umane” în revista Azi, luna iulie-august 193., pp. 768 și urm.

[3] Cit. de dl Tudor Vianu în „Originile frumosului și frumusețea originilor” (Revista Societății de mâine).

[4] Cit. de dra Păpușica Georgevschi-Paschievici în Revista Societății de poimâine, an. I, nr. 1.

[5] Cit. de dra Tismana-Temișana D. A. Popescu în Revista Societății de răspoimâine, an. I, nr. 2.

[6] Evocat de dra Maria Banuș citată în „Antologia poeților tineri” (Partea a II-a: Tinerele poetese supramoderne).

[7] Dim. Gusti: „Forma socială a zilei de mâine” (studiu publicat în limba germană în revista Ethos-Pathos-Nomos-Kosmos-Logos, 1901, Band CXIX, Heft XXXIV, opusc. XLI, broșura XVIII, partea V-VI).

[8] G. Vlădescu-Răcoasa: „Geneva și forma socială a săptămânii viitoare”.

[9] Petru Comarnescu: „Forma societății de azi în șase luni și trei zile văzută de un tânăr metafizician”.

[10] Mircea Eliade, recenzia lucrării lui Petru Comarnescu „Forma societății de azi în șase luni și trei zile văzută de un tânăr metafizician” în revista Azi, rubrica: Răsalaltăieri, Alaltăieri, Ieri.

[11] Petru Comarnescu, recenzia recenziei lui Mircea Eliade despre „Forma societății de azi în șase luni și trei zile văzută …” în revista Azi, luna mai-iunie-iulie, 193.

[12] Mircea Eliade: IAROUI sau Comprehensiunea indică a metasublimului pământesc”.

[13] Max-Othmar-Theodor Geigerspann,

„Staatsaktualisierungabsolutgemeinschaftlichekategorischzusammenhaltendegeistlichmelodischeungeheuerlichpathetischekatastrophalkosmischeentsetzlichzerschmetterndeweltlichmotivierteverwandschaftlichverbundenewahnsinniggegensätzlicheunmittelbareinheitlicheallgemeinsozialmechanischedurchausgewissweltverneinungendegrundlegung der Unsinnigentorengebrauchsgemeintengedankenverbindungen, A. B. C. D. E. F. G., Heidelstadt-am-Boberneisse.

[14] Dr.-nd L. Copelman, „Psychopatologia socială a sugaciului modern”, conferință ținută în ziua de 28 februarie 193. în sala școalei Cuibu cu Barză sub auspiciile Societății Femeilor Libere Dornice De Cultură În Scop De Binefacere (S. F. L. D. C. S. B.).

[15] Același în conferința cu același subiect ținută în sala de sărbători a școalei Mașina de Pâine, sub auspiciile aceleiași Societăți, Secțiunea Educația Copiilor Nervoși După Noile Principii Umanitare (E. C. N. P. U.).

[16] Id.

Nicolae Steinhardt (Antisthius), În genul lui Cioran, Noica, Eliade…, Editura Humanitas, București 1996.