„Pe 3 ianuarie 2003, Tolkien și-ar fi sărbătorit a 111-a sa aniversare. Ce-ar spune Tolkein despre această cea mai de seamă aniversare, la care Bilbo a părăsit Shire? […] dacă ar fi însumat realizările ideologiei avide de sânge din secolul trecut, ar fi observat probabil că 65% din toți martirii creștini au fost uciși în secolul XX. Probabil, s-ar plânge el, acest lucru va continua și în secolul XXI câtă vreme ideologii continuă să biciuiască lumea cu războaie, dorind o lume supusă dorințelor lor, aidoma lui Sauron […] Totuși, acest catolic pesimist fără pereche ar vedea și semne de speranță. Dacă sângele martirilor din al doilea și al treilea secol au zidit Biserica, poate sângele martirilor din secolul XX va aduce mii de convertiți. Poate că oameni ca Sf. Maximilian Kolbe, un preot care și-a dat de bunăvoie viața în schimbul celei a unui tată și soț în acea gaură de iad cunoscută drept Auschwitz, mai au ce să ne învețe. Poate. E o lecție veche, însă adevărată: numai dacă omul se umilște în fața Harului lui Dumnezeu va triumfa Voința Sa în această lume a necazurilor, în această Cetate a Omului, pe acest Pământ de Mijloc. E vorba de o recunoștere a faptului că numai Harul – sub forma Cuvântului Întrupat care s-a smerit pe sine înaintea Lumii și a Universului prin Moartea și Învierea Sa – ne poate face cetățenii Cetății lui Dumnezeu. Și ce călăuză mai bună ne-am putea alege în această pribegie pământească decât un poet și un dramaturg, un supraviețuitor al rezistenței anti-fasciste și anti-comuniste. Un om se face ecoul vorbelor lui Cristos: «Nu vă temeți!»” (Bradley Birzer, Har și voință în legendarium-ul lui Tolkien. O abordare augustiniană, trad. de Marius Ivașcu, pp. 34-36)
„În spatele romanului (și filmului) Stăpânul Inelelor se ascunde un adevăr antropologic fundamental, și anume că omul a fost creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Păcatul l-a înstrăinat de el însuși și l-a pus într-o stare de degradare, dar nu l-a ruinat și nu l-a schimbat total. Ca și chip al lui Dumnezeu, el este capabil să sub-creeze o Lume Secundară apelând la imaginația sa, la acea facultate de a construi imagini, depozitate în eul său profund și nerealizate în Lumea Primară, adică lumea concretă în care ne-am născut, trăim și murim. Această capacitate de a crea și povesti mituri este numită de Tolkien «mitopoeia». Ea îl eliberează pe om de sclavia simțurilor și îi permită să trăiască, cu ajutorul imaginației, într-o lume care ar fi putut să existe. ” (Pr. Wilhelm Dancă, Sacru, magic și definiții ale omului în cultura contemporană (cu referire la romanul Stăpânul Inelelor și ecranizarea acestuia), p.131)
J.R.R. Tolkien: Credință și imaginație, coord. Virgil Nemoianu și Robert Lazu, Editura Hartmann, Arad, 2005.